„E.ON ne va spune sa ne numaram singuri mortii”

miercuri, 29 iunie 2011, 21:09
4 MIN
 „E.ON ne va spune sa ne numaram singuri mortii”

Nervi, exasperare, zeci de telefoane inutile, aparatura electrocasnica sau medicala arsa si pagube de mii de lei. Cam asa s-ar putea rezuma bilantul socurilor de curent care au afectat intreg judetul. In ultimele zile, zeci de persoane au incercat sa sune la dispeceratul E.ON Moldova, pentru a reclama intreruperile de curent si pagubele produse. Rezultatul? Peste 100 de reclamatii la Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Neamt.

Inapoi in preistorie

Totul a inceput la sfirstiul saptaminii trecute, cind, din cauza vintului puternic si a furtunilor, mai multe localitati din judet au ramas fara curent electric. Marti dupa-amiaza, aproape jumatate din Roman a fost paralizat de o intrerupere de curent care a durat aproximativ trei ore. Mai multi cetateni au reclamat faptul ca, datorita intreruperii bruste a curentului, aparatura electrocasnica din locuinte a fost avariata.

Danut Nechifor, Romeo Gogonea si Catana Dan, locatari in blocul 6 de pe Aleea Tudor Vladimirescu, se pling ca nu au curent de trei zile. "In dimineata zile de 27 iunie s-a intrerupt furnizarea energiei electrice. Am sesizat angajatii serviciului Electrica, care ne-au asigurat ca va veni cineva sa ne rezolve problema. Acest lucru nu s-a rezolvat nici la data de 29 iunie. In aceste zile, impreuna cu ceilalti locatari, am sesizat, in continuare, lipsa curentului electric. Am stat cu frigiderele dezghetate, nu am avut apa calda pentru ca nu au functionat centralele, plus multe alte neajunsuri", au declarat cei trei locatari.

Peste 100 de plingeri la Protectia Consumatorului

Exasperati de faptul ca nu pot lua legatura telefonic cu dispeceratul E.ON, locuitorii judetului au inrosit telefoanele Comisariatului Pentru Protectia Consumatorului Neamt (CPC).

"A fost o adevarata nebunie aici. Luni au fost peste 100 de reclamatii. Cei mai multi dintre cetateni s-au plins de faptul ca nu pot lua legatura cu reprezentantii E.ON si ca li s-au ars frigiderele, televizoarele si alte aparate electrocasnice. Din punctul nostru de vedere, la incheierea contractului de furnizare a energiei, ar fi trebuit puse condtii mai dure, astfel ca E.ON sa fie obligata sa-si modernizeze reteaua. In contract este stipulat ca, in cazul unei intreruperi de curent, in conditii normale, termenul de remediere a avariei este de 48 de ore. In cazul unor situatii cum a fost cea de cod galben, nu exista un termen limita, ci E.ON intervine in functie de gravitatea avariei. Ne vom consulta cu juristii nostri, pentru a vedea daca exista vreo posibilitate de sanctiune. Vom face o adresa oficiala catre E.ON, prin care vom prezenta situatia exacta a reclamatiilor", a declarat Gelu Moldoveanu, comisarul sef al CPC Neamt.

Potrivit acestuia, sint slabe sanse ca cei carora li s-a ars aparatura sa primeasca despagubiri, intrucit procedura extrem de greoaie si presupune, in primul rind, ca cel pagubit sa dovedeasca, cu factura, faptul ca este proprietarului aparatului ars.

Aparatura spitalului pe butuci, pacient in stare grava trimis la Iasi

Marti dupa-amiaza, in jurul orelor 16.50, in timp ce Adrian C., de 20 ani, din municipiul Falticeni, judetul Suceava, conducea un autoturism pe DN 15 D, in interiorul localitatii Bozienii de Sus, comuna Ruginoasa, judetul Neamt, avind sensul de mers Piatra Neamt – Roman, pe fondul unui carosabil umed, in conditii de ploaie, a pierdut controlul asupra autoturismului, intrind in derapaj, a patruns pe contrasens si, cu partea laterala dreapta, a intrat in coliziune frontala cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de Romeo G., de 49 ani, din Piatra Neamt. Din accident a rezultat ranirea conducatorului auto Adrian C., care a fost transportat la spital la Roman. Din cauza unei avarii la reteaua electrica de la Spitalul Municipal Roman, victima accidentului nu a putut fi investigata medical si a fost transferata la Clinica de Neurochirurgie Iasi.

"In cursul zilei de marti au fost opt socuri electrice. Initial, am oprit reteaua de calculatoare. Apoi, dupa ce s-a luat curentul definitiv, a intrat in functiune generatorul spitalului, insa aparatura a fost grav afectata de socurile electrice. Aparatura radiologica, ecograful, masina de spalat a spitalului, precum si celula de tensiune a transformatorului electric au fost grav avariate. De la ora 16 si pina in cursul diminetii de miercuri, cind s-a reusit repunerea lor in functiune, nu am putut face investigatii medicale. Mai mult, E.ON ne cere, dintr-un litigiu mai vechi, 350.000 de lei, pentru ca am fi consumat mai mult decit s-a inregistrat. Vom face o evaluare a pagubelor, dar cel mai probabil E.ON ne va spune sa ne numaram singuri mortii", a declarat medicul Mircea Coada, managerul Spitalului.

Reamintim faptul ca, recent, tot ca urmare a numeroaselor avarii la reteaua electrica, presedintele Consiliului Judetean, Vasile Pruteanu, s-a angajat sa faca demersuri pentru a veni in sprijinul populatiei, iar E.ON sa fie trasa la raspundere.

E.ON se apara

In ceea ce priveste situatia de la spital, E.ON precizeaza extrem de sec ca, de fapt, Spitalul Municipal e vinovat de pana de curent din Roman. "Urmare a unei defectiuni inregistrata la un echipament dintr-un post de transformare din incinta Spitalului Municipal Roman, produsa pe 28 iunie, in jurul orelor 16.00, a fost afectata alimentarea cu energie electrica in zona centrala, zona strazilor Sucedava, Miron Costin, Vlad Tepes, Victor Hugo, Prahovei si Dobrogeanu Gherea din municipiul Roman. Postul de transformare, precum si echipamentele componente ale acestuia apartin Spitalului Municipal din Roman, care are obligatia legala de a asigura functionarea acestora in conditii de siguranta, prin intermediul unei societati autorizate care sa efectueze lucrarilor specifice de mentenanta. Mentionam ca, in cursul anului trecut, la Spitalul Municipal din Roman a avut loc un incident similar. E.ON Moldova Distributie a sesizat la acel moment spitalul cu privire la necesitatea efectuarii in regim de urgenta a unor lucrari de revizie si reparatii la echipamentele proprii, pentru a fi evitate pe viitor astfel de incidente. Urmare a interventiei in vederea remedierii avariei a echipelor E.ON Moldova Distributie, alimentarea cu energie electrica a fost reluata treptat in cursul zilei de marti, in aproximativ doua ore si jumatate, pentru toti consumatorii afectati de acest incident", se arata intr-un comunicat de presa al E.ON.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii