Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Preotul Constantin Mihoc a murit pe santierul bisericii ortodoxe din Berlin

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Preotul paroh al Bisercii Ordodoxe de la Berlin, Constantin Mihoc, decedat intr-un accident de munca, va fi inmormantat la Suceava, de transport si de formalitati urmand sa se ocupe Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor. "Preotul Constantin Mihoc va fi inmormantat la Suceava, dar deocamdata nu pot sa spun nimic mai mult. Trebuie parcurse formalitatile si sa fie adus in tara. Este prea devreme pentru a face mai multe declaratii", ne-a spus, ieri, IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor.

    Peotul Constantin Mihoc face parte din una din cele mai celebre sau cunoscute familii de preoti din Suceava. Toti fratii din familia Mihoc sunt preoti iar o parte din copii surorilor din familia Mihoc au fost, de asemenea, hirotoniti ca preoti. Constantin Mihoc era unul din cei mai cunoscuti dintre frati, fiind iubit de toti. O parte din rudeau plecat cu el in Germania ca sa ii fie alaturi macar o perioada cand primise ascultare de a ridica o biserica ortodoxa pentru romanii din capitala Germaniei. De aceea, vestea mortii preotului Constantin Mihoc a fost transmisa foarte repede rudelor care se aflau in tara, precum si altor preoti din Arhiepiscopie. O parte din rude, cum ar fi preotul Vasile Mihoc, un frate mai mare a lui Constantin Mihoc au si plecat spre Germania imediat dupa ce au aflat tragica veste. Ieri, la orele amiezii, preotul Vasile Mihoc se afla deja la Viena si se indrepta spre Berlin, declarandu-ne doar ca este profund indurerat si ca a aflat de necaz de la sora sa care era in vizita la Berlin si care, insa, nu a putut sa ii spuna foarte multe lucruri la telefon.

    Accidentul s-a produs, marti seara, in jurul orei 22.00, dupa ce acoperisul unei cladiri vechi situate pe santierul viitoare Biserici Ortodoxe din capitala Germaniei s-a prabusit. In accident si-a pierdut viata, pe langa preotul paroh Constantin Mihoc al Parohiei Ortodoxe Romane "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" din Berlin si un alt muncitor roman. Un prieten al familiei Mihoc, aflat la Berlin, a declarat, miercuri, ca preotul se afla pe santier in momentul accidentului pentru ca acesta lucra impreuna cu muncitorii la construirea noii biserici. El a explicat ca preotul a fost prins sub un perete care era demolat, dar care trebuia sa cada in alta directie. Un reprezentant al Parohiei Ortodoxe Romane "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" din Berlin a informat ca parohul a decedat in urma accidentului de constructie si a mentionat ca preotul va fi inmormantat in Romania. Conform sursei citate, pentru constructia viitoarei Biserici Ortodoxe din capitala Germaniei exista autorizatie, iar accidentul s-a produs in momentul in care se lucra la daramarea uneia dintre laturile cladirii vechi.

    Un vis ciudat inaintea mortii preotului Mihoc, fratii sai cred ca "Domnul l-a chemat pentru ca a vazut ca era pregatit in credinta"

    Fratele lui Constantin Mihoc, preotul Dimitrie crede si el ca accidentul in urma caruia doi oameni au murit a fost produs din cauza ca imobilul era vechi si nu mai prezenta siguranta in exploatare. De asemenea, Dimitrie Mihoc nu exclude varianta ca fratele sau sa fi avut un fel de premonitie in acest sens. "In dimineata zilei de marti fratele meu se trezise brusc din somn si i-a spus surorii noastre, Rodica, ce se afla in vizita la Berlin, ca a avut un vis pe care nu il intelegea deloc. Era intr-o poiana foarte frumoasa din mijlocul unei paduri si apare deodata Mitropolitul Serafim, intrebandu-l care este data nasterii. Fratele meu i-ar fi spus cand s-a nascut iar Mitropolitul i-a adus un rand de vesminte stralucitoare pe care i le-a inmanat. Atunci fratele meu s-a trezit brusc din somn si toata ziua s-a gandit la ceea ce visase", ne-a povestit preotul Dimitrie Mihoc. El spune ca mai ales in ultima perioada, fratele sau ducea o viata cat mai aplecata spre trairea crestina intensa, avand un program lung de rugaciune in fiecare dimineata si seara. La o ultima discutie intre fratii lui Constantin Mihoc, preotii Ioan si Dimitrie, cel care este director al Seminarului de la Neamt ar fi spus, resemnat, ca "Domnul l-a chemat la el pe fratele meu pentru ca a vazut ca era pregatit in credinta".

    Din cate se pare, preprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" din Berlin au fost contactati de Patriarhia Romana si ca insusi Patriarhul Daniel s-a interesat de stadiul formalitatilor pentru transport. Inca nu s-a stabilit data inmormantarii pentru ca trupul parohului este inca la morga, la dispozitia autoritatilor care ancheteaza accidentul. Si muncitorul roman decedat in acelasi accident va fi transportat in Romania pentru inhumare, sotia acestuia fiind in Berlin.

    Mama preotului vrea ca fiul sau sa fie adus macar cateva ore la casa pe care nu a reusit sa o termine

    "Eu, la Arhiepiscopie, am aflat vestea mortii parintelui Constantin Mihoc de la fratele sau, parintele Viorel. Ne-a indurerat foarte mult, insa deocamdata nu putem sa oferim mai multe detalii cu privire la transportul si imormantarea parintelui. Cred ca mai multe detalii cu privire la programul intreg de inmormantare vom avea in cursul zilei de vineri pentru ca maine (joi - n.red.) este sarbatoare si nimeni nu lucreaza la Arhiepiscopie", ne-a spus preotul Gheorghe Bradatanu, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor.

    Preotul Constantin Mihoc obisnuia sa vina des in tara si sa isi viziteze familia, neuitand niciodata sa isi viziteze mama, o femeie modesta, in varsta de 89 de ani. Ii placea sa vina si sa il ajute si pe fratele sau mai mic, Dimitrie, care reusise sa ridice o capela si urma sa faca o biserica mai spatioasa. "Tot ma gandesc ca poate nu este drept. Am plans atat de tare cand am aflat ca a murit de ma doare capul. Eu ma tot gandesc ca am sa mor, dar el nici 50 de ani nu implinise si uite ca am trait sa vad ca moare inaintea mea. Si cat de frumos slujea la biserica atunci cand venea la Suceava", suspina printre lacrimi mama preotului. Ultima sa dorinta este ca atunci cand trupul neinsufletit al fiului ei va fi adus din Germania, sa fie depus macar un ceas - doua in casa pe care preotul Constantin Mihoc a inceput sa o construiasca si nu a mai finalizat-o, dupa care sicriul sa fie depus in ce biserica va randui Arhiepiscopia cu consultarea familiei. Dimitrie Mihoc spune ca fratele sau Constantin abia ce reusise sa termine casa la rosu cu mult efort, vanzand un teren la Moara si muncind din greu ani de zile. De altfel, preotul urma sa vina din Germania in Suceava pe data de 17 august ca sa faca pregatirile pentru a serba "Nunta de argint", insa nu i-a mai fost dat sa prinda aceasta clipa. In urma preotului Constantin Mihoc a ramas o famile indurerata, trei copii nemaiavand tata. Primul este un baiat care are doua facultati: Teologia si Conservatorul. Ceilalti doi copii sunt doua fete care inca nu au iesit de pe bancile scolii.

    Persoana din Berlin ce s-a recomandat ca fiind prieten al familiei parohului Mihoc a mai spus ca, in afara de pierderea umana, accidentul nu a produs pagube si ca lucrarile pentru viitoare biserica vor continua. Constantin Mihoc abia implinise 49 de ani si era unul dintre cei sase baieti, toti preoti, ai familiei Nicolae si Aglaia Mihoc. Parohul Constantin Mihoc era in Germania de zece ani iar ceilalti cinci slujesc in diverse parohii din Suceava sau alte localitati.

    Toti fratii preotului Constantin Mihoc sunt, la randul lor, preoti

    Decanul de varsta este George Mihoc, care s-a pensionat de cativa ani. El este cel care a lucrat in primii ani la ridicarea Catedralei "Nasterea Domnului" de pe Marasesti. Vasile Mihoc este al doilea ca varsta dintre frati, el fiind profesor la Facultatea de Teologie de la Sibiu, avand ca disciplina de predare Noul Testament. Viorel Mihoc este al treilea, fiind consilier in cadrul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor si slujind ca preot la biserica monument "Sfantul Ilie". Ioan Mihoc este director al Seminarului Teologic de la Neamt. Constantin Mihoc era al cincilea dintre frati, fiind preot paroh la Berlin, doctor in Teologie si cadru universitar la facultatea de profil din Bucuresti.

    Cel mai mic dintre fratii Mihoc este Dimitrie, acesta din urma fiind preot paroh la biserica "Buna Vestire" situata la iesirea din municipiul Suceava spre Scheia, la circa 200 de metri mai in vale de intersectia cunoscuta de suceveni sub denumirea de "Maraton". Preotii Dimitrie si Vasile Mihoc ne-au mai spus ca in familia lor mai sunt si alti nepoti care au parohii in diferite tari din Occident. Un exemplu ar fi, dupa spusele preotului Dimitrie, copiii surorii sale Maria, cei doi baieti fiind preoti in SUA, iar ginerele fiind preot in Italia.

    Purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe, Alin Serbanescu, a confirmat faptul ca doi romani au fost implicati intr-un accident produs pe santierul unde se construia viitoarea Biserica Ortodoxa Romana de la Berlin. "Politia cerceteaza cauzele accidentului, iar Ambasada Romaniei este in permanenta legatura cu autoritatile germane", a spus Alin Serbanescu. Parohia Ortodoxa Romana din Berlin "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" apartine de Mitropolia Ortodoxa Romana pentru Germania, Europa Centrala si de Nord, care, la randul ei, este subordonata Patriarhiei Ortodoxe Romane cu sediul la Bucuresti.

    Sursa: Obiectiv de Suceava


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri