Vagon deraiat in gara Burdujeni

marți, 26 ianuarie 2010, 19:49
1 MIN
 Vagon deraiat in gara Burdujeni

Ultimul vagon al unui tren personal care circula pe ruta Pascani – Suceava a deraiat, ieri dimineata, in jurul orei 5.00, in apropierea statiei CFR Suceava (Burdujeni). Din fericire, nicio persoana nu a fost ranita.

Potrivit sefului Serviciului judetean al Politiei Transporturi Suceava, Florin Catana, ultimul vagon al trenului personal 5.501 Pascani – Suceava, format din locomotiva si trei vagoane, a sarit de pe sine, la circa 150 de metri de Gara Burdujeni, in dreptul pasarelei.

"Boghiul a iesit de pe linie, dar vagonul nu s-a inclinat, ci a ramas in pozitie verticala. Nu exista pagube si nici victime", a spus Florin Catana, adaugand ca se vor continua cercetarile.

Toti calatorii s-au dat jos din tren si au mers in gara. Potrivit prefectului Sorin Popescu, repunerea pe linie a vagonului s-a facut in jurul orei 11.00, de catre angajatii Statiei CFR Suceava. El a precizat ca specialistii feroviari urmeaza sa stabileasca motivele acestui incident.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii