Iesencele – campioane nationale la volei pe plaja

joi, 05 august 1999, 23:00
1 MIN
 Iesencele – campioane nationale la volei pe plaja

In cursul acestei saptamini s-au disputat la Mamaia intrecerile Campionatului National de volei pe plaja, competitie la care si-au trimis participante toate echipele divizionare A. Ca de fiecare data, evolutia jucatoarelor de la Penicilina a fost una remarcabila, cele doua cupluri iesene inscrise in concurs aflindu-se printre protagonistele intrecerii. Desi nu erau cotate cu prima sansa la inceputul campionatelor, Tatiana Popa si Cristina Androhovici au avut un parcurs perfect pina in finala, unde au invins fara probleme cuplul Mariana Velicu – Daniela Barbuica (Bateria Bucuresti) si au intrat in posesia titlului national! Demonstrind ca iesencele se pricep la fel de bine la voleiul pe nisip ca si la cel in sala, Laura Dulcianu si Simona Simion au ocupat locul patru, pierzind finala mica la o diferenta infima, in fata unui cuplu constantean. Trebuie sa facem mentiunea ca Dulcianu si Simion ocupasera locul al doilea in primul turneu de volei pe plaja al sezonului, organizat la Bucuresti.
In alta ordine de idei, dupa cum a declarat antrenorul Nicu Roibescu, cantonamentul Penicilinei la Constanta decurge in cele mai bune conditii, toate jucatoarele iesene pregatindu-se cu ambitie pentru viitoarea editie de campionat si apropiata participare in Cupa Confederatiei Europene. Desi ultimele zile au fost mai "mohorite" pe litoral, tehnicianul iesean, impreuna cu secundul Aurelia Ichim, au putut sa programeze citeva antrenamente in sala, imbinind astfel pregatirea fizica cu cea tehnico-tactica. (Ion TEODOR)

Comentarii