Intre ei, studentii

vineri, 30 martie 2001, 23:00
2 MIN
 Intre ei, studentii

Dupa doua saptamini de pauza baschetbalistii ieseni revin in competitie, abordind astazi prima partida din cele trei programate in compania echipei clujene, in turul secund al play-off-ului. Fara a-si pune sperante in dubla cu Dinamo-Erbasu, in primul tur, iesenii antrenati de Petre Magurean si Radu Boisteanu mizeaza astazi pe o victorie si poate o surpriza daca reusesc sa cistige una din celelalte doua intilniri programate la Cluj pe 6 si 7 aprilie. Practic, in fata echipei
clasate pe locul cinci dupa sezonul regulat, gazdele isi pot impune punctul de vedere, asa cum au mai facut-o o data in tur, intr-o partida disputata la Focsani. La fel de adevarat este ca in ultima etapa a returului Moscalu (foto) si ceilalti au cedat la 30 de puncte diferenta pe malul Somesului (in fata unei echipe lipsita de aportul internationalilor Dumitrescu si Saftescu, acesta din urma avind doar o aparitie meteorica), insa relaxarea venita dupa nesperata calificare in grupa de elita se poate constitui intr-un motiv in acest sens. Miza astazi este cu totul alta si dorinta pentru o victorie pare fireasca in conditiile in care iesenii revin dupa o buna perioada in fata suporterilor in ceea ce se vrea a fi penultima partida oficiala pe teren propriu din acest sezon. Cele doua saptamini de pauza au fost impartite de gazde in doua perioade distincte, o jumatate alocata pregatirii fizice, saptamina in curs fiind alocata antrenamentelor tehnico-tactice. Foarte important este faptul ca nu sint probleme medicale in lot, viroza lui Silviu Lupusavei fiind combatuta pina la ora inceperii partidei. Increderea in fortele proprii nu lipseste in rindurile jucatorilor, faptul ca nu au nimic de pierdut in "tripla" cu "U" Cluj indemnindu-i sa spere ca pot face o surpriza, care s-ar putea traduce prin calificarea in dauna adversarului si implicit posibilitatea nesperata de a incheia sezonul in urma cvartetului fruntas.
Acest sfirsit de saptamina aduce cu sine si primele partide din semifinalele grupei 1-8 din suita celor cinci programate (Dinamo-Erbasu Bucuresti – West Petrom Arad si Vega Soced Bucuresti – CSU Sibiu). Si daca tot in play-off se mai joaca astazi Rapid Bucuresti – CSU ISA Pitesti, in play-out gazdele pleaca cu handicapul a doua infringeri si nu este exclus ca din cele doua partide programate sa se poata decida deja retrogradatele: Cimentul Fieni – Herlitz Tg. Mures si Elba Timisoara – Romradiatoare Brasov. (Lucian MINUT)

Comentarii