FOTO Flăcări uriașe într-un autobuz care circula în Copou. A luat foc în timpul mersului

joi, 12 mai 2016, 17:49
1 MIN

În jurul orei 18:40, un autobuz care circula în Copou a luat foc.

Incendiul s-a produs în autobuzul 42. Abia plecase din stație și avea doar trei călători. În zona stadionului, șoferul a observat flăcările care s-au declanșat la motorul din spate. A oprit autobuzul pentru a coborî călătorii în siguranță 

Inițial, șoferul a încercat să stingă incendiul cu un extinctor, dar în cele din urmă a solicitat ajutor prin numărul de urgență 112.

La fața locului s-a deplasat o autospecială.

(Imaginile cu intervenția pompierilor au fost trimise de un cititor al Ziarului de Iași)

În scurt timp, flăcările au fost stinse, iar autobuzul a fost dus la garaj.

(Imaginea a fost realizată de Andrei Șuiu și a fost postată pe pagina de facebook Esti din Iasi daca)

(FOTO: Codrin Andrei)

Nu este prima dată când un mijloc de transport ia foc în timpul mersului. Pe 10 ianuarie 2016, Ziarul de Iași v-a prezentat cazul unui tramvai care a rulat prin Podu Roș cu flăcări.

Comentarii