UPDATE: Neagoe, demis pe ocolite. Cale liberă pentru Stoican. Inca un transfer. Cine vin in locul lui Cezar Honceriu si Benone Dohot?

sâmbătă, 17 iunie 2017, 17:45
4 MIN
 UPDATE: Neagoe, demis pe ocolite. Cale liberă pentru Stoican. Inca un transfer. Cine vin in locul lui Cezar Honceriu si Benone Dohot?

UPDATE: Jucatorul Ionut Cioinac (Pandurii Targu Jiu) s-a inteles cu CSM Poli si va pleca in cantonament in aceasta seara. Postul de preparator fizic va fi ocupat de fostul international moldovean, Denis Zmeu, fost la FC Vaslui.Noul antrenor cu portarii va fi un alt basarabean, Denis Romanenco.

UPDATE: La această oră, deşi anunţă schimbarea antrenorului de două zile, conducerea CSM Poli Iaşi nu a oferit încă detalii despre demiterea antrenorului Eugen Neagoe şi semnarea contractului cu noul tehnician, Flavius Stoican. Contactat telefonic de către “Ziarul de Iaşi”, Neagoe a menţionat, însă, că i s-a transmis că  t se va trimite decizia de demitere prin executor judecătoresc. Aceasta înseamnă că “Geană” va primi vestea la domiciliul său din Bucureşti, deşi el se află încă şi astăzi în Iaşi!!!!

În altă ordine de idei, s-a perfectat nou contract cu jucătorul Ovidiu Mihalache pe o perioadă de un an, acesta urmând a pleca diseară în cantonamentul echipei din Tiraspol.

Site-ul oficial al CSM Politehnica Iaşi a anunţat că forul care conduce clubul, Comitetul Director, a decis demiterea antrenorului Eugen Neagoe şi instalarea în funcţie a lui Flavius Stoican. Preşedintele CD, Leonida Antohi, a declarat cu puţin timp în urmă că nu ştie despre această măsură!

Eu nu ştiu nimic de aşa ceva. Discuţii sunt de mai mult timp, însă eu nu am fost informat de o asemenea măsură. Domnul Cristinel Stărică se ocupă de aşa ceva”.

Circul continuă la CSM Politehnica Iaşi. În jurul prânzului, autocarul adus de Fotbal Hebdo a plecat spre Tiraspol (Republica Moldova), având la bord 13 jucători, tineri sau recent aduşi de firma moldoveană, şi pe antrenorul secund Adrian Kereszy. Spre Tiraspol au plecat apoi Andrei Cristea şi Cosmin Frăsinescu, jucători care au parafat în cursul dimineţii angajamente pe doi ani cu Iaşul. Ambii au dat, pe site-ul clubului, declaraţii în care îşi exprimă încrederea în noul proiect.

Seara, la stadion au ajuns Florin Prunea, antrenorul principal Eugen Neagoe şi 12 dintre jucătorii care au încheiat sezonul trecut pe locul I în play-out, Grahovac, Voicu, Bosoi, Mihalache, Ciucă, Bădic, Ţigănaşu, Mitic, Ciucur, Gheorghe, Ştefănescu, Golubovic, care nu s-au putut antrena.

Florin Prunea nu a luat în seamă declaraţiile lui Adrian Ambrosie, care a spus că este noul preşedinte al clubului pentru că fostului portar i s-a transmis prin executor judecătoresc decizia de întrerupere a contractului. Prunea a spus că nu a primit nicio hârtie şi a lansat un atac furibund la adresa celor de la Fotbal Hebdo, a primarului Mihai Chirica şi a lui Ambrosie. “Escroci”, “mincinoşi”, “turnător”, “incompetenţi” au fost cuvintele folosite de fostul portar.

Am vorbit cu Arcadie Zaporojanu, de la Fotbal Hebdo. Mi-a spus că nu bagă niciun leu la echipă! Vrea doar să câştige, prin vânzare de jucători”, a spus Prunea, care a adăugat: “Mi se spune «reinstalatul», însă eu nu am cerut aşa ceva. Domnul primar, care zice că nu se bagă la echipă, a venit vara trecută şi mi-a dat contractul pe care l-am avut. Era să cad sub masă când mi-a spus câţi bani îmi dă”!

Prunea a mai spus că va transmite la UEFA şi FIFA imagini de la reunire, pentru a se afla condiţiile care au fost oferite jucătorilor, a cerut forurilor fotbalistice interne să intervină şi s-a referit la politica de efectiv:

Cum e posibil ca un ieşean, Benone Dohot, care e unul dintre primii trei antrenori din ţară să fie dat afară? La fel şi preparatorul fizic Cezar Honceriu. Ăştia nu sunt sănătoşi la cap”!

Şi jucătorii au fost consternaţi. Aflat sub contract cu Iaşul, Alexandru Ciucur a spus:

Nici la Liga a VI-a nu se întâmplă aşa ceva la o reunire! Eu sunt sub contract, însă am fost chemat luni la discuţii. Şi eu şi Mitic şi Golubovic suntem în aceeaşi situaţie. Dacă ne înţelegem, reziliem contractul, dacă nu, trebuie să ni se asigure condiţii de pregătire: vestiar, antrenor cu licenţa PRO”.

Deşi Neagoe a convocat echipa la antrenament mâine dimineaţă, foarte probabil tehnicianul va fi demis. tot maine, şi va încasa, în afara celor 168.000 de lei la care are dreptul, încă 8.000 de euro.

Mă doare sufletul, nu credeam că se va ajunge în situaţia asta. N-am primit niciun telefon de la domnul Ambrosie, propunerile de reziliere trimise pe alte căi nu ofereau garanţii şi pentru secunzi”, a punctat tehnicianul.

După ce Ţigănaşu şi-a reziliat contractul ieri, astăzi şi Ciucă a încheiat conturile cu Iaşul. Mihalache va da un răspuns privitor la prelungirea contractului mâine, însă căpitanul echipei era ieri mai rezervat faţă de vineri, Prunea punctând:

Lui Cristea, Frăsinescu şi Mihalache li s-a spus că au rămas la echipă doar la presiunea Primăriei”.

Contactat telefonic, primarul Iaşului, Mihai Chirica, nu a vrut să comenteze declaraţiile incendiare ale lui Prunea.

Comentarii