A fost semnat contractul colectiv de muncă în Sănătate după 2 ani de negocieri

marți, 05 noiembrie 2019, 02:57
2 MIN
 A fost semnat contractul colectiv de muncă în Sănătate după 2 ani de negocieri

„Vor fi prevăzute toate drepturile care au existat şi în contractul colectiv anterior, inclusive zilele de concediu suplimentare, sporul de fidelitate, ceea ce durea cel mai tare“, a precizat liderul Sanitas Iaşi.

După doi ani de negocieri, contractul colectiv de muncă la nivel de sector bugetar Sănătate pentru perioada 2019-2021 a fost semnat la Ministerul Sănătăţii, au anunţat reprezentanţii Sanitas.

„Aşteptăm înregistrarea contractului la Ministerul Muncii şi apoi publicarea în Monitorul Oficial. Vor fi prevăzute toate drepturile care au existat şi în contractual colectiv anterior, inclusive zilele de concediu suplimentare, sporul de fidelitate, ceea ce durea cel mai tare“, a precizat Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iaşi.

Într-un comunicat de presă conducerea Mini­ste­rului Sănătăţii a precizat că este pri­mul contract de muncă după legea sala­rizării.

„Documentul este important pentru că stabileşte ajustări legate de drepturile şi îndatoririle salaria­ţilor, armonizându-le cu noile prevederi legale. Contractul Colectiv de muncă preia şi noul regulament de sporuri. În anul 2018, am desemnat o comisie care a reluat negocierile cu sindicatele, acestea fiind suspendate din 2016“, se arată în comunicat.

Contrac­tul colectiv de muncă este documentul care stabileşte drepturile şi obligaţiile, timpul de muncă şi cel de odihnă ce revin salariaţilor din unităţile sanitare.

Contractul colectiv de muncă este un instrument important pentru asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie socială a salariaţilor. Contractul colectiv de muncă la nivel naţional asigură garanţii pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi.

Comentarii