De Sănătate

Punem punctul pe știi

Ce spun specialiştii ieşeni despre noua hepatită gravă la copii. Principalele simptome

miercuri, 27 aprilie 2022, 01:50
3 MIN
 Ce spun specialiştii ieşeni despre noua hepatită gravă la copii. Principalele simptome

Medicii infecţionişti atrag atenţia asupra faptului că numărul de cazuri de hepatită virală ar putea creşte o dată cu revenirea copiilor în şcoli, după vacanţă.

Pentru a preveni acest lucru, specialiştii recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă atât de către copiii cât şi de către adulţi.

De trei ori mai multe cazuri grave faţă de cele determinate de afectările virale clasice

Recent, România a înregistrat primul caz de hepatită cu origine necunoscută la copii. Este vorba despre o fetiţă de 5 ani, din Bucureşti, internată în spital şi a cărei stare de sănătate este stabilă în acest moment. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că nu a fost detectată nicio infecţie virală activă, iar markerii pentru boli autoimune au fost negativi. La nivel mondial, cele mai numeroase cazuri s-au înregistrat în Marea Britanie (114), Spania (13), Israel (12), Statele Unite ale Americii (9). Potrivit unui raport al Agenţiei britanice de securitate în sănătate, un adenovirus identificat ca F41 a fost detectat la aproximativ trei sferturi dintre copiii cu hepatită care au fost testaţi.

“Din păcate, a apărut o altă necunoscută în lumea agenţilor infecţioşi. Ce se ştie cu o probabilitate de 70% din datele OMS este că această hepatită ar fi dată de un adenovirus, fără a se putea preciza cu exactitate configuraţia acestei tulpini care determină boala. Dacă vorbim de 170 de micuţi afectaţi la nivel mondial şi ţinând cont că aceste cazuri se regăsesc atât în SUA cât şi în Europa, este clar că este vorba de un agent infecţios care se transmite cu uşurinţă. Dacă ar fi să vorbim de gravitate, vedem că 17 au prezentat forme grave de boală, respectiv au necesitat transplant, deci aproximativ 10%. Procentul este mare pentru că în afectările virale, complicaţii în general sunt între 2-3%", a declarat Carmen Dorobăţ, medic primar infecţionist la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva".

Viruşii hepatici clasici nu au cunoscut o răspândire atât de rapidă

În acelaşi timp OMS a anunţat că virusuşii hepatitelor cunoscute, de la A la E, nu au fost detectaţi la niciunul dintre copiii internaţi. “Virusul hepatitelor de la A la E nu determină o răspândire atât de rapidă în areale geografice care se află la depărtare pe mapamond. Deci este vorba despre un alt virus care determină afectare hepatică. Trebuie să se ştie că pe lângă virusurile clasice care determină hepatitele, există şi alte virusuri, cum ar fi cel care provoacă varicela sau mononucleoza infecţioase, care determină afectare hepatică. De remarcat este faptul că de această dată este vorba de o afectare hepatică gravă, care însumează 10% dintre cazuri, fapt care impune prudenţă din partea populaţiei" a spus Carmen Dorobăţ. Medicii specialişti atrag atenţia asupra reînceperii şcolii, moment în care copiii vor intra în colectivităţi.

"Adenovirusul se transmite preponderent pe cale respiratorie şi posibil prin contact cu diverse suprafeţe infectate. Regulile sunt simple şi ne-am obişnuit cu ele: spălatul pe mâini cu apă şi săpun, evitarea aglomeraţiilor din spaţiile închise, aerisirea încăperilor şi de ce nu, purtarea măştii", a adăugat Carmen Dorobăţ. Principalele simptome la care părinţii ar trebui să fie atenţi sunt cele digestive, cum ar fi vărsături sau crampe abdominale sau stare de somnolenţă care ar putea să apară la copil. Un alt semnal important este icterul, adică colorarea în galben a ochilor. Nu în ultimul rând culoarea urinei ar putea indica o suferinţă a ficatului. În cazul hepatitelor, urina devine de culoarea berii iar acest simptom poate fi observat cu uşurinţă de mame atunci când schimbă pampersul copilului.

 

 

Comentarii