Concedieri cu artificii, la Operă. Drama din spatele jocului de lumini

luni, 23 septembrie 2019, 01:50
3 MIN

Spectacol de lumini şi muzică interpretată la înaltă clasă: mii de ieşeni au privit sâmbătă seara evoluţia artiştilor de la Opera Naţională Română din Iaşi, care a deschis oficial stagiunea 2019-2020. O stagiune însă pe care proaspăt confirmatul în funcţia de manager, Beatrice Rancea, o descrie ca fiind dezastruoasă.

Dincolo de prestaţia minunată a soliştilor, dincolo de jocul splendid de lumini şi de cortina de artificii de la sfârşitul spectacolului din weekend, veştile proaste par să deschidă de fapt noua stagiune la Opera Română din Iaşi. Şi asta pentru că bugetul instituţiei pare să fie mai mult Fantoma de la Operă.

De altfel, chiar Beatrice Rancea a anunţat tăios că nu va fi nicio premieră anul acesta, şi niciun spectacol nou nu va fi pus pe scenă. Pentru că, simplu: nu sunt bani.

„Aşteptăm rectificări minune care până acum nu s-au întâmplat. Poate la rectificarea bugetară din noiembrie o să mai primim ceva, dar şi atunci avem o problemă, pentru că nu mai avem timp pentru a monta o premieră mare. O premieră mare se poate monta în două-trei săptămâni. Şi la rectificarea bugetară se poate întâmpla să nu vină bani“, a spus Beatrice Rancea, ma­nagerul Operei Naţionale Române Iaşi.

Disponibilizări la cor şi corpul de balet

Cei mai afectaţi sunt colaboratorii externi, artiştii fără de care marile spectacole nu pot fi montate. Mai exact, Ministerul Culturii pare să nu fi găsit bani pentru plata acestora, deşi situaţia de la Iaşi şi Cluj era cunoscută încă din luna august, când cele două instituţii au înaintat o scrisoare deschisă în care se preciza criza financiară prin care trec.

În aceste condiţii, chiar numele mari, „cap de afiş“ la anumite spectacole, trebuie să aleagă între a pleca sau a juca ori cânta pe gratis. Mulţi dintre colaboratori se regăsesc în cor şi în corpul de balet.

„Evident că nu am primit bani pentru colaboratorii noştri. Acesta este faptul pentru care am renunţat din păcate la oameni din compartimentele mari ale instituţiei, din cor şi din corpul de balet. Am mai păstrat strictul necesar“, a mai precizat Beatrice Rancea.

Aida, Carmen şi Indiile Galante: suspendate

Şi strictul necesar înseamnă suspendarea spectacolelor grandioase cum ar fi Indiile Galante, Aida sau Carmen, ceea ce pentru această stagiune s-a şi întâmplat.

„Nu putem juca spectacole care implică un număr mare de colaboratori, pentru că Aida sau Carmen sunt spectacole grandioase, care din partitură eşti obligat să ai partide mari pe aceste două compartimente pe care le-am redus la maxim, respectiv cor şi balet“, a subliniat Beatrice Rancea.

În acelaşi timp, colaboratorii care nu sunt ocazionali, ci permanenţi, nu se pot angaja cu normă întreagă pentru că Ministerul Culturii a îngheţat toate angajările.

„De exemplu, anul trecut nu am obţinut de la minister nici măcar jumătate de post. În schema de personal, Opera Iaşi figurează cu 258,5 norme. Am rugat ca măcar pentru jumătate de post să putem acoperi. Nu s-a dorit“, a mai spus Beatrice Rancea.

Rancea, reconfirmată manager

Paradoxal, la concursul pe care l-a susţinut în a doua săptămână a lunii septembrie la Bucureşti pentru încă un mandat la Opera Română Iaşi, Beatrice Rancea ar fi fost întrebată de unul dintre membrii comisiei câte premiere ar putea pune în scenă până în decembrie dacă „astăzi“ ar primi banii necesari.

„Am întrebat şi eu uimită «cum adică să primesc banii?». Şi s-a insistat cu întrebarea. Până la urmă am răspuns: două-trei, în funcţie de suma primită. Şi asta pentru că Opera din Iaşi are un potential extraordinar“, a adăugat Beatrice Rancea.

Nu se ştie dacă răspunsul acesteia a convins comisia, dar cert este faptul că Beatrice Rancea a fost reconfirmată pe post, obţinând în urma evaluării finale nota 9,65.

Comentarii