Concurs naţional de şah la Târgu Frumos, pentru copiii cu deficienţe de vedere. La final, o excursie

marți, 02 aprilie 2024, 02:50
2 MIN
 Concurs naţional de şah la Târgu Frumos, pentru copiii cu deficienţe de vedere. La final, o excursie

Concursul Naţional de Şah pentru elevii cu dizabilităţi de vedere „Memorialul Francisc Cori” are loc săptămâna aceasta. Cu o istorie de peste 40 de ani, concursul este adresat tuturor elevilor cu dizabilităţi vizuale din ţară, care sunt pasionaţi de acest sport. Evenimentul va fi găzduit de Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos.

Competiţia presupune 6 runde de şah, desfăşurate pe parcursul a 2 zile, precum şi o secţiune blitz, denumită şi „şah rapid/şah fulger”, în sistem de joc elveţian, cu criterii de departajare – Buchholz mediu, Buchholz, Sonneborn, arbitrate de Florin Jidanu, profesor la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Buzău. Pe lângă competiţie, participanţii vor avea ocazia să participe la cursuri de dezvoltare personală, educaţie financiară, iniţiere în şah şi promovare a fotbalului pentru nevăzători.

Participă elevi de la numeroase licee speciale

Elevi din diverse colţuri ale ţării vor lua parte la acest concurs, reprezentând instituţii de învăţământ precum Şcoala pentru Deficienţi de Vedere Bucureşti, Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, Liceul pentru Deficienţi de Vedere „Sfânta Maria” Arad, Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău, Liceul Teoretic Iris Timişoara, Liceul Special Moldova Târgu Frumos şi Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” Bucureşti.

Festivitatea de deschidere este programată pentru marţi, 2 aprilie, de la ora 10, la Liceul Special „Moldova”. Vor fi prezenţi preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Tupiluş Tudorel, membrii asociaţiei, Dima Mihai şi Pribeanu Dacian, preşedintele Asociaţiei, Oana Mocanu, preşedintele Federaţiei Mondiale de Şah în Şcoli, Vlad Ungureanu, referentul sportiv al Asociaţiei de Nevăzători din România, Vanda Silviu, preşedintele organizaţiei Pionii Regelui, Alexandru Stegariu, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi ai Consiliului Judeţean Iaşi.

Festivitatea de premiere va avea loc joi, 4 aprilie, iar vineri, 5 aprilie, participanţii vor avea ocazia să descopere frumuseţile regiunii în cadrul unei excursii ce include Casa Memorială „Ion Creangă” din Humuleşti, Cetatea Neamţului şi Staţiunea Durău.

Concursul „Memorialul Francisc Cori” este organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Liceul Special „Moldova” şi Asociaţia Profesională „Bastonul Alb Moldova”. 

Comentarii