Decizie controversată la Primărie. Judecătorii obligă instituţia să spună clar de ce a anulat licitaţia de renovare a statuii Independenţei

luni, 28 august 2023, 01:50
4 MIN
 Decizie controversată la Primărie. Judecătorii obligă instituţia să spună clar de ce a anulat licitaţia de renovare a statuii Independenţei

O decizie controversată luată de Primăria Iași a fost anulată de judecătorii de la Curtea de Apel. La mijloc este o procedură de achiziție publică care vizează restaurarea Monumentului Independenței, un contract cu o valoare de 1,8 milioane lei. 

Licitația a fost lansată în iunie 2022: Primăria a făcut o evaluare parțială în urma căreia au fost departajate cele două oferte depuse, dar a decis apoi anularea procedurii. Cei doi ofertanți sunt două asocieri, una condusă de Katar Conneg (Vaslui) și cealaltă condusă de Conest. Conform documentelor consultate de „Ziarul de Iași”, în iulie 2022, Katar a fost informată că oferta sa este pe locul 1, dar, ulterior, în decembrie 2022, Primăria a anulat licitația pe motiv că ofertele depuse „nu pot fi comparate din cauza prezentării modului neuniform de abordare”, fără explicații suplimentare. Litigiul a ajuns apoi pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel.

Cum s-a ajuns cu litigiul în instanță

Pe 25 iulie, Primăria informa Katar că oferta sa este pe locul 1 și solicita firmei să prezinte documentele justificative valabile la data prezentării, care dovedesc îndeplinirea condițiile de eligibilitate, confom declarației pe proprie răspundere depusă odată cu oferta. În sesizarea înaintată la instanță, Katar a arătat că, pe 29 iulie, a trimis toate actele, dar Primăria nu a făcut ultimul pas în finalizarea evaluării: emiterea raportului de procedură prin care oferta Katar, clasată pe locul 1, trebuia să fie declarată câștigătoare. În schimb, pe 7 decembrie 2022, municipalitatea a dispus anularea licitației. „Petenta (Katar, n.r.) consideră că autoritatea contractantă (Primăria, n.r.) a creat circumstanțele artificiale de anulare a procedurii de atribuire prin prelungirea excesivă a perioadei de evaluare și extinderea termenului de valabilitate al ofertei, respectiv a garanției de participare, dar și prin atitudinea rău-voitoare a comisiei de evaluare în cadrul altor proceduri de atribuire, manifestată prin solicitarea de clarificări absurde, în mod repetitiv, într-o manieră ambiguă, neclară, imprecisă și șicanatorie”, se arată în hotărârea Curții de Apel.

Odată ce a fost anulată licitația de către Primărie, Katar a depus, în primă fază, o sesizare la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Însă, forul nu a judecat pe fond reclamația și a catalogat-o, la cererea Primăriei, drept tardivă. Motivul? Katar nu a făcut dovada că a trimis contestația și municipalității – mai concret, deși Katar a prezentat o captură de ecran cu mail-ul trimis către Primărie, nu a prezentat și o confirmare de primire din partea municipalității, iar administrația locală s-a folosit de acest lucru pentru a determina CNSC să respingă contestația, ceea ce s-a și întâmplat. Primăria a invocat că a aflat de contestație de la CNSC, în afara termenului legal și, astfel, nu și-a putut exercita dreptul la apărare.

Ulterior, Katar a chemat în instanță Primăria Iași și, într-un proces care a durat mai puțin de o lună, Curtea de Apel a desființat decizia Primăriei de anulare a licitației și a obligat municipalitatea să continue procedura de achiziție publică. Hotărârea Curții de Apel datează din 5 aprilie 2023, dar Primăria nici până în ziua de astăzi nu a finalizat licitația și a prelungit, într-un mod total neobișnuit, perioada de evaluare până pe 29 decembrie 2023 (!).

Motivul pentru care judecătorii au decis în favoarea Katar

În hotărârea Curții de Apel, judecătorii arată că Primăria a omis să prezinte „motivele concrete care au justificat anularea procedurii”, deși a indicat temeiul legal („ofertele nu pot fi comparate din cauza prezentării modului neuniform de abordare”). „Nu sunt evidențiate care soluții tehnice au fost abordate neuniform de către ofertanți, în condițiile în care caietul de sarcini detaliază, pe de o parte, obiectivele achiziției, iar, pe de altă parte, categoriile de intervenții. Mai mult, se observă că în privința categoriilor de intervenții, proiectul pentru autorizarea execuției lucrărilor, proiectul tehnic și detaliile de execuție, caietul de sarcini cuprinde inclusiv soluții punctuale”, se arată în decizia Curții de Apel.

Judecătorii au adăugat că, în aceste circumstanțe, era obligatoriu ca Primăria să individualizeze acele soluții tehnice și/sau financiare care ar fi fost abordate diferit în cadrul celor două oferte și să evidențieze motivele pentru care nu pot fi comparate. „În lipsa unei asemenea justificări, instanța nu poate stabili dacă procedura de atribuire se află în situația de a putea fi anulată (…) ori dacă autoritatea contractantă a creat în mod artificial circumstanțele anulării procedurii de atribuire (…), așa cum susține petenta”, se mai arată în hotărârea instanței.

În consecință, judecătorii au declarat raportul de anulare drept „nelegal întocmit” și a obligat Primăria să continue evaluarea ofertelor, iar în măsura în care sunt incidente prevederile temeiului legal invocat atunci să justifice în mod corespunzător măsura adoptată.

Au trecut aproape 4 luni de la momentul în care municipalitatea a aflat de hotărârea Curții de Apel, dar, conform informațiilor disponibile în sistemul național de achiziții publice (SEAP), nu a fost încă emis raportul de procedură, iar evaluarea a fost prelungită până cel târziu pe 29 decembrie 2023. În tot acest timp, starea de degradare a Monumentului Independenței avansează.

Comentarii