Destinaţia care a detronat Grecia şi Turcia. Litoralul superb, cu preţuri studenţeşti

miercuri, 22 iunie 2022, 10:41
1 MIN
 Destinaţia care a detronat Grecia şi Turcia. Litoralul superb, cu preţuri studenţeşti

Cine încă mai crede că Albania a rămas ţara săracă şi învechită, de pe vremea lui Enver Hodja, se înşală amarnic. Ultimii ani dovedesc din plin contrariul. A devenit o ţară în plină expansiune, o adevărată destinaţie de vacanţă. Tot mai mulţi turişti din vestul Europei iau în calcul să îşi petreacă concediile pe frumosul litoral albanez, la Marea Adriatică şi Marea Ionică. Mai nou şi românii au descoperit frumuseţea unui litoral care îmbină plajele de lux cu cele sălbatice. Iar despre preţuri, ce să mai vorbim.

Ca descriere generală, trebuie spus că Albania are munţi înalţi şi văi adânci, plaje largi cu nisip sau pietriş şi golfuri ce te îmbie la relaxare si intimitate. Are bucate delicioase în porţii mari şi preţuri mici. Si, foarte important, oameni primitori.

Este un paradis exotic, la preţuri balcanice.

Cele mai cunoscute staţiuni de pe litoralul albanez sunt – Ksamil, Sarande, Vlore, Durres şi Lezhe. Riviera albaneza are unele dintre cele mai bune întinderi de coasta din Europa, care rivalizează cu plajele din Italia, Grecia sau Croatia.

Din Bucureşti, Craiova, Constanţa sau Timişoara distanţa până pe litoralul albanez este undeva între 1.000 şi 1.200 de kilometri. În ultimii ani s-a lucrat hotărât la infrastructură, şoselele sunt relativ bune, există şi o porţiune de autostradă şi un drum mirific pe coastă denumit de români „Transfăgărăşanul albanez”. Singura problemă care poate fi invocată este traficul haotic, şoferii fiind recunoscuţi a fi unii care nu pea ţin cont se semnele rutiere. (impact.ro)

 

Comentarii