Iaşul va primi 24 de autobuze făcute de chinezi în România

Fabrica va fi realizată de gigantul ZTE, anul viitor, lângă Bucureşti.

vineri, 24 decembrie 2021, 02:50
2 MIN
 Iaşul va primi 24 de autobuze făcute de chinezi în România

Primăria Iaşi a semnat ieri contractul pentru livrarea a 24 de autobuze electrice. Mijloacele de transport, cu o lungime de 10 metri, vor fi furnizate în baza unui parteneriat între producătorul român BMC Truck & Bus şi gigantul chinez ZTE. Reprezentantul firmei româneşti a declarat ieri, cu ocazia semnării contractului de la Iaşi, că ZTE va deschide o fabrică de autobuze electrice lângă Bucureşti iar, în toamna anului viitor, va începe producţia de linie.

Contractul cu BMC mai cuprinde şi amenajarea a 7 staţii de încărcare rapidă şi a 24 de staţii de încărcare lentă. Valoarea totală a achiziţiei este de 47 milioane lei, fondurile fiind asigurate de Comisia Europeană. Licitaţia a fost organizată de către Ministerul Dezvoltării în cadrul unui program naţional, în total fiind achiziţionate 70 de autobuze pentru Iaşi, Târgu Mureş, Tulcea şi Neamţ. „Autobuzele pe care urmează să le livrăm municipiului Iaşi sunt produse de unul dintre cei mai mari producători de autobuze electrice din lume, este vorba despre ZTE Smart Auto, parte a gigantului ZTE Corporation”, a declarat Silvia Colacea, director executiv BMC. Ea a precizat că fabrica ZTE are o capacitate anuală de producţie de 25.000 de autobuze electrice.

„Autobuzele ZTE au încorporate echipamente de la furnizori consacraţi, de top”, a mai spus reprezentantul firmei. Potrivit acesteia, autonomia bateriei electrice la autobuzele ZTE este de 130 km, în condiţiile în care aerul condiţionat este pornit în permanenţă. Un autobuz are o capacitate de aproape 100 de locuri (24 pe scaune). În ceea ce priveşte staţiile de încărcare, Silvia Colacea a precizat că staţiile rapide asigură, într-o încărcare de 10 minute, o autonomie de 60-70 km. Anul acesta, Primăria a mai semnat un contract pentru livrarea de autobuze electrice, de data aceasta cu producătorul polonez Solaris, tot în urma unei licitaţii organizate de către Ministerul Dezvoltării. În acest caz, valoarea achiziţiei se ridică la 51,6 milioane lei, iar primele mijloace de transport vor ajunge la Iaşi începând cu prima parte a anului viitor. În context, amintim că, recent, PESA a finalizat livrarea a 16 tramvaie, iar de la producătorul Bozankaya (Turcia) sunt aşteptate încă 13 tramvaie până la finalul anului viitor.

Comentarii