Universitatea a preluat străzile de la Primărie

În campusul din Tudor Vladimirescu, şoferii vor parca numai contra cost

Vor fi montate 7 bariere, la intrări şi ieşiri u studenţii vor avea abonamente şi vor parca la un preţ redus.

miercuri, 31 iulie 2019, 01:50
3 MIN
 În campusul din Tudor Vladimirescu, şoferii vor parca numai contra cost

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi va începe, în perioada următoare, transformarea campusului într-un centru civic studenţesc, va închide cu bariere accesul maşinilor în campus şi va amenaja locuri de parcare şi alei pentru pietoni. Aceste lucrări sunt posibile după ce Consiliul Local a decis la şedinţa de vinerea trecută, de pe 26 iulie, să treacă aleile care traversează Campusul studenţesc în administrarea Universităţii Tehnice. Astfel, cele trei drumuri care tranzitează Campusul „Tudor Vladimirescu”, aleea Prof. Vasile Petrescu, aleea Prof. Gheorghe Alexa şi aleea Prof. Dimitrie Atanasiu, vor fi modernizate şi amenajate, împreună cu o serie de spaţii verzi.

Proiectul de reamenajare a zonei este unul mai vechi, însă acesta este posibil abia acum deoarece era nevoie de decizia Primăriei în acest sens. „Universitatea s-a confruntat în ultimii ani cu o problemă din ce în ce mai mare legată de traficul auto în campus – numărul de maşini a crescut, inclusiv al maşinilor din afara campusului parcate în interior pentru lungi perioade de timp, iar cei aproximativ 1.000 de studenţi care vin cu maşina la Iaşi nu mai găsesc locuri de parcare în preajma căminelor. Mai mult decât atât, restul de 7.000 care tranzitează zilnic campusul nu au spaţii dedicate pe care să le folosească, trotuare sau alei, fiindcă nu au fost amenajate locuri de parcare şi sunt maşini pe tot spaţiul pietonal“, menţionează reprezentanţii Universităţii Tehnice.

Rectorul Politehnicii ieşene, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, menţionează că, prin intermediul acestui proiect, campusul va fi transformat într-un parc. „Avem «undă verde» pentru demararea proiectului de transformare a Campusului «Tudor Vladimirescu» într-o zonă fără maşini, fără poluare, o zonă sigură. De fapt, o transformare într-un parc. Acesta este un proiect iniţiat de studenţi, gândit de studenţi şi pentru studenţi. El reprezintă materializarea dorinţei regretatului nostru coleg, domnul prorector Cezar Oprişan, care a ţinut mult la acest proiect. Sper ca până la finalul anului universitar următor să ne putem bucura de noua înfăţişare a campusului“, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval.

Parcări cu plată şi centru civic în aer liber pentru studenţi

În ceea ce priveşte modul în care va fi amenajat campusul studenţesc, lucrări care vor fi realizate prin Direcţia Servicii Studenţeşti, zona din campus aferentă celor trei străzi va cuprinde locuri de parcare delimitate, zone pentru pietoni, dar şi un sistem de management al parcărilor. Astfel, prin intermediul acestor lucrări, vor fi create mai multe locuri de parcare decât în prezent, iar cele şapte bariere, patru de intrare şi trei de ieşire, cu trei automate de plată, panouri informative cu locuri de parcare libere sau ocupate şi supravegherea video vor oferi mai multă siguranţă celor din campus, dar va permite studenţilor să găsească mult mai uşor un loc de parcare. Accesul şi tranzitul autoturismelor vor fi libere, parcarea însă va fi contra cost. De asemenea, studenţii vor beneficia de abonamente speciale, reduse, iar operatorii economici din zonă vor avea un număr limitat de locuri şi la un tarif diferenţiat de cel oferit studenţilor.

„Vrem să avem un campus accesibilizat, dedicat pietonilor, dar şi studenţilor cu dizabilităţi, cărora le este în prezent aproape imposibil să ajungă de la cămin la facultate, neavând o alee special amenajată. Universitatea îşi va asuma responsabilitatea de a executa lucrările cu privire la modernizarea drumurilor, reparaţia lor, plombarea, dar şi servicii privind deszăpezirea şi curăţenia. Scopul nostru pe viitor este să putem construi o parcare supraetajată în care studenţii să îşi poată lăsa în siguranţă maşinile, iar campusul să devină pur pietonal“, a declarat ing. Bogdan Budeanu, directorul DSS Iaşi.

Pe lângă amenajarea celor trei străzi şi a locurilor de parcare, Direcţia Servicii Studenţeşti urmează să creeze un centru civic între căminele T5-T6 şi T9, T10 şi T11, printr-un proiect de revitalizare urbană. Astfel, în cadrul acestui centru, vor avea loc periodic concerte susţinute de studenţi în aer liber, va fi amenajată o zonă pietonală cu mobilier urban şi locuri unde sutdenţii să poată studia. Lucrările la acest parc au început deja prin proiectul studenţilor Geogiana Butnariu şi Ionuţ Furdu finanţat prin concursul de soluţii organizat de Fundaţia Comunitară Iaşi împreună cu compania TRANSGOR LOGISTIK.

 

 

Comentarii