Reacţii ale colegilor de partid, după articolul din „Ziarul de Iaşi”

Lideri ai USR Iaşi: Consilierul care vrea să ridice un bloc de 9 etaje în Bucium trebuie să demisioneze

vineri, 13 ianuarie 2023, 02:50
4 MIN
 Lideri ai USR Iaşi: Consilierul care vrea să ridice un bloc de 9 etaje în Bucium trebuie să demisioneze

Lideri ai USR Iaşi îi solicită consilierului local Iulian Huşanu să demisioneze din funcţie şi din partid. Articolul de ieri din „Ziarul de Iaşi” (VEZI AICI)a creat o „furtună” de comentarii pe grupurile interne ale filialei locale.

Planul lui Huşanu de a construi, prin intermediul firmei sale, un imobil înalt, cu 9 etaje, la doi paşi de una dintre cele mai problematice intersecţii din oraş (Bucium – Poitiers – Trei Fântâni), a stârnit revolta unor colegi de-ai săi de partid. În plus, acum, în zona menţionată, sunt permise construcţii cu cel mult două etaje. În faţa valului de comentarii, Huşanu a ales să nu răspundă. „Nu au reuşit PNL şi PSD să ne decredibilizeze local, dar o face un coleg de-al nostru. O spun direct, că nu avem timp de filozofii. Forţa USR vine din faptul că noi nu suntem ca celelalte partide. (…) Am fost surprins să aflu despre proiectul imobiliar al lui Iulian Huşanu, care nu respectă reglementările zonei în care urmează acesta să construiască un bloc. Din punctul meu de vedere, Iulian Huşanu are o alegere simplă de făcut: ori funcţia de consilier local şi membru USR Iaşi, ori proiectul imobiliar de 9 etaje pe care doreşte să îl dezvolte într-una dintre cele mai sufocate zone ale Iaşului, Buciumul”, a scris Marius Bodea pe un grup intern al USR.

Senatorul USR a adăugat că „acest episod” riscă să dărâme credibilitatea filialei locale „dacă nu va fi tranşat cât mai repede”. În context, în discuţiile cu ceilalţi membri ai USR, Bodea a amintit şi de situaţia din toamna anului 2021, atunci când ZDI a dezvăluit afacerile cu statul ale firmei lui Huşanu. Unele afaceri nici nu figurau în declaraţia de avere a acestuia, iar altele erau făcute cu o primărie (Mirceşti) condusă de un coleg de partid pentru un centru de vaccinare înfiinţat la propunerea altui coleg (fostul subprefect Ştefan Tănase, actual preşedinte formal al USR Iaşi). „Asemenea episoade sunt într-o contradicţie totală cu tot ceea ce susţinem la nivel public: integritate, onoare, neamestecul total în afaceri imobiliare din partea aleşilor noştri”, a mai spus Bodea. În final, el a solicitat Biroului Judeţean să ia „o decizie categorică” în privinţa lui Huşanu.

În discuţii a intervenit şi deputatul USR Filip Hăvârneanu, şef al organizaţiei municipale Iaşi. „Nu putem să ne vulnerabilizăm atât de tare! Sper să vedem totuşi un act de onoare din partea lui Iulian şi să-şi dea demisia fără să se mai răzgândească. Dacă nu, sunt sigur că Biroul Judeţean îşi va face treaba!”, a avertizat Hăvârneanu. El a amintit tot de situaţia din anul 2021, atunci când Huşanu a demisionat după articolul ZDI, dar, ulterior, s-a răzgândit. „Iulian, este decizia ta, ne-ai sacrificat pentru interesul tău, dar viaţa este o sumă de alegeri. Mai fă una, iar, de data asta, semnată olograf”, a spus un alt membru USR, cu aluzie la faptul că, în 2021, demisia lui Huşanu a fost anunţată de acesta în online şi prin intermediul unui SMS trimis şefului organizaţiei municipale. „Mă voi gândi «cu drag» la poza asta atunci când voi vota”, a comentat, pe grupul intern al USR, consilierul local Ionuţ Anastasiei. El a ataşat o poză cu Huşanu care ţine în mâini o pancartă cu mesajul „Împreună deblocăm Buciumul”, în condiţiile în care planul urbanistic al firmei lui prevede o clădire cu 9 etaje, cu funcţiuni mixte, inclusiv locuinţe (de serviciu), la mai puţin de 200 metri de intersecţia Bucium – Poitiers – Trei Fântâni, într-o zonă în care, în prezent, sunt permise construcţii cu cel mult două etaje.

Mai mulţi membri ai USR au solicitat, în grupul de discuţii, ca Iulian Huşanu să aibă un punct de vedere, dar consilierul USR nu a răspuns. „Ziarul de Iaşi” l-a contactat aseară pe acesta, dar, la fel, el a evitat să se pronunţe în vreun fel. 

Comentarii