Mai multe cazuri grave de copii cu Covid, internaţi la ATI

marți, 05 octombrie 2021, 01:55
3 MIN
 Mai multe cazuri grave de copii cu Covid, internaţi la ATI

"În ultima săptămână am internat doi copii pozitivi, dar care asociază două patologii grave: un sindrom hemolitic uremic şi un copil cu meningococemie", arată dr. Lavinia Ionescu, coordonator ATI-COVID

 

Numărul copiilor depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 şi care au nevoie de internare la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iaşi este în continuă creştere. La finalul săptămânii trecute erau internaţi 23 de copii cu COVID-19, fiind depăşit numărul maxim de paturi alocat, adică 20. Ieri, urmau să fie externaţi opt pacienţi care se aflau într-o stare mai bună şi care puteau să continue tratamentul la domiciliu. "Este o situaţie grea, sperăm să o trecem cu succes şi să înregistrăm cât mai puţine decese, asta îşi doreşte echipa medicală în acest moment. Momentan gestionăm situaţia, iar dacă va fi nevoie vom aloca paturi suplimentare", a explicat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii. Reprezentanţii spitalului spun că extinderea zonei roşii unde sunt trataţi pacienţii COVID-19 ar presupune restrângerea activităţii din restul spitalului. "Ar însemna ca pacienţii cronici să fie trataţi ambulatoriu, cu internări de zi, cu monitorizare şi nu ar mai fi internaţi pacienţii cronici. Momentan, gestionăm aceste locuri, pe ATI nu am avut grad de ocupare peste 50%", a completat managerul spitalului.

Bebeluş de două luni, intubat şi internat în ATI

Deşi gradul de ocupare nu este unul maxim în sectorul ATI-COVID, medicii spun că gravitatea cazurilor este îngrijorătoare. În ultima săptămână a mai fost înregistrat un deces în rândul copiilor depistaţi pozitiv şi care se aflau în ATI – este vorba despre cel de-al doilea bebeluş transferat de la Suceava luna trecută. Primii doi copii infectaţi cu SARS-CoV-2 erau în vârstă de o lună, respectiv şapte ani. Ieri se aflau internaţi patru copii în secţia ATI-COVID. "Ceea ce e îngrijorător este că în ultima săptămână am internat doi copii COVID pozitivi, dar care asociază două patologii grave: un sindrom hemolitic uremic care a intrat în terapie de epurare extrarenală şi un copil cu meningococemie (n.red. – formă generalizată a infecţiei meningococice), cu stare gravă. În acest moment avem patru pacienţi pe ATI, unul dintre copii are două luni, este intubat şi a fost preluat din Bacău. Evoluţia a fost destul de oscilantă, a avut o ameliorare, dar în a noua zi de boală s-a agravat, a necesitat intubaţie şi ventilaţie mecanică. Este un motiv de îngrijorare şi sfătuim părinţii să îşi vaccineze copiii", a declarat dr. Lavinia Ionescu, coordonator ATI-COVID. Medicii au mai observat că dacă în perioada verii ajungeau la spital în special bebeluşi, acum au început să aibă nevoie de internare copii de vârstă şcolară.

În schimb, de la jumătatea lunii august şi până în prezent, valul patru a adus la spital 40 de copii care au avut nevoie de îngrijiri în ATI, fiind cazuri grave, un număr mult mai mare comparativ cu valul trei când pe toată durata sa au fost trataţi 278 de copii, cazuri grave şi medii. "Dacă la începutul lunii septembrie internam copii de vârstă preşcolară, acum, preponderenţa este spre vârstă şcolară. Media de vârstă este în jur de 8 ani. Este o creştere îngrijorătoare", a completat dr. Lavinia Ionescu, medic coordonator ATI-COVID de la Spitalul de Copii. 

Comentarii