Matteo Trentin a luat-o la vale

joi, 25 iulie 2019, 01:43
2 MIN
 Matteo Trentin a luat-o la vale

Campionul european a dominat finalul etapei a XVII-a a Turului Franţei, desprinzându-se pe o porţiune de teren descendentă

 

 

Campionul european Matteo Trentin (Mitchelton-Scott) a câştigat, ieri, etapa a XVII-a a Turului Franţei, disputată între Pont du Gard şi Gap, pe o distanţă de 200de kilometri. Italianul a fost urmat de danezul Kasper Asgreen (Deceuninck- Quick Step) la 37 de secunde şi de belgianul Greg Van Avermaet (CCC Team), la 41 de secunde. Trentin a obţinut a treia victorie din carieră la Turul Franţei. Încheiată pe o porţiune descendentă, Trentin s-a desprins cu 7 kilometri înainte de final, dintr-un grup de zece rutieri şi n-a mai putut fi ajuns nici de Asgreen, nici de Van Avermaert, care a atacat prea târziu. Protagoniştii clasamentului general au stat în pluton, Julian Alaphilippe (Deceuninck) şi Geraint Thomas (Team INEOS) au încheiat etapa în acelaşi timp, astfel că între ei se menţine ecartul de 1:35. Pe locul III în clasamentul general se menţine olandezul Steven Kruijswijk (Team Jumbo Wisma). Pe următoarele poziţii se află francezul Thibaut Pinot (Groupama FDJ), columbianul Egan Bernal (INEOS) şi germanul Emanuel Buchmann (BORA). Primii şase clasaţi se întind pe un ecart de 2:14 ceea ce face finalul acestei competiţii extrem de interesant. Următoarele trei etape, alpine, vor fi decisive pentru stabilirea câştigătorului, poate chiar şi etapa finală, „de promenadă” de duminică. Etapa de astăzi, a XVIII-a, va avea loc între localităţile Embrun şi Valloire, pe o distanţă de 208 kilometri.

Comentarii