O parte dintre membrii CSM vor să ceară revocarea Liei Savonea. E considerată prea aproape de PSD

duminică, 06 octombrie 2019, 09:57
1 MIN
 O parte dintre membrii CSM vor să ceară revocarea Liei Savonea. E considerată prea aproape de PSD

O parte dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii iau în calcul posibilitatea ca săptămâna viitoare să depună cerere pentru revocarea preşedintelui CSM, Lia Savonea, au declarat surse judiciare pentru G4Media

Cererea de revocare a şefei CSM, personaj despre care presa a scris în repetate rânduri că ar fi în siajul PSD, ar urma să se întemeieze pe deciziile în interes personal pe care aceasta le-ar fi luat, pe faptul că ar fi adoptat decizii în mod discreţionar. Nu în ultimul rând, Liei Savonea i se va împuta implicarea în jocuri politice legate de numirea ministrului Justiţiei.

Pentru ca cererea de revocare să fie luată în considerare, documentul trebuie semnat de cel puţin o treime dintre membrii CSM, respectiv de şapte persoane. Revocarea poate fi adoptată cu majoritatea simplă a plenului CSM, adică 10 voturi.

Reamintim că Lia Savonea a avut, de-a lungul timpului, mai multe acţiuni controversate. Una dintre cele de mare notorietate a fost implicarea în războiul Iohannis-Dăncilă pe tema numirii Danei Gîrbovan la şefia Ministerului Justiţiei. La momentul respectiv, Savonea a ieşit cu un comunicat în care l-a criticat pe şeful statului pentru modul în care a refuzat nominalizarea lui Gîrbovan, poziţionând astfel CSM-ul de partea Guvernului. O parte dintre colegii ei au reacţionat, criticând atitudinea acesteia.

Articolul integral poate fi citit aici

Comentarii