PLAN- 10 milioane de euro pentru reabilitarea a 10 ha de spaţiu verde în municipiul Iaşi. Care vor fi noile parcuri ale oraşului

luni, 29 august 2022, 01:50
3 MIN
 PLAN- 10 milioane de euro pentru reabilitarea a 10 ha de spaţiu verde în municipiul Iaşi. Care vor fi noile parcuri ale oraşului

Primăria are nevoie de peste 10 milioane euro pentru reabilitarea a peste 10 hectare de spaţii verzi. Consilierii locali vor aproba, poimâine, studiile de fezabilitate în cazul modernizării Parcului Ciurchi şi a şase zone verzi din diverse cartiere ale oraşului. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, municipalitatea va putea lansa licitaţii de execuţie a lucrărilor, în măsura în care va dispune de resurse financiare în acest sens.

Unul dintre cele mai degradate parcuri din oraş (Ciurchi – Tătăraşi) ar putea intra într-un proces de modernizare. Conform documentaţiei tehnice, sunt necesare aproape 25 milioane lei (inclusiv TVA) pentru realizarea investiţiei, respectiv modernizarea parcului pe o suprafaţă de 5,7 hectare.

Parcul Ciurchi: investiţie de 25 milioane lei

„Parcul suferă de lipsa dotărilor şi a funcţiunilor care pot atrage interesul publicului. Sistemul de iluminat nu acoperă întreaga zonă, mobilierul este degradat, inestetic, locurile de joacă existente sunt din materiale ieftine, culori ţipătoare şi un impact vizual negativ în peisaj”, este o descriere succintă, invocată în studiu, a situaţiei actuale.

Alte probleme subliniate de firma clujeană care a realizat studiul (Devize&Info SRL) vizează degradarea accentuată a aleilor (unele nici mai există), dezvoltarea necontrolată a vegetaţiei, deteriorarea dotărilor şi existenţa unor împrejmuiri neadecvate.

CITESTE SI: FOTO: Cel mai „sălbatic“ parc din Iași. O oază întinsă de liniște, uitată de autorități

În afara lucrărilor specifice în astfel de proiecte, una dintre modificările de impact va consta în desfiinţarea gardului perimetral. Parcul va fi dotat cu mobilier urban specific, va fi amenajat un teren sportiv multifuncţional, vor fi montate dotări pentru fitness şi sport, toalete şi vor fi executate lucrări de reabilitare a aleilor, spaţiilor verzi şi a reţelelor de utilităţi.

În zonă va fi amenajat şi un monument dedicat victimelor Holocaustului, având în vedere faptul că date istorice arată aici a fost cel mai vechi cimitir evreiesc din Ţările Române (secolul al XV-lea), cimitir distrus în al Doilea Război Mondial.

„Intervenţiile asupra topografiei terenului vor fi minimale, urmărindu-se accesibilizarea principalelor trasee şi legături cu zonele învecinate”, se mai arată în studiu.

Alte obiective urmărite prin proiectul de modernizare vizează: asigurarea unui habitat sustenabil (necesar florei şi faunei), buna accesibilitate (inclusiv eliminarea gardului va permite integrarea şi amenajarea unor zone de legătură), gestionarea raţională a resurselor (limitarea investiţiei prin soluţii care nu implică costuri mari), crearea unui spaţiu pentru câini şi reabilitarea spaţiului verde.

Care sunt cele şase zone verzi ce vor fi reabilitate

În cazul zonelor verzi, este vorba despre şase amplasamente care însumează 4,5 hectare. Acestea se află în zone „de după blocuri”, titlul proiectului fiind „Iaşul de după blocuri este oraşul nostru!”.

CITESTE SI: Proiect de reabilitare a Parcului Ciurchi, unul din cele mai mari ale orașului

Spaţiile se află în următoarele zone: str. Bistriţa (blocurile A1 – A8, Alexandru cel Bun), str. Sarmisegetuza (blocurile R11 – R12, Q4, Q8, B2, DA14-DA19, R8-R13, Dacia), bld. Ferdinand I (blocurile B1 – B6, Podul de Piatră), bld. Mihai I (bloc I1, ţesătura), şos. Naţională (blocurile C2 – Q2, Cantemir) şi al. Tudor Neculai (Nicolina).

„Scopul proiectului este reprezentat de necesitatea amenajării zonelor verzi studiate, ce sunt degradate, cu exemplare arbustive îmbătrânite şi lipsite de întreţinerile specifice şi o lipsă a unui covor vegetal compact”, se precizează în documentaţie.

În afara amenajării cu rulouri de gazon, proiectul mai prevede realizarea de alei pietonale, reabilitarea circulaţiilor carosabile, amenajarea de parcări, modernizarea locurillor de joacă pentru copii, montarea unor platforme pentru deşeuri şi dotări cu mobilier urban.

În acest caz, valoarea proiectului este estimată la 24,1 milioane lei (inclusiv TVA), astfel că, alături de refacerea Parcului Ciurchi, necesarul de fonduri se ridică la circa 50 milioane lei, respectiv 10 milioane euro. 

Comentarii