De Sănătate

Punem punctul pe știi

Acuzaţii ale cadrelor medicale referitoare la o lege aflată deja la promulgare:

Se aşteaptă disfuncţionalităţi majore în sistemul sanitar şi inegalităţi flagrante între medici

vineri, 13 mai 2022, 01:58
3 MIN
 Se aşteaptă disfuncţionalităţi majore în sistemul sanitar şi inegalităţi flagrante între medici

O lege ce vizează profesia medicală şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România (CMR), şi care a fost trimisă deja la promulgare, riscă să creeze disfuncţionalităţi majore şi inegalităţi între membrii aceluiaşi corp profesional. Reprezentanţii CMR spun că modificările legislative au fost făcute fără a fi realizat un studiu de impact, însă cel mai important, fără ca instituţia vizată de aceste modificări să fie invitată la consultări. Este vorba despre Legea privind aprobarea ordonanţei Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

„Este prima organizaţie profesională la care se întâmplă acest lucru, nici măcar la alte organizaţii similare din Sănătate, cum ar fi medicii stomatologi sau farmaciştii, nu s-a pus niciodată problema de reorganizare internă. De ce s-a întâmplat asta la noi, la medici, nu cunoaştem motivele. În general, atunci când există o problemă legislativă, de sănătate, există obligaţia de a întreba corpul profesional, cu atât mai mult când este vorba despre principala organizaţie dintr-un domeniu, cum este Colegiul Medicilor”, a precizat conf. dr. Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor (CM) Iaşi.

„O scindare şi o fragmentare a corpului profesional”

Astfel, una dintre cele mai importante modificări vizează structura organelor de conducere ale Colegiului teritorial, respectiv Consiliul Colegiului teritorial. Alegerea membrilor se va realiza în funcţie de specialităţi medicale, chirurgicale, paraclinice, medicină de familie, ceea ce reprezintă „o segregare a membrilor CMR între specialităţi în cadrul corpului profesional”.

„Un lucru care va crea disfuncţionalităţi este că membrii nu vor mai fi votaţi de toţi doctorii, ci doar de membrii acelor specialităţi. Asta creează o problemă de reprezentativitate, pentru că, practic, odată ajuns în Colegiu, trebuie să iei decizii pentru toţi doctorii. Dar medici care au fost votaţi doar de o parte din medici vor lua decizii pentru toţi medicii. Este o problemă foarte serioasă din punctul nostru de vedere, deciziile pe care le luăm la nivel de Colegiu, fie local sau naţional, sunt decizii care privesc întreg corpul profesional, nu doar anumite specialităţi. Noi votăm codul deontologic, statutul colegiului, organizăm cursuri care nu se fac pe specialităţi. Este o scindare şi o fragmentare a corpului profesional”, a mai completat conf.dr. Liviu Oprea, preşedintele CM Iaşi.

Prin modificarea structurii Consiliului Colegiului teritorial, unii membrii ai CMR vor fi privaţi de dreptul de a fi reprezentaţi, cum ar fi medicii de medicină generală şi medicii cu competenţă limitată. Deşi fiind în CMR au drepturi depline, aceştia nu fac parte din niciuna dintre cele patru specialităţi. Astfel nu vor fi reprezentaţi în conducerea Colegiului şi nu vor putea nici să voteze şi nici să fie aleşi.

Mai puţini medici în Consiliile teritoriale

O altă problemă este că va fi redus numărul de membri în Consiliile teritoriale la 8-10 membri. Spre exemplu, momentan la Iaşi sunt 21 de membri în conducere, iar preşedintele CM Iaşi spune că dacă această lege se va materializa vor fi maximum 10-11 membri, în condiţiile în care numărul era şi iniţial insuficient.

„Această reducere a numărului de membri (aleşi pe cele 4 grupe de specialităţi medicale) va face ca aceste organe de conducere să devină nefuncţionale, deoarece dintre membrii Consiliului Colegiului teritorial sunt aleşi 5 membri în Birourile Consiliilor locale. Astfel, 5 membri ai Consiliului, din cei 8, vor deveni membri ai Biroului Consiliului teritorial”, au precizat reprezentanţii Colegiului Medicilor.

Reprezentanţii organizaţiei profesionale au solicitat o analiză riguroasă asupra legii şi au făcut demersuri pentru retrimiterea sa în Parlament.

Comentarii