Sforarul politico-imobiliar ieșean Gabriel Surdu iese din scenă: iată tunul de adio!

miercuri, 23 septembrie 2020, 02:01
6 MIN

După mai multe încercări, în urmă cu două zile s-a reuşit îndeplinirea cvorumului. Au participat 5 membri din 7. Au venit la şedinţă Paul Boişteanu (PSD), Marius Aur (PSD), Gabriel Harabagiu (PSD), Gabriel Surdu (PSD) şi Violeta Găburici (PMP). Pe ordinea de zi a intrat şi proiectul unuia dintre membrii prezenţi (Gabriel Surdu), care a fost aprobat. De fapt, Surdu a fost şi nu a fost la şedinţă! Printre măscările pe care le-a transmis reporterului „Ziarului de Iaşi“, acesta a declarat că „la acest proiect am ieşit din sală“.

Comisia de urbanism a Consiliului Local (CL) îşi încheie ruşinos actualul mandat, în cheia ultimilor ani. Consilierii PSD – PMP i-au făcut un nou „cadou“ colegului lor, Gabriel Surdu, social-democrat care nu va mai prinde un nou mandat tocmai din cauza controversatelor afaceri imobiliare derulate de-a lungul anilor. Printr-o firmă de-a sa, Surdu a obţinut aprobare pentru un complex rezidenţial (4 şi 7 etaje) în vecinătatea unui monument istoric din Păcurari (Casa Buicliu). Fără prezenţa consilierului PSD la şedinţă, un astfel de proiect nu putea fi dezbătut şi aprobat. Gabriel Surdu şi-a ieşit din pepeni după ce l-am interpelat ieri pe această temă şi s-a lansat într-un atac virulent la adresa reporterului ZDI.

Surdu a asigurat cvorumul de şedinţă la propriul proiect

Sursele „Ziarului de Iaşi“ spun că, pe ultima sută de metri a actualului mandat, consilierii Comisiei de urbanism au încercat să se reunească de mai multe ori, dar au reuşit abia alaltăieri, în celelalte ocazii nefiind îndeplinit cvorumul de şedinţă. Cei cinci consilieri care au venit la şedinţa de luni nu vor mai face parte din Comisie în mandatul următor: Paul Boişteanu (PSD, preşedintele Comisiei), Marius Aur (PSD, secretarul Comisiei), Gabriel Harabagiu (viceprimar PSD), Gabriel Surdu (PSD) şi Violeta Găburici (PMP).

Pe ordinea de zi au fost mai multe proiecte, dar unul dintre acestea iese de departe în evidenţă: adoptarea unui plan urbanistic zonal pentru reactualizarea unui plan urbanistic de detaliu aprobat de CL în 2007. Beneficiarii actuali: Forest Hills SRL şi Terramold Solutions SRL, ambele firme fiind din siajul lui Gabriel Surdu, însă doar la prima apare oficial în acţionarat.

Săptămâna trecută, la precedentele tentative de întâlnire a Comisiei, nu a fost cvorum, conform surselor „Ziarului de Iaşi“. Alaltăieri, a ajuns Surdu la şedinţă şi, astfel, au fost prezenţi 5 dintre cei 9 consilieri (au lipsit consilierii PNL şi ALDE). La proiectul Forest Hills, informaţiile „Ziarului de Iaşi“ sunt că Surdu nu a participat la vot, dar, prin prezenţa sa, înainte de dezbaterea propriu-zisă a proiectului, a asigurat cvorumul de şedinţă. Ceilalţi 4 consilieri prezenţi au votat pentru aprobarea proiectului, astfel că aceştia au dat undă verde iniţiativei imobiliare a colegului lor.

„Din punct de vedere legal, nu există o problemă, întrucât în cazul prezentat de dvs. persoana în cauză nu a participat la vot. Conform noului cod administrativ, proiectul poate fi aprobat cu majoritatea plus unu a consilierilor prezenţi, dacă este îndeplinit cvorumul. Chiar dacă nu a participat la vot, persoana în cauză este luată în considerare la cvorumul de şedinţă“, ne-a declarat ieri un jurist, care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

Chiar dacă din punct de vedere legal poate nu sunt probleme în contextul unui vid legislativ, moral situaţia este alta: prezenţa consilierului PSD la şedinţă a favorizat dezbaterea şi aprobarea propriului său proiect. Totuşi, Surdu nu este la prima abatere: „Ziarul de Iaşi“ a scris în mai multe rânduri despre activitatea acestuia în Comisie în relaţie cu propriile proiecte, dar şi despre modul în care CL a aprobat o hotărâre ilegală în favoarea tot a unui proiect imobiliar de-al lui, decizie rectificată în CL după apariţia articolului de presă.

Modul în care consilierii din Comisia de urbanism au acţionat alaltăieri ridică mari semne de întrebare: De ce atâta grabă în a ţine o şedinţă pe final de mandat? (amintim că forul a fost convocat de cel puţin două ori, fără succes, săptămâna trecută – de la ambele Surdu ar fi lipsit). S-a întâlnit această Comisie doar cu scopul de a facilita proiectul imobiliar al unui membru? Și, nu în ultimul rând, cât de moral este ca un membru al Comisiei să asigure cvorumul de şedinţă dacă acest lucru determină ca un proiect alunei firme de-a lui să fie dezbătut şi aprobat?

Întrebări similare i-am adresat ieri şi consilierului PSD Gabriel Surdu, iar reacţia lui nu necesită alte comentarii decât precizarea faptului că ZDI l-a contactat pe social-democrat de fiecare dată când am scris despre afacerile sale imobiliare: uneori a răspuns, iar de cele mai multe ori a evitat să răspundă.

„La acest proiect am ieşit din sală. Ţi se pare moral ca în ceea ce mă priveşte să minţi mârşav de fiecare dată dezinformând şi denaturând realitatea? Ţi se pare normal că servind un grup de interese să consideri că tot ce fac eu şi nu faci tu sau grupul căruia îi eşti aservit, să-mi găseşti cusururi de ani de zile, minţind şi dezinformând cu sarcasm? Dacă ai curaj publică ad litteram ce ţi-am răspuns. Evită «Surdu nu a putut fi contactat!» Dacă nu ai tu, voi avea eu!“, a fost reacţia virulentă a lui Surdu, pe care o publicăm în forma în care am primit-o.

În ce constă proiectul de lângă Casa Buicliu

Firmele enumerate mai sus deţin în proprietate o suprafaţă de 2.100 mp pe str. Păcurari 27, în vecinătatea Casei Buicliu. Terenul este format din două parcele: una cu deschidere la str. Păcurari, iar cealaltă în zona din spate, la str. Florilor. Pe suprafaţa totală de 2.100 mp, în 2007, CL a aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea de „locuinţe colective şi cu alte destinaţii“.

Din informaţiile „Ziarului de Iaşi“, prin decizia Comisiei de urbanism de alaltăieri nu ar fi fost schimbaţi indicatorii deja aprobaţi în 2007: imobil cu două niveluri în subteran, parter, trei etaje şi un al patrulea etaj retras (la parcela cu deschidere la str. Păcurari) şi un imobil cu două niveluri, în subteran, parter şi 7 etaje pe cealaltă parcelă. Pentru ambele terenuri, care formează suprafaţa de 2.100 mp, a fost aprobat un coeficient de utilizare de 6,67 – acest lucru înseamnă că imobilele pot avea o suprafaţa desfăşurată construită de circa 14.000 mp (indicator destul de generos).

Sursele „Ziarului de Iaşi“ spun că firmele Forest Hills şi Terramold au fost nevoite să propună un nou PUZ pentru reactualizarea PUD-ului din 2007 nu pentru a schimba indicatorii, ci în urma unei verificări recente a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) la Primăria Iaşi, în urma căreia instituţia de control ar fi stabilit mai multe obligaţii şi recomandări în domeniul urbanismului.

Conform surselor ZDI, în cazul planurilor urbanistice mai vechi de 10 ani, trebuie reluată procedura întrucât, între timp, au apărut mai multe reglementări legislative în acest sector. Aprobarea în Comisia de urbanism a proiectului nu are ca rezultat direct autorizarea proiectului, următorul pas fiind o etapă de dezbatere publică şi, ulterior, adoptarea în CL.

Comentarii