Unchiul Vanea

Sunt tot mai multe cazurile care pun sub semnul întrebării moralitatea şi legalitatea unor acţiuni ale primarului Mihai Chirica. Vineri a fost chemat la Parchet, unde i s-a adus la cunoştinţă extinderea unui dosar în care avea rolul de inculpat. Alte două cazuri, care, în opinia procurorilor, duc la acuzaţia de abuz în serviciu, i-au fost prezentate. Luând forma unei anchete oficiale, acestea creionează deja un profil tot mai clar a ceea ce presa şi rumorile reţelelor sociale spun deja de multă vreme. Şi anume că Primăria lui Chirica este un rai pentru afaceri de familie şi în gaşcă, sau grup organizat, cum denumeşte legea această asociere.

Dar cu o zi înainte, ReporterIS a prezentat un alt caz la fel de important, în care personajul principal este unchiul primarului, un anume domn Vasile Chirica. Domnia sa este unul dintre aceia pe care legea ne obligă să-i preţuim şi să-i onorăm. Este revoluţionar cu patalama şi se presupune că fără el poate că România nu ar fi astăzi aşa de liberă. Nu ştim meritele sale la evenimentele din 1989, discreţia sa fiind sublimă. Prevăzând însă răutatea omenească, care se traduce prin aceea că muritorii de rând nu-şi onorează eroii, legiuitorul ne obligă să suplinim lipsa de recunoştinţă prin ceva mai concret, mai palpabil. Trebuie să-i dăm, prin urmare, domnului Chirica un hectar de teren din avuţia oraşului. Chiar dacă unii s-ar grăbi să conteste, legea este clară şi nu trebuie să lase loc tocmelii.

Unchiul s-a adresat nepotului, în formă instituţionalizată, desigur, dar a fost refuzat. Primăria oraşului nostru nu are teren disponibil. Acest răspuns este dat tuturor celor care acum, după atâta amar de vreme de la revoluţie, îşi cer drepturile patrimoniale. Ce a fost liber s-a dat în primii ani, iar cine a venit după – din comoditate, sau purtat de birocraţie – nu mai prinde teren. Sunt multe asemenea cazuri, de urmaşi ai familiilor deposedate, care au obţinut dreptul de a primi averea familiei după 30 de ani de procese. Dar răspunsul este clar: nu există teren, mergeţi la Fondul Proprietatea, o societate pe acţiuni care echivalează chipurile averea de retrocedat cu acţiuni la un coş naţional de titluri ale unor societăţi comerciale.

Unchiul primarului nu s-a mulţumit cu asta. El ştie să se bată, şi drept urmare s-a adresat instanţei cu următorul raţionament. Dacă oraşul nu are teren public, să-mi dea din cel privat, adică din cel care ţine de oraş ca persoană particulară, nu din domeniu public. Pentru asta a cerut instanţei să ceară primăriei lista cu asemenea terenuri. Nepotul instituţional s-a conformat şi a înaintat o asemenea listă. Unchiul a cerut astfel un hectar lângă sediul viitorului spital regional de urgenţe, acolo unde estimările spun că valoarea este undeva la 70 de euro metrul pătrat. Ideea că unchiul primarului pune ochii după 30 de ani de la Revoluţie pe un teren de 700.000 de euro, este de natură să intrige. Chiar dacă demersul este legal, el poate fi criticat în termeni de moralitate, cum de altfel întreaga lege poate fi criticată. Ba chiar putem organiza demonstraţii împotriva acesteia. De ce să dăm o avere unui revoluţionar, despre care nu ştim nimic din ce a făcut pentru ţară, şi să nu dăm adevăraţilor proprietari, care au fost jefuiţi de stat?

Desigur că s-a acreditat ideea că unchiul şi nepotul sunt pe o mână, la care primarul s-a apărat spunând că este o calomnie şi că întinăm nobilele idealuri ale revoluţiei. Nu ştim dacă este aşa. Cert este însă faptul că primarul îi este îndatorat unchiului, chit şi numai prin aceea că în declaraţia de avere a scris cu mâna sa că s-a împrumutat de la el în campania electorală din 2016. El a spus că a fost obligat de instanţă să pună la dispoziţie lista cu terenurile private ale primăriei, de parcă instanţa s-ar fi sesizat din oficiu de o asemenea soluţie şi nu la cererea unchiului, care, la rândul său, putea fi sfătuit de cei care îi erau datori sau îl apreciau altfel. Mâine, poimâine, primarul va spune că a fost obligat de instanţă să dea terenul, în timp ce el s-a opus din răsputeri.

Ca multe din explicaţiile primarului, şi aceasta este cusută cu aţă albă. Şi nu pentru că a dat lista respectivă, ci pentru că nu a dat-o şi celorlalţi (tuturor, că poate or mai fi unii privilegiaţi), sau pentru că nu o face publică într-o formă asemănătoare cu cea trimisă instanţei. Dacă rămâne la latitudinea judecătorilor să dea terenuri, atunci primăria, cu primarul în frunte, să-i sfătuiască pe toţi cei care cer moştenirile să se adreseze instanţei şi să le dea o asemenea listă. Îl obligă la asta faptul că este primarul tuturor, nu numai al familiei.

Dar tratamentul diferenţiat este la el acasă la Primărie. Unora li se dau autorizaţii de şapte etaje pe 300 de metri pătraţi, în timp ce alţii sunt refuzaţi, pe motiv că nu este loc pentru parcările necesare celor şapte etaje. Unii aşteaptă cu lunile un certificate de urbanism, alţii îl primesc cât iau o cafea cu boss-ul. În primăvara acestui an am scris nenumărate articole despre faptul că la Primăria Iaşi nu primeşti informaţii publice într-un format clar şi la timp. Primarul ne-a râs în nas şi a spus că aceste infiormaţii sunt şi nu avem decât să căutăm mai bine.

Cinismul edilului este ireverenţios, pentru că bunul simţ cere să-i asculte şi să-i ajute pe alegători. Este condamnabil, pentru că trebuie să ofere condiţii egale cetăţenilor. Este sfidător, pentru că i s-a atras atenţia în nenumărate rânduri. Într-un cuvânt, neruşinat!