Nu există nici o șansă ca universitarii ieșeni Ion Pohoață, Delia Diaconașu și Vladimir Crupenschi să intre în rândul îmbogățiților din război. Și dacă acesta va fi, și dacă nu va fi, câștigul lor e în altă parte. E într-o carte care le va aduce lor recunoaștere universală iar cititorilor informații și cunoștințe absolut necesare pe un subiect care le definește în mod fundamental existența. Vorbim de tema dezvoltării sustenabile, preocupare cvasi-cotidiană, nu lux ci absolută necesitate în a o contacta. Și vorbim de cartea The Sustainable Development Theory: A Critical Approach, ieșită în două volume. Primul volum, cu subtitlul The Discourse of the Founders.

Al doilea, subintitulat When Certainties Become Doubts. Ambele apărute la prestigioasa editură Palgrave Macmillan din Londra. Respectând exigențele cunoscutei edituri, autorii au făcut și elitism dar și popularizare. În cele două volume afli totul sau aproape totul despre dezvoltare și ingredientele ei: cine o amorsează și în profitul cui se produce.

Mai întâi suntem lămuriți cu noțiunile. Un întreg capitol explică care e sensul cuvintelor cheie la care se face apel pentru a vorbi aceeași limbă. Intrați în perimetrul analizei, facem cunoștință cu locurile și factorii care însoțesc dezvoltarea, pe numele ei la zi, sustenabilă: diviziunea naturală a muncii, faptul că nu plecăm egali și nu rămânem egali; armonia și mult visata egalitate; de ce este important să respectăm regulile; problema ajutorului pentru săraci și a rolului femeii în producerea de bogăție; importanța concurenței ca o bătălie între mulți și relativ egali; de ce monopolurile nu sunt de dorit; ce presupune startul unei afaceri; etc. Toate acestea pe fondul necesității asigurării păcii sociale și a echilibrului ecologic.

E aproape de necrezut să constați că cei care au fondat știința economică, clasici și neoclasici, au spus, temeinic, tot ceea ce trebuia spus despre dezvoltare. Și că, după ei, nimeni n-a inventat roata. De acest lucru aflăm în volumul al doilea. Aflăm că marii contemporani, unii cu premiul Nobel, n-au făcut, pe problemele analizate de către predecesorii lor, decât să updateze sau șlefuiască. N-au adus însă noutăți. Concluzia? Ca și în literatură, clasicii economiei trebuie citiți și recitiți mereu. Pentru că, de aceea se numesc clasici: în propozițiile lor, scrise cu sute de ani în urmă, își găsesc explicație și sens realități care se produc sub ochii noștri. Veți constata singuri lecturând această carte.