Valul patru în ambulanță: patru povești cutremurătoare spuse de martori oculari

Valul patru al pandemiei a fost unul dur pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 şi în acelaşi timp a fost cel mai dificil pentru membrii echipajelor medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi. „Ziarul de Iaşi” a discutat cu membri a două dintre echipajele medicale care au mers în ultimii doi ani zi de zi în ajutorul celor care se luptau cu COVID. Deja aceştia se gândesc cu teamă la cum va arăta valul cinci al pandemiei în condiţiile în care oamenii respectă tot mai puţin măsurile de protecţie, numărul persoanelor care se vaccinează este din ce în ce mai mic şi teoriile conspiraţiei nu încetează să apară. Angajaţii SAJ trag şi câteva concluzii – foarte mulţi oameni refuză să vadă realitatea şi cred tot ce aud din surse neverificate, le este tot mai teamă să ajungă la spital şi stau acasă până în ultimul moment, sperând că le va fi mai bine. „Aparţinătorii vor să facem orice se poate şi noi facem ce putem, dar nu întotdeauna depinde de noi. Am avut oameni care spuneau să mai facem ceva pentru mama lor, măcar să trăiască până săptămâna viitoare, când era ziua nepoatei”, a povestit asistenta Adriana Ciapă.

Asistenta Adriana Ciapă și ambulanțierul Bogdan Ciobanu

Pacienţi în stare gravă care s-au tratat după ureche

Asistenta medicală Adriana Ciapă şi ambulanţierul Bogdan Ciobanu povestesc că deşi formează un echipaj medical de câţiva ani şi au fost împreună la multe intervenţii dificile, accidente rutiere sau solicitări la care puterea lor era limitată, ceea ce au văzut în timpul pandemiei a fost ceva diferit. Mai ales în valul patru, care a fost din punctul lor de vedere unul extrem de dur, în care au ajuns la cazuri mult mai grave. „În comparaţie cu celelalte valuri, acesta a fost mai greu, au fost pacienţi mult mai speriaţi, cu o evoluţie mult mai rapidă, cu o stare critică mai avansată faţă de pacienţii din alte valuri. Dacă la valurile anterioare mergeam la pacienţi cu saturaţii de 80%, la această valoare fiind nevoie de intubaţie, acum am găsit persoane cu saturaţii de 40% unde trebuia să intervenim foarte repede. În astfel de situaţii familia nu înţelegea cum e posibil aşa ceva dacă în urmă cu câteva minute persoana respectivă era bine, vorbea cu ei, acum ce s-a întâmplat?”, a povestit asistenta Adriana Ciapă.

Asistenta Adriana Ciapă și ambulanțierul Bogdan Ciobanu

La un astfel de caz a fost recent echipajul medical – o familie întreagă era depistată cu COVID, însă pe femeia mai în vârstă din familie nu au testat-o şi i-au administrat medicamente şi antibiotice fără să ceară sfatul unui medic. Abia atunci când au văzut că se simte tot mai rău au sunat la 112. „Când am ajuns, am văzut după cum respiră că este o problemă majoră, am solicitat imediat o maşină cu medic, starea doamnei continua să se înrăutăţească, avea o saturaţie de 40%. Când a ajuns echipajul cu medic, imediat a trebuit să fie şi intubată. Familia efectiv nu înţelegea, erau disperaţi, spuneau că nu înţeleg medicina, cum se poate aşa ceva, acum câteva minute vorbea cu ei şi era bine”. Asistenta povesteşte că după atâtea intervenţii a ajuns să îi identifice pe pacienţii infectaţi cu COVID după cum respiră, chiar şi înainte de a afla care sunt alte simptome.

Oamenii se tem şi sună foarte târziu la 112

Una dintre caracteristicile valului patru a fost tendinţa oamenilor de a cere foarte târziu ajutor din partea specialiştilor. Au ales să stea acasă, să se trateze singuri şi să spere că nu va fi cazul să ajungă la spital pentru că ştiau că este posibil să nu aibă loc să fie internaţi din cauza numărului mari de cazuri. „Ne întrebau «dacă ne duceţi la spital o să avem loc, o să avem oxigen?» Spuneau că mai bine să nu mai meargă, să rămână să moară acasă. În perioada aceasta a trebuit să fim mai mult psihologi, medicina cădea cumva pe planul doi. Adică trebuia în primul rând să le dăm o încredere că va fi bine, că depinde şi psihic de el cum va lupta şi cum va reuşi. Şi să ştiţi că până la urmă au mers la spital şi s-a găsit şi loc pentru ei”, a mai completat asistenta.

Asistenta Adriana Ciapă și ambulanțierul Bogdan Ciobanu

Însă, membrii echipajelor spun că s-a schimbat foarte mult şi relaţia dintre ei şi pacienţi sau aparţinători. Ceea ce a rămas la fel încă este modul în care sunt aşteptaţi să ajungă în casa lor – oamenii mai văd în ei o speranţă. „Aparţinătorii aveau altă stare când ajungeam înainte, acum sunt agitaţi, speriaţi, e cumva o tensiune care a apărut. Orice persoană care are pe cineva în familie în această situaţie simte că am ajuns târziu, cred că din această teamă, încearcă să caute un vinovat pentru asta şi noi suntem primii care ajungem”, a mai spus Adriana Ciapă. În valul al patrulea au fost şi extrem de multe solicitări într-o zi, în vârful valului fiind înregistrate chiar şi 500 de solicitări pe zi, în medie 20 de solicitări într-o oră, în condiţiile în care înainte de pandemie numărul solicitărilor era de aproximativ 350. „De multe ori, fiind multe solicitări, nu există niciun echipaj liber şi e normal să se ajungă mai târziu decât se aşteaptă cei care au apelat. Dacă avem o intervenţie în judeţ la câteva zeci de kilometri, e clar că ajungem la mai puţine”, a precizat ambulanţierul Bogdan Ciobanu. Membrii echipajelor au trebuit să îşi arate tăria de caracter în situaţii extreme în care nici ei nu pot face mai mult nu doar în perioada pandemiei. „E nevoie de un autocontrol foarte puternic în situaţiile disperate în care se află aparţinătorii. Unii ne privesc cu o anumite duritate şi alţii ca şi cum eşti ultima speranţă, eşti cineva care atunci când ai intrat în casa lor ai putea să faci nişte minuni, îşi doresc să faci ceva, orice, însă pe noi uneori situaţia ne depăşeşte”, a mai spus Adriana Ciapă.

Au lucrat şi noapte după noapte

Pe lângă suprasolicitarea cauzată de numărul mare de intervenţii la care au trebuit să ajungă, cei de la SAJ s-au confruntat şi cu situaţiile dificile în care au ţinut locul colegilor care s-au îmbolnăvit. Astfel, nu au fost puţine momentele în care au fost nevoiţi să lucreze tură după tură pentru a face faţă apelurilor telefonice şi să suplinească lipsa celorlalţi. „A fost nevoie de ture suplimentare, adică să fim chemaţi în tură noapte după noapte sau zi după zi, ca să putem umple golul pentru că nu era personal. Nici nu ai cum să spui că nu vii, e o situaţie deosebită”, a precizat Constantin Filip, ambulanţier. Dacă, în primul val, totul era necunoscut, şi din această cauză, nivelul de stres era mult mai mare, în timp, s-au obişnuit cu noua situaţie şi au învăţat cum să se protejeze. „La noi în general este un sector mai greu în urgenţă, însă de când a venit pandemia a fost mult mai dificil pentru că şi timpii la o solicitare s-au mărit. Dacă mai vine un episod la fel, va fi foarte epuizant. Noi până acum am făcut faţă, dar ne-ar prinde bine să fim mai mulţi, să fie suplimentat personalul. În perioada de vârf erau şi foarte multe recoltări la domiciliu, în acelaşi timp s-au mai îmbolnăvit colegi. Ne împărţeam şi noi cum puteam, au fost mulţi pacienţi care stăteau panicaţi acasă, se decompensau şi chemau ambulanţa în ultimul moment, iar atunci ajungeau la spital cu saturaţie mică”, a precizat asistentul Florin Bârlescu.

Medicul Nicolae Puha, asistentul Florin Bârlescu și ambulanțierul Constantin Filip

„Stăteam şi patru ore cu pacientul în maşină până se găsea un loc”

Membrii echipajelor sunt dezamăgiţi de faptul că după doi ani de pandemie foarte mulţi oameni încă nu sunt conştienţi de gravitatea situaţiei în care ne aflăm. Un exemplu în acest sens este momentul în care ambulanţele stăteau ore întregi la rând în curtea spitalelor pentru că nu erau locuri libere, însă oamenii nu credeau că imaginile sunt adevărate. „În valurile trei şi patru problema cu statul la rând la spital pentru că nu erau locuri libere a fost destul de serioasă. Stăteam şi trei-patru ore cu pacientul în maşină până se găsea un loc, se termina şi oxigenul din maşină”, îşi aminteşte medicul Nicolae Puha.

Medicul Nicolae Puha, asistentul Florin Bârlescu și ambulanțierul Constantin Filip

Deşi nu pot spune că pandemia a fost cel mai dificil moment din cariera lor, cei de la SAJ spun că fiecare zi a fost şi încă este o provocare cu care s-au obişnuit, dar care încă îi epuizează. Medicul Nicolae Puha spune că unul dintre cazurile care l-a marcat în perioada pandemiei este cel al unui tânăr de aproximativ 40 de ani, depistat cu COVID şi fără nicio altă problemă de sănătate, care a sunat la 112 pentru că nu se simţea bine. Spunea că e obosit, nici nu poate să meargă, iar când echipajul a ajuns la el acasă, plămânii săi funcţionau doar la 60% din capacitate.