Vin americanii în Copou?

joi, 31 mai 2018, 01:43
2 MIN
 Vin americanii în Copou?

CSM Poli tratează cu un ieşean care a făcut avere în SUA * tratativele cu Angelo Massone şi Horia Szabo nu s-au concretizat. Cioinac, Badic şi Sin aşteaptă de mult discuţii cu conducereay

 

 

 

În ciuda faptului că motivaţia oficială a deciziei preşedintelui executiv al CSM Politehnica, Adrian Ambrosie, de a nu mai comunica direct cu presa ci prin intermediul purtătorului de cuvânt a fost concentrarea pe rezolvarea problemelor financiare ale clubului şi pregătirea sezonului 2018-2019, la clubul ieşean se bate, în continuare, pasul pe loc. Nici ieri, la zece zile după terminarea play-off-ului, nu a apărut vreo noutate în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor minimale legate de lot ale antrenorului principal, Flavius Stoican, prelungirea contractelor a trei jucători aflaţi la final de contract, Ionuţ Cioinac, Andrei Sin şi Narcis Bădic. Asta deşi solicitarea legată de fotbaliştii amintiţi a fost lansată încă de pe parcursul campionatului. Firesc în asemenea condiţii, nici în ceea ce priveşte transferul vreunui jucător nou nu a apărut vreo noutate.

Ceaţa persistă şi în ceea ce priveşte asigurarea bugetului echipei pentru sezonul viitor, buget care se bazează acum doar pe drepturile TV, încasări din bilete şi abonamente precum şi contracte de sponsorizare, ultimele două surse aducând venituri simbolice. Primăria Iaşi aşteaptă în continuare un răspuns de la Consiliul Concurenţei referitor la posibilitatea finanţării CSM Poli, iar tratativele cu investitorii care s-au interesat de Iaşi, Angelo Massone şi Horia Szabo, nu s-au concretizat. Primul este privit cu circumspecţie de CSM datorită problemelor pe care le-a avut la cluburile unde a mai fost implicat, iar despre al doilea se spune că a cerut unele condiţii care nu i-au putut fi oferite.

O altă variantă despre care se vorbeşte de ceva vreme, tratativele cu o  persoană originară din Iaşi, care a făcut avere în SUA, confirmată de oficialii CSM, este în continuare în stand-by. Prin intermediul purtătorului de cuvânt al clubului, Ambrosie a refuzat ieri să facă public numele americanului, motivând că acesta a cerut discreţie. Preşedintele a mai transmis că omul de afaceri cu care s-a discutat îşi doreşte să investească în Iaşi, însă nu a luat nicio decizie în privinţa domeniului în care o va face, fotbalul fiind doar una din variantele studiate

Comentarii