Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
"Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va informeaza ca circulatia feroviara este între (...)
citeste totjoi, 30.06.2022
Asta s-ar putea spune despre drumul lung de 8 ani al Axei rutiere Iaşi-Suceava de la pământ la asfalt: are un lot fix în mijloc care ar putea să nu mai vadă niciodată asfalt. Practic, fix lotul din mijlocul rutei a mai rămas de făcut, încurcat în contestaţii şi termene care dau să expire. Asta în timp ce segmentele de drum judeţean modernizate deja salvează timpul navetiştilor şi localnicilor. O axă rutieră atât de importantă nu şi-a atins însă scopul: oferirea şoferilor din cele două judeţe o alternativă, mai rapidă şi mai puţin aglomerată, faţă de cea actuală prin Paşcani-Fălticeni. Mai grav: din cauza întârzierilor şi neregulilor, întreaga finanţare UE pentru proiectul de 170 km s-ar putea evapora. Asta în timp ce celelalte două axe strategice judeţene făcute tot pe banii UE, Iaşi-Vaslui şi Iaşi-Botoşani, sunt perfect funcţionale.
Axa rutieră strategică Iaşi-Suceava, care îşi caută de 8 ani traseul, s-a conturat în cea mai mare parte a lungimii ei de aproape 170 km. De fapt, doar puţin peste 150 km, pentru că sucevenii au reuşit să includă şi o variantă de ocolire a municipiului lor reşedinţă. Cele două sectoare din judeţul Suceava ar trebui să fie finalizate luna viitoare, conform contractelor încheiate în aprilie 2020, iar primele două loturi din cele trei de pe teritoriul judeţului Iaşi - în pragul acestei veri. Al treilea lot e încă în licitaţie de atribuire a contractului. Rămâne de văzut dacă ne vom încadra în termene, sau întreaga valoare a proiectului - 103 milioane de euro - va fi pierdută ca finanţare nerambursabilă, urmând a fi suportată din bugetele judeţene. Dacă lucrurile merg ca până acum aici, avem motive de îngrijorare.
Concret, Axa rutieră strategică Iaşi-Suceava echivalează cu modernizarea mai multor segmente de drum judeţean, pe un traseu destul de sinuos, dar care în final va aduce mai multe avantaje. Totuşi, stagnarea atribuirii Lotului 3 face ca unul dintre cele mai importante pentru ieşeni - ocolirea celebrei gâtuiri de la Podu Iloaiei care creează ambuteiaje uriaşe pe E583/DN28 - să se lase aşteptat.
Practic, odată cu modernizarea tuturor celor cinci loturi în care e împărţită Axa rutieră, va mai exista o alternativă la traseul actual de la Iaşi la Suceava (cel prin Paşcani-Fălticeni, 145 km pe drumuri naţionale, traseu foarte aglomerat acum), una comparabilă ca număr de kilometri (155 km). Drumurile judeţene modernizate cu banii alocaţi prin Programul Operaţional Regional, contract de finanţare semnat în septembrie 2017, vor avea lăţimea unei benzi de 3,5 metri, la fel ca pe drumurile naţionale.
Pentru moment, de la Iaşi se poate merge în viteză până la Belceşti, acolo unde se termină al doilea lot. De la Belceşti până la limita judeţului Suceava sunt şi segmente de drum de pământ bătut cu piatră.
De la Cotnari, pe un alt drum judeţean recent modernizat, se poate ieşi înainte de Paşcani. Dar drumul de la Belceşti la Cotnari e pe alocuri „praf”, iar distanţa (mai mult de 25 km în plus până la Paşcani) nu mai pare aşa de mare când traficul pune „dop” la Podu Iloaiei.
Am parcurs traseul deja modernizat în proporţie de 95 la sută al celor două loturi care s-au aflat în lucru de la sfârşitul anului 2019. Ele sunt în prelungire acum, după apariţia unor „surprize” în teren, nedetectate nici de studiul de fezabilitate şi nici de proiectul tehnic. De aceea, termenul de finalizare pentru fiecare a fost prelungit cu 6 luni.
Cât priveşte Lotul 3, firma care va câştiga până la urmă licitaţia blocată acum într-o a treia serie de contestaţii va trebui să se întreacă pe sine ca să încheie lucrările înainte de sfârşitul anului 2023.
Primul lot ieşean din Axa rutieră începe în Copou, la ieşirea din oraş. După ce te „eliberezi” de municipiul Iaşi, drumul parcă devine mai larg, deşi e tot o bandă pe sens. Viteza creşte şi prima localitate, Breazu, trece rapid. Altădată, de aici începea o lungă porţiune off-road: şoseaua era goală, dar plină de gropi. Astăzi, carosabilul e ca-n palmă. Bucuria localnicilor şi a navetiştilor, care acum aglomerează drumul - până la intrarea în municipiul Iaşi, unde începe calvarul orelor de vârf. Dar asta e altă problemă de rezolvat.
Acum, constructorul mai are de lucru la podeţele din faţa porţilor caselor, la trecerile la nivel cu calea ferată, dar şi la câte o bandă - cum e între localităţile Larga Jijia şi Mălăieşti. Aici şi pe încă alte câteva segmente din preajma lacurilor de pe cursurile râurilor Bahlui şi Jijia, cei de la Apele Române au cerut lucrări suplimentare după începerea derulării contractului de modernizare a drumului.
Şoseaua îşi continuă parcursul pe malul lacului Bulbucani, iar pe digul care îl separă de Bulbucani 1 se îngustează din nou la o bandă pe o distanţă de câteva zeci de metri. Segmente cu doar o bandă modernizată ne întâmpină şi la Focuri. Şi în Coarnele Caprei „dispare” o bandă, tot pe câteva zeci de metri.
La intrarea în Belceşti, călătorul are impresia că se termină asfaltul. E un alt dig peste care trece şoseaua şi unde parcă nu s-a lucrat deloc. De fapt, în această localitate e capătul Axei ieşene modernizate. Mai departe, spre limita judeţului Suceava, 96 de milioane de lei aşteaptă să fie cheltuiţi. Este suma alocată pentru Lotul 3.
Întreaga Axă a fost estimată în 2017, la momentul semnării contractului de finanţare, la 73 de milioane de euro. Primele licitaţii nu au atras pe nimeni, nici la licitaţiile organizate de CJ Iaşi, nici la cele lansate de CJ Suceava, aşa că la cele 73 de milioane s-au mai adăugat 30. Banii au venit din partea celor două consilii judeţene, cu promisiunea că „suplimentul” va fi decontat de Guvern.
Dar alternativa interjudeţeană Iaşi-Suceava tot nu va putea fi folosită de la un capăt la altul, deşi rămâne un plus incontestabil în ce priveşte confortul deplasărilor pe loturile (aproape) finalizate. Cei de la CJ Iaşi sunt optimişti că firma care va câştiga contractul pe acest ultim lot, lung de 40 km, îl va onora fluierând. Deşi n-ar fi mare lucru să ajungă prima la Suceava Autostrada Moldovei (A7), înainte să fie gata Axa rutieră. Şi, mai grav : am putea pierde fondurile UE dacă nu ne încadrăm în termen.
Cuvinte cheie: + drum de pământ, axa iași-suceava
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
În România s-au refugiat mai mulți ucraineni cu studii superioare decât în Polonia și Cehia
Examenul auto se va putea susține oriunde în țară! – proiect de lege
FRAUDĂ Liceu unde elevi de mate-fizică iau 2 la matematică la BAC. Cei de la filologie, 3 la română
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
VIDEO Misteriosul avion militar spațial X-37B al armatei americane, de care se teme Putin
FOTO Hotelierii dintre Eforii, disperați. Nudiștii le alungă clienții. Umblă pe la terase goi pușcă
Se circulă pe un singur fir pe ruta Iași-Pașcani după deraierea unui tren
Peste 30 de turbine eoliene vor fi instalate pe raza a două comune ieșene
Cât de cald a fost azi în România? Pizza congelată pe bordul unei mașini
Celebrul dosar cu șine tras pe linie moartă? Guvernanții pregătesc o lege
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
”Salata rusească” din meniul restaurantului de la summitul NATO stârneşte controverse
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Ce spune purtătorul de cuvânt al lui Putin despre masculinitatea toxică a şefului său
„Este vremea să ducem războiul pe teritoriul Rusiei” – comentariu The Times
Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de un magnat foarte apropiat
(FOTO) Iată propunerile firmelor internaţionale de arhitectură pentru Palas Campus 2
Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei, respinsă de Înalta Curte
Mesaje de ameninţare: „Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania”
Investiţie străină de 125 de milioane de euro într-o nouă fabrică la Oradea
Slăbit de la 100 la 85 de kg. Medic: Problema este să se mențină scăderea pe termen lung
Grasu XXL, cercetat de Poliție după ce a amenințat un spectator la un concert în București
Deputaţii au aprobat majorarea cu un procent a contribuţiei la fondurile private de pensii
Camera Deputaţilor: Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile
Ciucă, salvat de plagiat cu ajutorul unui judecător al grupării Fenechiu de la Iaşi?
Trafic îngreunat la Valea Lupului. Un TIR a împins o mașină 30 de metri FOTO
40,2 grade Celsius în Japonia, record de temperatură în iunie în ultimii 150 de ani
Raport interesant: Majoritatea refugiaţilor ucraineni din România au studii superioare
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a ajuns la stadiu de memoriu
Livadă din satul Brătuleni, comuna Strunga, cuprinsă de flăcări (VIDEO)
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Cinci maşini s-au izbit violent la Vânători din cauza unui şofer căruia i s-a făcut rău (VIDEO)
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Biden anunţă, la summitul NATO de la Mdrid, o consolidare a prezenţei mailitare americane în România
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.