Băgat după gratii pentru un furt banal de acum un sfert de secol. Dosarul nici măcar nu mai exista, fiind dat la topit

George Paul Popa fusese condamnat în 2001, drept complice la un furt comis în 1999. La data respectivă, magistraţii Judecătoriei stabiliseră o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare. Termenul de 10 zile pentru formularea apelului trecuse fără ca acest lucru să se întâmple, iar sentinţa devenise definitivă. Mult timp, de Popa nu s-a mai auzit nimic.

Conform legii, suspendarea executării unei pedepse impune condamnatului îndeplinirea unor condiţii obligatorii, printre care munca neremunerată în folosul comunităţii sau prezentarea periodică la Serviciul de Probaţiune pentru a da detalii despre sursele de venituri. Neîndeplinirea condiţiilor suspendării duce la revocarea acesteia şi executarea sa în regim de detenţie.

A cumpărat lucruri furate

În lipsa lui Popa, roţile justiţiei au continuat să se învârtă. Anul trecut, el a fost arestat în baza unui mandat european şi a fost trimis în ţară pentru executarea pedepsei. Abia acum, Popa a înaintat un apel împotriva sentinţei iniţiale de condamnare, despre care afirmă că nu a ştiut nimic. Conform precizărilor sale, în 1999 ceilalţi trei inculpaţi îi oferiseră spre vânzare o roată, o staţie de emisie-recepţie, un aparat de taxat şi un aparat de radio, fără a-i spune de unde provin. Departe de a fi complice la furt, Popa susţinea că fusese chiar denunţătorul din dosar. Doar că unul dintre inculpaţi afirmase că participase şi el la furt, fiind condamnat pe baza mărturiei acestuia. Nu făcuse apel împotriva sentinţei pentru că nu o primise. Prin avocatul său, Popa a cerut ca instanţa să demonstreze că sentinţa îi fusese comunicată, pentru a se putea afirma că apelul său era tardiv.

Cazul a ajuns pe masa judecătorilor Curţii ieşene de Apel, dar lucrurile nu au putut fi lămurite pe de-a întregul. Dosarul pur şi simplu nu mai exista. În 2001, fusese depozitat în arhivă, având termen de păstrare de 10 ani. După împlinirea acestui termen, dosarul fusese selecţionat pentru topire şi distrus.

Unele sentinţe judecătoreşti, cum sunt cele privind rectificarea actelor de căsătorie sau hotărârile de divorţ, au termene de păstrare mult mai lungi, de până la 30 de ani, întrucât deciziile magistraţilor pot avea efecte pe termen lung. Nu era şi cazul unui furt banal. Singurele elemente privitoare la cazul lui Popa erau cele găsite în registrele Judecătoriei. Aici era însă menţionat doar dispozitivul sentinţei, respectiv pedepsele aplicate fiecărui inculpat.

Doar dosarul topit ar fi putut răspunde la întrebarea cum ajunseseră judecătorii să-l condamne pe Popa. Situaţia era cu atât mai delicată, cu cât lui Popa îi era blocată posibilitatea înaintării unei contestaţii în anulare sau a unei cereri de revizuire a sentinţei. Căile extraordinare de atac sunt menite printre altele să permită analizarea unor dovezi noi, care nu au fost cunoscute în momentul soluţionării cazului. Or, în lipsa dosarului, nu se putea verifica dacă o anume probă era nouă sau fusese cunoscută în 2001. Din acelaşi motiv, nu se putea nici dovedi că sentinţa îi fusese comunicată.

Pe ce s-a bazat totuşi condamnarea

Pe de altă parte, nimic nu dovedea că Popa nu avusese cunoştinţă de condamnarea sa, mai ales că fusese prezent la judecată şi fusese audiat ca inculpat. Era firesc să se intereseze de mersul dosarului şi de soluţia pronunţată în cazul lui. Magistraţii Curţii de Apel au ajuns la concluzia că, pur şi simplu, Popa încercase să se sustragă de la urmările faptei sale.

„Curtea apreciază atitudinea acestuia ca fiind a unei persoane care ar fi ales să se sustragă procesului penal şi executării penale. Evident că dovezile de comunicare ale sentinţei penale nu mai există, fiind topite odată cu întreg dosarul, conform procedurii standard de păstrare a arhivei referitoare la cauze cu un astfel de obiect, ceea ce face imposibilă verificarea aspectului invocat de către inculpat. Inculpatul încearcă să invoce în favoarea sa propria conduită culpabilă, de a se sustrage tragerii la răspundere penală pentru infracţiunea ce a făcut obiectul cauzei pentru o perioadă atât de îndelungată încât dosarul a fost distrus. Inculpatul invocă lipsa posibilităţii de a formula o cale extraordinară de atac în lipsa dosarului fizic, ignorând totodată imposibilitatea evidentă a judecării unui eventual apel din exact acelaşi considerent”, au spus judecătorii.

Aceştia au respins apelul declarat de Popa ca tardiv. Decizia Curţii de Apel este definitivă.