Cine a fost prima persoană care s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

vineri, 11 octombrie 2019, 08:03
1 MIN
 Cine a fost prima persoană care s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, vineri dimineaţa, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva.

Prima persoană venită în pelerinaj care s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost Elena Săbiuţă, o femeie în vârstă de 76 de ani, din Piatra Neamţ. Ea spune că a aşteptat 22 de ore acest moment.

"Am venit aici să ne încărcăm cu Duh Sfânt. Stăm la rând de ieri dimineaţă de la ora 9,00. Am avut noroc. Anul acesta a fost cald, nu a mai plouat şi nu a mai fost aşa de frig. Eu am venit însă pregătită. Am în geantă o păturică. Vin aici de 14 ani. Vă spun drept, prima dată când am venit dimineaţa la procesiunea de scoatere a moaştelor am fost foarte impresionată. Am simţit un fior în tot corpul, aşa de mult m-a impresionat. De atunci nu am lipsit în niciun an", a spus Elena Săbiuţă.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sf Spiridon. Moaştele vor fi aduse la Iaşi sâmbătă seara de la o mănăstire din Corfu.

FOTO: Silviu Cluci (Doxologia)

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii