Cine mai unge rotițele?

Dacă ar fi să găsim un lucru bun la campionatul nostru de fotbal care stă să se încheie este acela că, spre deosebire de anii trecuți, nu am avut echipe să încline steagul cu mult înainte de încheierea competiției, gen Clinceni&Mediaș, ca să le pomenim pe cele mai recente. Ca să nu mai vorbim de liga secundă, unde ne obișnuiserăm chiar cu echipe care se retrăgeau încă dinaintea terminării sezonului regulat. Acum, volens-nolens și târâș grăpiș, toate cele 36 de echipe din eșaloanele așa-zis profesioniste se pregătesc să treacă linia de sosire cu crucea în spate, bolborosind în surdină creștineasca sintagmă „bogdaproste că s-a încheiat”. Dar cum s-a încheiat, când ne pregătim să atacăm Europa cu echipe de ligă secundă sau proaspăt sosite într-o elită sui generis?

(Prea) multă lume postulează (unii încercând chiar să demonstreze) că vinovat este sistemul. Inclusiv antrenorul Politehnicii, franco-portughezul Anthony Da Silva, bun cunoscător al fotbalului nostru de vreo 15 ani încoace. Între altele, simpaticul Toni trage o concluzie pe care am auzit-o chiar la Gică Hagi, când acesta era un critic fervent al administrației Burleanu la FRF; noi trebuie să revenim la clasicul format de 18 echipe, fără diverse „plaiuri” mioritice, financiare sau polițienești, întrucât sub acel format, naționala României a obținut cele mai bune rezultate din lunga ei istorie. Se uită ceva, un lucru pe care Toni s-ar putea să nu-l știe: că atunci naționala era formată aproape în totalitatea ei din jucători activi în străinătate și nu în Qatar sau Turcia, ci din ditamai campionate. E adevărat că mulți au fost crescuți în țară, fără meritul regimului comunist, ci a unor exemplare nomenclaturiste îndrăgostite de fatalul microb. Apoi, nu pregetăm a repeta că în perioada Generației de Aur a NAȚIONALEI, campionatul autohton era infinit mai corupt decât acum, când cooperativele și alte sfere de interese dădeau ora exactă.

Sistemul actual a fost importat, dar este împănat și cu originalități dâmbovițene. Este mai bun decât pare, dar mai trebuie umblat la el. Pe vremea când a încolțit ideea, Mitică Dragomir era încântat că se pot vedea mai multe derbiuri Dinamo-Steaua într-un sezon. Că ne întrebăm de-o vreme „care Stea” și urmează acușica altă interogație, „care Dinamo”, asta nici oracolul din Bălcești n-o putea prevedea. Problema este că sistemul se schimbă în amănunte neglijate la un prim moment dat, numai că se schimbă pe muțește. Spre exemplu, scandalul făcut de Gigi Becali la primul titlu al constănțenilor lui Hagi a ridicat puzderii de sprâncene: nu era inclus în regulament că în caz de egalitate primează rezultatele directe din play-off/out, fără cele din sezonul regulat. S-a precizat ulterior de avantajarea celor care n-au avut parte de rotunjiri pozitive. De înjumătățire se știa, dar de vreo doi ani, a dispărut și criteriul rezultatelor directe, contând în primul rând punctajul (nu locul!) din sezonul regulat. Și această modificare este logică, pentru că în play-out nu se joacă tur-retur. Și asta s-a făcut tot pe muțește, dar acum poporul microbist s-a cam lămurit.

S-a introdus ideea creață cu barajul din play-out pentru Europa, uitându-se că majoritatea echipelor au mari probleme cu licența de campionat, darămite cu cea internațională. Echipele din play-out cu pretenții se duc în jos și lumea se interesează dacă vor fi retrogradate care să aplice pentru Conference League. De-abia acum s-a făcut precizarea că, dacă vrei să plonjezi din play-out în Europa, trebuie să te clasezi între locurile I-IV (VII-X per agregat). Asta nu se știa.

În liga secundă, babilonia este și mai evidentă. Șase echipe merg în play-off, dintre care două menite să promoveze direct și două cu baraj.

Dintre cele șase, doar patru au dreptul să promoveze, fie din cauza formei de organizare, fie a (non)licenței. Și se vorbește că una dintre cele patru are mari probleme. Ceea ce nu înseamnă numai că sunt două echipe care joacă degeaba (sau „pentru necurartul”, mai știi?), dar și că dreptul pentru baraj de promovare se întinde și la play-out-ul Ligii a II-a!

În pofida unor critici justificate, sunt mulți care agreează acest sistem, dar trebuie perfecționat și una dintre necesități este aducerea la un numitor comun a celor două ligi (la L1 se aplică înjumătățirea pentru fazele finale, nu însă și la L2). Apoi, trebuie înăsprită licențierea la liga secundă, chiar până la nivelul primeia, ca să se evite anomaliile arătate mai sus. Ca să nu mai vorbim de noul sistem al Cupei României, seducător până la un punct, dar care favorizează dezinteresul unor echipe mai ales în fazele finale. Inedita finală „muncitorească” Hunedoara-Galați naște ropote de aplauze, dar înseamnă și că undeva, în sistem, sunt niște rotițe care scârțâie.

Până acum sistemul s-a tot perfecționat, dar încă mai este loc de schimbări. Pe strigături, însă, nu pe muțește.