Iată lista aleșilor ieşeni care au votat mutilarea legilor Justiţiei! „Nu m-am gândit la mine“

miercuri, 13 decembrie 2017, 03:01
3 MIN
 Iată lista aleșilor ieşeni care au votat mutilarea legilor Justiţiei! „Nu m-am gândit la mine“

Astfel, au fost spălaţi de păcate „aleşii“ găsiţi incompatibili de ANI în perioada 2007 – 2013. Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate „încetează de drept“, se arată într-o lege cu un singur articol. Unul dintre ieşenii care au votat controversatul articol este direct interesat.

Jumătate dintre deputaţii ieşeni şi-a dat girul pentru două legi controversate promovate de guvernarea PSD – ALDE. Este vorba despre modificările aduse la statutul magistraţilor şi eliminarea interdicţiilor ce pot fi decise de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în cazul parlamentarilor care se află în conflict de interese sau în incompatibilitate. De ultima lege ar putea beneficia inclusiv un deputat ieşean, găsit incompatibil vara trecută de ANI.

În favoarea modificărilor aduse statutului magistraţilor s-au poziţionat Vasile Axinte, Tudor Ciuhodaru, Vasile Cîtea, Ca­melia Gavrilă, Silviu Macovei (toţi PSD) şi Varujan Vosganian (ALDE). În schimb, împotriva legii au votat Cos­tel Alexe, Marius Bodea (ambii PNL), Cosette Chichirău (USR) şi Du­mitru Oprea (PNL), în timp ce Petru Movilă (PMP) şi Nicu Bănicioiu (PSD) au fost absenţi.

Situaţia a fost aproape identică şi la legea privind funcţionarea ANI cu două excepţii: Vosganian a fost absent la vot, iar Petru Movilă a votat „împotrivă“.

Legea privind ANI a fost iniţiată de controversatul Florin Iordache, autorul ordonanţei abrogate 13/2017, şi are un singur articol care arată un interes clar al parlamentarilor de a scăpa de pro­blemele provocate de ANI.

„Interdic­ţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor (…) pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Na­ţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, (…) încetează de drept“, se precizează în articol.

Într-o declaraţie de ieri, şeful ANI afirma că aprobarea unei astfel de legi îi va pune pe inspectori în imposibilitate de a aplica sancţiuni şi interdicţii pentru persoanele care au comis incidente de integritate (conflicte de interese, in­com­patibilităţi).

Amintim că, în trecut, mai mulţi foşti parlamentari ieşeni au fost inclusiv condamnaţi definitiv în instanţă la pedepse cu suspendare pentru conflict de interese. În vara acestui an, unul dintre deputaţii ieşeni, care a votat alaltăieri în favoarea acestei legi, a fost declarat incompatibil de către ANI.

„Eu nu m-am gândit la persoana mea când am votat. Nu mi s-a părut corect ca o persoană găsită în incompatibilitate să nu mai ocupe trei ani o funcţie publică. Eu am contestat raportul ANI şi am câştigat în primă instanţă. Dacă, în final, instanţa va da dreptate ANI, atunci îmi voi da demisia din funcţia de deputat“, a spus Vasile Axinte (PSD).

El a mai susţinut cu tărie că nu este „avantajat“ de legea pe care a votat-o în Parlament.

În aceste zile, un alt deputat ieşean a ţinut să se facă remarcat. Tudor Ciu­hodaru, tot de la PSD, a iniţiat, alături de Florin Iordache, un proiect de lege care modifică Regulamentul Camerei Deputaţilor astfel încât dezbaterile pe celelalte legi ale justiţiei să fie scurtate prin votarea amendamentelor „la pa­chet“, transformând votul într-o simplă formalitate.

Comentarii