Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi organizează în perioada 31 octombrie – 15 decembrie 2022 un curs de formare profesională pentru ambulanţieri. Înscrierile încep de miercuri, 19 octombrie, şi se încheie pe 25 octombrie, iar în acest interval cei care vor să se înscrie trebuie să pregătească un dosar care să conţină mai multe documente.
Este nevoie de o cerere de înscriere, copia actului de identitate, diplomă de bacalaureat sau de absolvire a liceului, copie după permis de conducere pentru şofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoriile B şi C, precum şi o declaraţie pe propria răspundere privind perioada de vechime ca şofer profesionist. Vor avea prioritate pentru participarea la acest curs candidaţii care au peste 3 ani vechime ca şofer profesionist
„În cazul în care numărul solicitărilor va depăşi numărul maxim de persoane din cele 2 grupe, candidaţii se vor selecta în funcţie de rezultatul obţinut la pretestarea care va avea loc pe 29 octombrie, urmând ca apoi să se întocmească liste de aşteptare pentru cei declaraţi admişi (care au obţinut la pretestare nota minim 7), în ordinea rezultatelor obţinute”, au precizat reprezentanţii SAJ Iaşi. Programul de formare se va desfăşura zilnic, câte şase ore pe zi, fără pauze sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale. Va consta în cursuri teoretice, prezentări practice, demonstraţii, aplicaţii şi training. Cursul are o taxă de 2.500 de lei, iar persoanele care vor fi admise trebuie să facă plata în prima săptămână de cursuri.
Publicitate și alte recomandări video