De ce fug judecătorii de dosarul lui Chirica? Cât pe ce să fie judecat de soţia unui subordonat din Primărie

miercuri, 31 ianuarie 2024, 02:50
4 MIN
 De ce fug judecătorii de dosarul lui Chirica? Cât pe ce să fie judecat de soţia unui subordonat din Primărie

Judecătorii ieşeni nu se înghesuie să-l aibă în faţă pe primarul Mihai Chirica. În cele două dosare ajunse până acum în instanţă cu primarul ca inculpat, şase magistraţi au fost contestaţi din motive de incompatibilitate, ori au cerut ei înşişi să fie degrevaţi de sarcina de a-l judeca pe primar. Culmea a fost atinsă în aceste zile, când aceeaşi judecătoare a depus două cereri de abţinere una după alta, obţinând în cele din urmă să fie scoasă din dosarul „Flux”.

 

Prima întâlnire a primarului Chirica cu judecătorii a avut loc la sfârşitul lui ianuarie 2021, când a început procesul în dosarul „Skoda”. Chirica era acuzat că, în calitate de viceprimar, contribuise la achiziţionarea ilegală de către municipalitate a patru autoturisme Skoda într-o perioadă în care astfel de achiziţii erau interzise. La chiar primul termen, judecătoarea Sabina Adomniţei, soţia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, a depus o cerere de abţinere. A fost respinsă, dar Adomniţei a depus o nouă cerere, la următorul termen, iar de această dată a fost scoasă din dosar. Două luni mai târziu, inculpaţii din dosar au cerut revocarea judecătoarei care îi luase locul Sabinei Adomniţei. Nu au reuşit, dar un an mai târziu reuşeau strămutarea dosarului la Judecătoria Bârlad. În ianuarie anul trecut, această instanţă constata prescripţia răspunderii penale şi închidea dosarul.

 

Recuzări pe bandă rulantă

 

Mihai Chirica a fost chemat iar în judecată în dosarul „Flux”, primarul fiind acuzat de a fi contribuit la intabularea unui bloc construit în Tătăraşi cu încălcarea grosolană a autorizaţiei de construire. Şi aici, bătălia din camera preliminară, în care era analizată legalitatea rechizitoriului întocmit de procurori, s-a desfăşurat timp de multă vreme. Şi aici, judecătorii desemnaţi să analizeze contestaţiile depuse de inculpaţi au făcut tot posibilul pentru a scăpa de grijă. Magistratul Daniela Ghercă s-a abţinut, întrucât participase la analiza dosarului, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi. Apoi, s-a abţinut Alina Codreanu. Soţul său era membru al comisiei de oportunitate, care emite avizele pentru proiectele urbanistice supuse aprobării Consiliului Local. A urmat la „cârma” dosarului judecătoarea Georgiana Mocanu. Aceasta a fost contestată de patronul firmei Flux SRL, Tudor Cheşcu. Cererea de recuzare nu s-a mai judecat, pentru că şi Mocanu depusese o cerere de abţinere. În locul ei a fost numit alt judecător, Marius Moraru. O ultimă contestaţie depusă de Cheşcu împotriva componenţei completului de judecată a fost respinsă pe 16 ianuarie. Rechizitoriul procurorilor a primit girul judecătorilor şi, oficial, putea începe judecarea propriu-zisă a dosarului.

 

Cererea de abţinere de vineri a soţiei subordonatului, respinsă

 

Primul termen de judecată a fost programat pentru ziua de vineri. Singurul subiect dezbătut a fost însă o nouă cerere de abţinere, din partea judecătoarei Oana Bodoga. Cererea a fost bazată pe litera f) a articolului 64 din Codul de Procedură Penală: „există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată”. Cererea propriu-zisă depusă de judecătoare nu este publică, dar invocarea acestei prevederi legale era probabil legată de faptul că Oana Bodoga este soţia şefului Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor. Chirica ar fi urmat, aşadar, să fie judecat de soţia unui subordonat de-al său. Cererea Oanei Bodoga a fost respinsă de colegii săi judecători. „Situaţia în care o rudă a judecătorului este subordonat al inculpatului nu este prevăzută în mod expres. Formularea din Cod este făcută la modul general, iar fiecare situaţie este apreciată de la caz la caz. Dacă judecătorul care a analizat cererea doamnei Bodoga a apreciat că nu există niciun motiv real de incompatibilitate, dosarul va merge mai departe”, a precizat Raluca Isepciuc, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului.

 

O nouă cererea a judecătoarea, identică, dar cu rezultat contrar ieri

 

În urma deciziei de vineri, Oana Bodoga ar fi urmat să aibă în continuare pe masă dosarul „Flux”, mai ales că decizia de respingere a cererii de abţinere nu poate fi contestată. Ieri însă, judecătoarea a depus o nouă cerere de abţinere, invocând acelaşi paragraf din Codul de Procedură Penală. De această dată, cererea a fost aprobată. „Legal, există această posibilitate, dacă au apărut motive noi, care nu au fost invocate în prima cerere”, a explicat Isepciuc. Analiza dosarului „Flux” va începe practic cu o amânare, înainte de începerea dezbaterilor fiind necesară găsirea unui judecător dispus să le conducă.

Dacă următorul magistrat nu se va mai abţine sau nu va fi revocat, dosarul va intra în linie dreaptă, cu atât mai mult cu cât protestul grefierilor şi judecătorilor Tribunalului a încetat. Este însă puţin probabil să existe timpul necesar pentru a se ajunge la o primă sentinţă până la data viitoarelor alegeri locale, în septembrie. Şi cu atât mai puţin dacă acestea vor fi comasate cu cele pentru Parlamentul European, cum se negociază politic acum, ce ar urma să aibă loc în iunie.

Comentarii