Hărţuiri fizice şi psihice la un centru social din Tg. Frumos. Copii terorizati (VIDEO)

În timp ce directoarea nu se înţelege cu o parte dintre angajaţi, unii copii îşi terorizează colegii de cameră.

marți, 14 iunie 2022, 01:50
3 MIN
 Hărţuiri fizice şi psihice la un centru social din Tg. Frumos. Copii terorizati (VIDEO)

Câteva înregistrări ajunse la redacţia Ziarului de Iaşi surprind cazuri de bullying – hărţuire fizică şi psihică – între copiii internaţi la Centrul de Servicii Sociale din Tg. Frumos. Unul dintre aceştia este lovit şi terorizat de un altul, care instigă şi alţi copii să îl bată. Înregistrările video au fost făcute la începutul anului. Între timp, cel care a filmat, şi el un copil instituţionalizat la Centrul rezidenţial „O nouă şansă” din cadrul CSS, a fost încredinţat familiei. Însă, potrivit celor care semnalează aceste cazuri, adolescentul luat la propriu în şuturi a rămas tot acolo, lângă „torţionar”.

Autorul sesizării remise redacţiei, care a preferat să-şi păstreze anonimatul de teama unor represalii, acuză şi neînţelegeri între conducerea centrului şi o parte dintre angajaţi. Ar fi vorba despre limbajul mai mult decât autoritar folosit de Stela Baltag, directorul centrului, cu unii dintre ei, dar şi de solicitări din partea conducerii care exced fişa postului. Problemele de la Tg. Frumos par să fie mai vechi, pentru că au fost semnalate pe parcursul câtorva luni pe o pagină publică de Facebook, care are câteva mii de urmăritori.

Stela Baltag ne-a asigurat de toată deschiderea pentru soluţionarea oricărui diferend, dar ne-a direcţionat către responsabilul de comunicare din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Iaşi, instituţie subordonată Consiliului Judeţean.

Centrul de Servicii Sociale din Tg. Frumos cuprinde şapte centre şi case familiale cu 12 până la 30 de locuri, putând să găzduiască până la 132 de copii şi adolescenţi. „Scopul serviciului social Centrul Rezidenţial «O nouă şansă» din cadrul Centrului de Servicii Sociale Tg. Frumos este de a asigura protecţia, creşterea, îngrijirea şi educarea copilului cu tulburări de conduită şi comportament separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii, în condiţiile legii, a măsurii plasamentului”, menţionează regulamentul după care funcţionează acest centru.

Nu are regim de penitenciar, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Tiberiu Bantaş. „Noi încercăm să îi recuperăm (pe copiii instituţionalizaţi, n.r.) pe partea psihologică, dar cu unii dintre ei se lucrează mai greu: recidivează, fug” din centru, a admis el. Cei mai mulţi urmează cursurile şcolare şi îşi fac planuri pentru viitor, a subliniat Tiberiu Bantaş.

Pe de altă parte, copiii internaţi aici intră uneori în conflict unii cu alţii, iar motivele sunt de obicei puerile, admite reprezentantul DGASPC. Nicio altercaţie nu a fost atât de gravă încât să fie necesare îngrijiri medicale, ne-a spus el. Totuşi, un supraveghetor pe tura căruia se întâmplă un asemenea incident este pasibil să fie sanţionat. Ar putea fi asta o explicaţie pentru faptul că, dintre înregistrările video cu bătăile administrate unuia dintre copiii de la „O nouă şansă”, doar una a ajuns şi la DGASPC? Direcţia a formulat o plângere penală cu privire la faptul că un supraveghetor nu a anunţat despre cazul de violenţă petrecut în timpul serviciului, a precizat Tiberiu Bantaş. Totuşi, înregistrările par să fie făcute în zile diferite.

Cât priveşte tensiunile dintre conducerea centrului şi unii angajaţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei a confirmat că la sediul Direcţiei din Tătăraşi este înregistrată o petiţie în acest sens, aflată în curs de soluţionare. Autorul sesizării primite la redacţie susţine însă că sunt mai multe şi că toate ar fi mai vechi de 30 de zile.

Centrul de la Tg. Frumos este rezultatul campaniei prelungite de reformare a punctelor de asistenţă socială din judeţ. Vechile internate cu mulţi copii instituţionalizaţi în clădiri cu gratii la ferestre au fost înlocuite cu centre rezidenţiale şi case familiale. Dacă CSS Tg. Frumos reprezintă un „pionierat” în domeniu, după cum l-a descris purtătorul de cuvânt, vechi obiceiuri par să fie bine înrădăcinate. Grav este că nu se găsesc abilităţile potrivite pentru îndreptarea lor, atât în rândul copiilor, dar şi al personalului.

Comentarii