Îngrașă? Scade pofta de sex? Te schimbă psihic? Mit și adevăr despre anticoncepționale: discuție cu medicul ieșean Irina Cațighera

luni, 22 aprilie 2024, 03:00
7 MIN
 Îngrașă? Scade pofta de sex? Te schimbă psihic? Mit și adevăr despre anticoncepționale: discuție cu medicul ieșean Irina Cațighera

Tinerele care doresc să înceapă să utilizeze anticoncepționale se confruntă cu o gamă largă de opțiuni și informații contradictorii.

De la controlul nașterilor la gestionarea durerilor menstruale și chiar până la tratarea acneei, anticoncepționalele au multiple beneficii, dar și anumite riscuri și considerații importante. Astfel, anticoncepționalele, cunoscute și sub denumirea de contraceptive, sau pilule contraceptive, sunt medicamente concepute să prevină sarcina prin inhibarea ovulației, sau prin îngreunarea deplasării spermatozoizilor către ovul.

Două tipuri principale de anticoncepționale

Există două tipuri principale de anticoncepționale: cele care conțin hormoni și cele fără hormoni. Cele mai comune sunt anticoncepționalele orale, care conțin combinații de estrogen și progesteron, dar există și alte forme, cum ar fi implanturile, injecțiile, plasturele transdermic sau dispozitivele intrauterine.

Dr. Irina Cațighera, medic primar Planificare Familială, îndeamnă tinerele să apeleze măcar la medicul de familie: „În principiu, tinerele care își doresc să folosească anticoncepționale ar trebui măcar să apeleze medicul de familie, dar ideal ar fi să vină la cabinetul de la planificare familială sau să se adreseze unui medic ginecolog. Adică să nu-și achiziționeze pur și simplu din farmacie. Există anumite contraindicații și este nevoie de o așa numită consiliere. Ne interesează foarte mult antecedentele pacientei, ce boli au fost în familie, dacă au fost cazuri de cancere hormono-dependente și aici mă refer la cancer de sân, cancer ovarian, cancer de endometru, cancer de col uterin. Prin urmare, întrebăm mama, bunica cu asemenea patologii. La pacientă ne interesează dacă are probleme cardiace, care sunt valorile glicemiei, dacă a avut hepatită și mai ales hepatita tip B. Deci, ne interesează foarte mult antecedentele din familie, heredocolaterale le spunem noi, și antecedentele personale, pentru că anumite boli contraindică administrarea pilulelor”.

Sunt sau nu pilulele cele adecvate?

Începerea administrării anticoncepționalelor are loc după ce medicul a dat acordul. În acest moment, medicul va explica pacientului modul corect de utilizare a acestor pilule și sub ce condiții să le ia. Schema de administrare cea mai întâlnită presupune administrarea pilulelor timp de 21 de zile, urmată de o pauză de șapte zile. „Administrarea începe obligatoriu în timpul menstruației, adică prima plachetă. Din prima zi și până în a cincea zi se poate începe administrarea pilulei. După cele 21 de pastile se face o pauză de șapte zile, pauză în care apare o menstruație. Un lucru de specificat este că menstruația apare foarte regulat, în pauza de șapte zile, pacientele ajung să cunoască ziua săptămânii și ora la care urmează să vină. Asta pentru că în fiecare zi pilula le aduce un aport hormonal regulat, deci nu mai apar dereglări. După cele șapte zile de pauză începe următoarea plachetă, și iarăși se mențin 21 de zile de pilulă, cu șapte zile de pauză. Menționez că unele paciente își închipuiau că în perioada de pauză nu mai sunt protejate, dar ele sunt protejate de o sarcină și în acea perioadă de șapte zile”, spune medicul.

Este esențial ca medicul să mențină o comunicare strânsă cu pacientul în etapele incipiente ale administrării anticoncepționalelor pentru a evalua dacă pilulele alese sunt cele potrivite. În acest sens, se recomandă efectuarea mai multor serii de analize pentru a determina cu precizie dacă anticoncepționalele sunt adecvate sau trebuie schimbate. Dacă o pacientă folosește anticoncepționale nepotrivite, poate experimenta efecte secundare nedorite și poate dezvolta alte probleme de sănătate.

Dr. Irina Cațighera: „Verificăm cum tolerează, există pacienții care se simt bine din start, dar eu oricum le cer tuturor, după o lună de pilule, să se prezinte la cabinet sau măcar să mă contacteze telefonic. În situația în care apar dureri de cap, stări de greață, se recomandă întreruperea imediată, pentru că ne putem gândi inclusiv la un tromb, la un accident vascular. Deci, se pot întâmpla și lucruri din acestea. Există paciente la care până găsim o pilulă care să li se potrivească, cu care să simtă perfect, e necesar să schimbi și trei-patru pilule. Lucrăm cu fiecare persoană în parte, îi ascultăm problemele și încercăm să găsim calea cea mai bună”.

Două categorii mari de paciente

Există două categorii principale de pacientele care doresc să folosească pilula: cele care o doresc pentru contracepție, și cele care o doresc ca parte a unui tratament medical, respectiv când pacienta are menstruații neregulate, când are menstruații foarte abundente, când are sindrom premenstrual accentuat cu dismenoree și când pacienta are ovare micropolichistice. „Pentru că pilula scurtează durata menstruației, scade cantitatea de sânge și menstruația devine regulată”, susține Dr. Irina Cațighera.

Aceasta adăugă: „Recomandăm anticoncepționale cu scop de tratament pacienților care au acnee, sau care au ten gras, și pacienților cu pilozitate facială, cu hirsutism, spunem noi. Există pilule care au anumite compoziții hormonale, adică pe lângă rolul ăsta de a bloca ovulația și rolul contraceptiv, au și efect de înfrumusețare a tenului. Însă, după ce se administrează pilula, trebuie urmărit colesterolul, glicemia, transaminazele bune. În general, pacienților care iau pilula o perioadă mai lungă li se recomandă ca o dată pe an să-și facă analize, iar la început ideal ar fi ca toate să-și facă dozările hormonale”.

Mituri despre consumul de contraceptive

De-a lungul timpului, s-au răspândit numeroase mituri legate de consumul de anticoncepționale. Printre cele mai întâlnite se numără ideea că acestea ar putea cauza infertilitate, schimbări de dispoziție și creștere în greutate. Astfel, în ceea ce privește infertilitatea, Dr. Irina Cațighera este de părere că nu afectează fertilitatea, ba din contră, există cazuri în care anticoncepționalele pot ajuta o femeie să rămână însărcinată: „În momentul în care oprești pilula, se deblochează ovarele, astfel pot avea loc ovulații multiple și poate apărea foarte ușor o sarcină. Aici vreau să menționez că pilula este o metodă de contracepție perfect reversibilă. Adică o femeie care a luat pilule, în luna următoare în care nu mai ia pilule poate rămâne însărcinată. Deci, se folosește administrarea de pilule femeilor care nu rămân însărcinate. De ce? Pentru că punem ovarele pentru o perioadă în repaus, iar când se va relua ovulația, prin oprirea pilulelor, este posibil să existe ovulații multiple sau ovulație pe amândouă ovarele. Deci nu provoacă infertilitate, ba din contră”.

Unele paciente susțin că anticoncepționalele ar putea avea un impact semnificativ asupra comportamentelor unor persoane, asupra libidoului. Însă dr. Irina Cațighera este de părere că astfel de plângeri se întâmplă foarte rar, iar șansele ca aceste schimbări de comportament să aibă loc din cauza anticoncepționalelor sunt foarte mici: „Unele paciente s-au plâns de scăderea libidoului, de o ușoară somnolență, putem atribui, dar sunt destul de rare plângerile de felul ăsta, că ar exista schimbări de comportament. Putem atribui starea de ușoară somnolență progesteronului din pilulă, iar legat de scăderea libidoului, probabil pacienta ia o pilulă cu o concentrație hormonală mai mică decât secreția ei normală de estrogen”.

Despre mitul creșterii în greutate

Creșterea în greutate este una dintre preocupările semnalate frecvent de către pacientele care utilizează anticoncepționale. Multe paciente au raportat o creștere semnificativă în greutate începând cu momentul în care au luat anticoncepționale. Cu toate acestea, medicii afirmă că pilula contraceptive nu determină creșterea în greutate, ci poate crește pofta de mâncare. Dr. Irina Cațighera detaliază: „Ne interesează câte kilograme are pacienta pentru că pilula crește pofta de mâncare prin hormonul estrogen, deci trebuie avertizat asupra faptului că e important să mențină un control al greutății. Sigur, pilula în sine nu te îngrașă, însă este posibil să apară o senzație de foame mai accentuată. De aceea recomandăm să fie atente cu regimul alimentar”.

Pe măsură ce îmbătrânim, nevoile noastre de sănătate și corpul nostru suferă schimbări semnificative. Acest lucru este valabil și în cazul anticoncepționalelor. Astfel, cele prescrise inițial ar putea să nu mai fie potrivite în timp. În plus, este important de remarcat că există o limită de vârstă în ceea ce privește utilizarea anticoncepționalelor. „Ca limite de vârstă, pilulele se dau de la vârste tinere, deci de la începutul vieții sexuale, care este în scădere, până la vârsta de 35 de ani, dar monitorizând permanent pacienta după prima lună, apoi la trei luni, apoi după șase luni de administrarea pilulei. Se cere neapărat un control, o discuție cu ea. De exemplu, am avut pacientă de 48 de ani care lua Rigevidon, care fusese recomandat la vârsta de 20 și ceva de ani. A venit spunând că are dureri de cap, că are tensiunea mărită, că se simte foarte rău. Nici nu m-am gândit la posibila cauză. La un moment dat îmi spune că ea ia Rigevidon. Am fost șocată. 48 de ani este o vârstă la care nu se mai ia deloc pilulă, pentru că oricând poate face un accident vascular, poate face un infarct. Dacă mai combinăm și cu alte afecțiuni care oricum apar cu vârsta, sigur că poate risca”, precizează medicul.

Anticoncepționalele au devenit din ce în ce mai căutate în ultimii ani datorită beneficiilor pe care le oferă multor tinere. Cu toate acestea, administrate fără responsabilitate, pot cauza mai mult rău decât bine. De aceea, opinia și sfatul unui medic sunt esențiale, și pot face diferența în alegerea și utilizarea corectă a anticoncepționalelor.

Comentarii