Majoritatea politică a primarului Chirica, clădită pe trădarea din USR, s-ar putea nărui peste câteva zile. Ce urmează?

joi, 05 ianuarie 2023, 02:50
3 MIN
 Majoritatea politică a primarului Chirica, clădită pe trădarea din USR, s-ar putea nărui peste câteva zile. Ce urmează?

Soarta actualei majorităţi politice de la nivel local s-ar putea decide în luna ianuarie. În prezent, liberalii (11 consilieri locali) domină plenul Consiliului Local (CL) după ce au oferit funcţii în administraţia locală către PMP şi consilierului exclus din USR, Cezar Baciu. Ultimul este însă în proces cu USR, şi pe cale să-şi piardă mandatul.

Cu aportul a trei consilieri din afara partidului, liberalii conduc ostilităţile, iar primarul Mihai Chirica poate trece orice proiect de hotărâre, mai puţin cele care vizează înstrăinarea (sau concesionarea) terenurilor publice.

Dar, majoritatea ar putea fi „detonată” de instanţă în prima parte a acestui an: exclus din USR în mai 2021, fiind acuzat de trădare, Cezar Baciu ar fi trebuit, conform legii, să-şi piardă şi mandatul de consilier, în schimb liberalii l-au uns viceprimar pentru a-şi asigura „votul de aur” în CL, în condiţiile în care PMP a contribuit cu doi consilieri.

Imediat după excluderea din USR, Baciu a contestat decizia în instanţă, iar procesul este tergiversat, prin tot felul de tertipuri, de aproape doi ani.

La Tribunalul Iaşi, judecătorii au dat câştig de cauză USR, arătând că decizia de excludere a fost una legală, dar Baciu a atacat hotărârea la Curtea de Apel. Pe 18 ianuarie este programat un nou termen, în care se vor analiza „probe cu înscrisuri”.

Potrivit surselor ZDI, este vorba despre nişte înscrisuri pe care USR trebuie să le prezinte la cererea actualului viceprimar: o copie după procesul verbal al şedinţei Biroului Naţional în care a fost exclus Baciu şi un alt înscris din care să rezulte componenţa acestui for care a emis decizia de excludere.

O activitate ştearsă

În funcţia de viceprimar, Baciu a avut o activitate ştearsă, experienţa lui administrativă fiind limitată: anterior, a lucrat în mediul privat ca agent vânzări la o societate care vinde ciorapi. Singurul avantaj al acestuia pentru care a fost ales viceprimar constă în ridicarea mâinii în plen pentru a asigura votul necesar majorităţii politice constituite în jurul PNL.

Dacă judecătorii de la Curtea de Apel vor confirma decizia Tribunalului Iaşi, atunci Baciu îşi va pierde mandatul de consilier local şi, implicit, pe cel de viceprimar. Ulterior, pentru a-şi păstra puterea în deliberativul local, liberalii vor fi nevoiţi să caute un alt „vot de aur” în rândul celor 5 consilieri ai PSD sau la USR, care mai are 8 consilieri.

Vice de la PSD?

Surse politice ne-au declarat în mai multe rânduri că cel puţin câte un consilier din fiecare partid ar fi interesat de o funcţie de viceprimar. În schimb, un alt scenariu este ca viitorul viceprimar să fie tot de la PNL, iar liberalii să obţină sprijin în acest sens în mod netransparent de la PSD sau USR.

Într-o astfel de ipoteză, liberalii ar fi nevoiţi să negocieze punctual cu partidele de opoziţie fiecare proiect de hotărâre care poate stârni controverse, în condiţiile în care o nouă structură a CL va fi definită după alegerile locale din toamna anului 2024.

La Consiliul Judeţean, lucrurile au stat mai bine pentru liberali după alegerile din 2020: pentru a forma majoritatea politică necesară sunt îndeajuns cele câteva mandate câştigate de PMP în deliberativul judeţean. 

Comentarii