Mitropolitul Teofan, vizită surpriză ieri printre pacienţii Covid de la Infecţioase
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 16.01.2022

Mitropolitul Teofan, vizită surpriză ieri printre pacienţii Covid de la Infecţioase

GALERIE
teofan
  • teofan
- +

Anterior vizitei în saloane, el a slujit pentru bolnavi în curtea spitalului

 

Surpriză ieri la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi: IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit slujba Sfântului Maslu în curtea unităţii medicale, pentru pacienţii infectaţi cu Covid. “Astăzi, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase a avut parte de lumină, blândeţe şi apreciere, iar toate acestea s-au concretizat prin prisma vizitei Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teofan(...) Mitropolitul nu s-a mulţumit cu atât, ci a vizitat bolnavii cei mai încercaţi de virus, pacienţii îngrijiţi în Terapie Intensivă, cei care au nevoie, în egală măsură, de tratament medicamentos, dar şi de alinare sufletească. Acesta le-a dat binecuvântarea, rugându-se în felul unui mare ierarh pentru însănătoşire şi putere (...) Fostul pacient, actualmente, în continuare, vindecător de suflete, a spus că de acum, când va vedea oamenii îmbrăcaţi în alb, va simţi să se închine. Suntem umili şi mulţumim pentru fiecare gând bun care se întoarce către noi, pentru că ne motivează să luptăm”, a precizat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului, la finalul vizitei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dragul nostru Novak Djokovic

Nicolae GRECU

Dragul nostru Novak Djokovic

Nole pare a fi mioriticul nostru, dacă n-ar avea spiritul de luptă al înaintaşilor săi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Autorul evocă o serie de detalii ale vieţii cotidiene a consătenilor săi în primii ani ai agriculturii comuniste.

Moartea, nebunia devenită banalitate

pr. Constantin STURZU

Moartea, nebunia devenită banalitate

Se vorbeşte prea mult în zilele noastre despre "numărul morţilor/ deceselor" şi prea puţin despre moartea însăşi. Accentul exclusiv şi obsesiv pus pe prima informaţie induce panica şi o tot sporeşte, cu efecte dintre cele mai devastatoare pe toate planurile existenţei noastre. 

Arhitectura azi

arh. Ionel OANCEA

Arhitectura azi

S-au risipit ca vântul sec al deşertului treizeci de ani de pace, de creştere economică, după statistici cea mai mare din Europa, ȋn aşteptarea noii arhitecturi româneşti. 

pulspulspuls

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Aho aho, cetitori fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi, căci pe astăzi Moşu’ vouă vă aduce brânză, ouă, dar şi niscai noutăţi din niscaiva zone mai mici ale politichiei ieşene pe care mulţi dintre noi le cam scosesem la pensie de câţiva ani, pe unii reprezentanţi chiar fără vechimea completă, ci pe caz de boală. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X