Primul ieșean vaccinat împotriva COVID-19: ”Putem să vedem luminița de la capătul tunelului”

duminică, 27 decembrie 2020, 09:57
3 MIN
 Primul ieșean vaccinat împotriva COVID-19: ”Putem să vedem luminița de la capătul tunelului”

Azi dimineață a fost vaccinat primul ieșean. Este vorba de Dr. Florin Roșu, managerul de la Infecțioase.

Vaccinarea împotriva Covid-19 a început și la Iași. Primul medic vaccinat s-a declarat mulțumit și a spus că este norocos să fie prima persoană imunizată împotriva acestei boli – „În momentul de față știu că, într-adevăr, putem să vedem luminița de la capătul tunelului”, a spus el.

“Nu mă pot simţi decât norocos. Sunt mulţumit că în cele din urmă vaccinul a ajuns pe piaţa din România. Aşa cum am mai spus, din punctul meu de vedere reprezintă piatra de temelie a combaterii pandemiei, desigur, dublată de măsurile de prevenţie care trebuie respectate în continuare. Mergeam liniştit şi până acum acasă dar în momentul de faţă consider că într-adevăr putem să vedem luminiţa de la capătul tunelului. După mine se va vaccina directorul medical, vor fi colegii de la terapie intensivă, vor fi colegii de la radiologie şi colegii infecţionişti. În primă fază a fost într-adevăr o reticienţă în ceea ce reprezintă vaccinarea, însă pe măsură ce au apărut articole de specialitate, pe măsură ce am intrat în contact cu informaţii vis a vis de vaccin numărul colegilor doritori s-a mărit simţitor »., a declarat medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva, după ce s-a vaccinat. 

Acestuia dar și altor 259 de cadre medicale din cadrul sspitalului li se va administra a doua doză peste 21 de zile. “Sunt sigur că și a doua doza de vaccin va ajunge la timp, şi totodată pozitivismul care mă caracterizează mă face să fiu convins că nu vor fi reacţii adverse. Astăzi vom vaccina în jur de 50 cadre medicale iar dacă vom avea posibilitatea, dacă timpul ne va permite, vom prelungi vaccinarea astfel încât să scurtăm cât mai mult intervalul de vaccinare. Din momentul vaccinării în mod normal încep să apară anticorpi dar imunitatea propriu zisă o vom avea după cea de-a doua doză, undeva la două săptămâni. De aceea este important să purtăm în continuare masca şi să respectăm măsurile de prevenţie. “, a mai adăugat Florin Roșu. 

Acesta a mai spus ca nu crede că până în luna martie se va realize imunizarea colectivă. „Este destul de hazardat să spunem că până în martie ne vom imuniza colectiv. Important este să nu riscăm atâta timp cât medicina ne oferă această şansă extraordinară de a avea un vaccin. Aşa cum am spus în ultima sută de ani, populaţia lumii a crescut sau s-a mărit şi datorită vaccinurilor. În consecinţă, vaccinarea din punctul meu de vedere este obligatorie, dar ea este voluntară, fiecare va decide », a spus Florin Roșu.

 

Comentarii