Sentinţă nouă în cazul achiziţiei Spitalului Mobil Leţcani. Judecătorii au desființat în mare parte raportul Camerei de Conturi

sâmbătă, 09 septembrie 2023, 01:50
5 MIN
 Sentinţă nouă în cazul achiziţiei Spitalului Mobil Leţcani. Judecătorii au desființat în mare parte raportul Camerei de Conturi

Inspectorii au verificat procedura achiziției derulate în primăvara anului 2020 până la sosirea celor o sută de module aflate azi la Lețcani. Instanța a anulat argumentele pe baza cărora Euronest, asociația care deține complexul medical, a fost sancționată de inspectorii de conturi.

După ce a obținut rejudecarea cazului, la sfârșitul anului trecut, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest a marcat o victorie în fața Camerei de Conturi Iași, ai cărei inspectori găsiseră mai multe probleme în procedura de achiziție a spitalului mobil. Neregulile trecute în raportul de 43 de pagini (fără anexe) atrăseseră atunci și câteva amenzi care însumau 70 de mii de lei, pe lângă obligațiile de corectare sau îndeplinire a unor cerințe.

CITESTE SI: O nouă răsturnare de situație în cazul spitalului mobil. Un proces câștigat la Suceava

Magistrații Tribunalului Botoșani, unde se rejudecă procesul, au anulat în parte Decizia nr. 80/2020 întocmită de inspectorii de conturi în urma controlului realizat pe repede înainte – la fel ca și achiziția complexului medical mobil – în perioada 23 iunie – 10 iulie 2020. Amintim că cele aproximativ 100 de module cu 256 de paturi, echipament medical și instalații de funcționare au fost achiziționate pe 21 aprilie 2020 de la o companie din Turcia, a cărei ofertă a concurat cu alte trei în procedura de licitație.

Procedură atipică, documentație diferită

De altfel, una dintre sancțiunile administrate de echipa de verificare, în sumă de 30 de mii de lei, a invocat motivul că „nu au fost respectate prevederile legale cu privire Ia elaborarea Caietului de sarcini, în sensul în care entitatea nu a stabilit, pentru produsele necesare, prescripții/ caracteristici de natură tehnică (specificații tehnice minimale) care să descrie, în mod obiectiv și într-o manieră corespunzătoare, cerințele autorității contractante”, după cum consemnează raportul.

CITESTE SI: Spitalul mobil de la Leţcani rămâne închis, dar băgat în priză. Războiul din Ucraina îi poate da o nouă destinaţie

Cei de la Euronest au susținut în fața instanței că procedura de achiziţie publică pentru care au optat nu impunea întocmirea unui Caiet de sarcini, astfel încât asociația nu era obligată să respecte prevederile legale referitoare la acesta. Instanța a fost de acord cu explicația, reținând că „însăşi Curtea de Conturi, în Încheierea de soluţionare a contestaţiei, a arătat că specificaţiile tehnice au fost întocmite cu luarea în considerare a faptului că, la acel moment de timp când s-a efectuat achiziţia publică, era instituită stare de urgenţă pe teritoriul României şi exista o necesitate de a se preveni răspândirea continuă a infecţiei cu virusul SARS CoV2, în contextul existenţei unor focare de infecţie în Regiunea Nord-Est”.

Cum au arătat ofertele

Alte trei sancțiuni, în sumă de 40 de mii de lei, au fost stabilite de inspectorii de conturi pentru unele carențe în activitatea Comisiei de evaluare, inclusiv pentru faptul că anunțul de atribuire a fost publicat mai târziu decât termenul de 30 de zile asumat. În privința funcționării Comisiei de evaluare a ofertelor, judecătorii au fost de partea Euronest, arătând că nici ofertele n-au fost tocmai la înălțime.

Astfel, Tribunalul a apreciat că „ofertele celor două societăţi (Koombo Prodsya SRL din Slatina și SDI Global LLC din Ankara, n.r.) nu s-au aflat în aceeaşi situaţie. Astfel, deși o parte din ofertele tehnice ale celor societăţi erau similare, în sensul că ambele au preluat ca atare cele două Anexe ce formau obiectul contractului, restul Propunerii tehnice prezentate de aceste societăţi s-au diferenţiat substanţial.

Într-adevăr, Koombo Prodsya a prezentat doar nişte generalităţi legate de construcţiile modulare şi grinzile din aluminiu, fără legătură cu necesităţile concrete ale autorităţii contractante de a achiziţiona un spital modular, pe când SDI Global LLC a prezentat efectiv containerele ofertate şi aparatura/ infrastructura aferentă acestora, aspecte ce rezultă din studierea celor două oferte, aflate în copie în dosarul de recurs al Curţii de Apel Suceava”, consemnează hotărârea pronunțată de instanță.

CITESTE SI: O surpriză de 13 milioane euro: Euronest pierde procesul Spitalului Mobil. Mai plătim o dată?

Cât privește termenul depășit la publicarea anunțului de atribuire, judecătorii nu au putut decât să constate că inspectorii Camerei de Conturi au avut dreptate. Prin urmare, singura parte a sancțiunilor care rămâne valabilă este aceasta, respectiv pentru 5000 de lei.

Spitalul mobil împlinește 3 ani. A funcționat doar 6 luni

Alina Popa, directorul executiv al Euronest, ne-a explicat că se judecă acum conținutul raportului întocmit de inspectori cu mai bine de trei ani în urmă și abia apoi urmează contestarea procesului-verbal. Ea a salutat decizia care a arătat că „achiziția s-a derulat perfect legal, respectând toate prevederile în vigoare în litera și în spiritul lor”. Mai mult, „am făcut dintr-o procedură necompetitivă, negocierea, una competitivă, transparentă și într-un timp foarte scurt”, ne-a mai spus directorul Euronest.

Procedura a fost lansată pe 10 aprilie 2020 după precizări publicate cu doar câteva zile înainte în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, privind termenele care se pot reduce de la 30-35 de zile la 10-15 zile pentru situațiile urgente, respectiv la „procedura de negociere fără publicare”, în „cazuri de extremă urgență”.

Complexul medical a ajuns cu întârziere la Iași, fiind instalat și pus în funcțiune pentru bolnavii de Covid-19 abia în preajma alegerilor locale, în septembrie 2020. Ulterior a fost închis în ianuarie 2021, redeschis în iarna următoare în urma recrudescenței cazurilor de infecție și închis definitiv în primăvara anului trecut.

De atunci, complexul medical și echipamentele din dotare stau nefolosite, în așteptarea relocării la baza ISUJ Iași de pe bd. Rosetti. Spitalul aparține Euronest, dar a fost dat în administrare Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Decizia instanței nu e definitivă, dar nu aduce nici banii ieșenilor înapoi

De remarcat că, deși Comisia Europeană a avut o linie de finanțare deschisă pentru asemenea structuri modulare, Guvernul de la București condus pe atunci de un premier liberal a inclus în lista solicitanților mai multe instituții, inclusiv consilii județene și primării, dar nu și asociații ale CJ-urilor, precum Euronest. Prin urmare, investiția de 11 milioane de euro în acest spital, suportată în cea mai mare parte de ieșeni, nu a mai fost recuperată din fonduri europene, așa cum s-a preconizat inițial.

Cât privește decizia Tribunalului Botoșani, ea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la primirea comunicării, respectiv până la sfârșitul lunii septembrie. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii