Start al Campaniei de Crăciun a ZdI. Haideţi să-i scoatem din iarnă pe prichindeii din Pietriş! (FOTO)

Anul acesta ne propunem ca, alături de cititorii noştri, să le oferim un zâmbet de Crăciun prin îndeplinirea dorinţelor, şi o iarnă cât mai uşoară, prin cumpărarea ghetuţelor din piele îmblănite şi hainelor călduroase. Sunt copii simpli, care provin din familii modeste, cu nevoi, şi care merg la una dintre cele mai sărace şcoli din judeţul nostru. Intraţi aşadar alături de noi în una din cele mai vechi şi frumoase campanii de întrajutorare din Iaşi! Toate detaliile, în rândurile de mai jos.

15 dintre copiii şcolii Pietriş sunt luaţi în plasament şi au reuşit să simtă din nou dragostea unei familii într-un sat ascuns parcă de lume după dealuri, într-o margine de pădure. Satul arată exact aşa după cum îi zice şi numele, ca şi cum a luat Dumnezeu o mână de pietriş şi a aruncat-o între dealuri, iar pietricelele s-au transformat apoi în case, în oameni şi orătănii. Dumnezeu a ascuns în mâna de pietriş şi toate grijile şi nevoile de pe Pământ, dar le-a dat, totuşi, putere oamenilor să îndure şi să rămână aici. Să îndure şi frig şi lipsuri şi ierni care par să muşte aici din carne mai tare decât în alte locuri. Oamenii de pe coama dealurilor din Pietriş nu au acces la apă. O cară de la sute de metri, cu coromâsla, adică folosesc o bucată curbată de lemn, prevăzută la ambele capete cu crestături, de care atârnă găleţile, şi care se poartă pe umeri, fie iarnă sau vară, frig sau cald, noroi care ajunge până la glezne sau zăpadă care trece de brâu. Este singura modalitate prin care îşi pot asigura necesarul de apă.

Au învăţat oamenii din Pietriş să le îndure pe toate, dar parcă aşa au devenit şi mai buni, la fel cum pietrele de râu sunt măcinate de vâltoarea apelor şi devin mai netede, mai lucioase. Atunci când am ajuns în sat să-l colindăm în căutarea poveştilor pe care vi le vom prezenta în campanie, am fost serviţi cu mere, ni s-au deschis uşile, am fost primiţi în casă la cald şi părea că nu vor să ne apese cu toate nevoile pe care le au. La şcoala din Pietriş copiii adunaseră fructe şi legume pentru un bătrân rămas singur, pe care le-au cărat tot ei în bătătura omului. Peste tot pare că dai de oameni dispuşi să te ajute.

În aşteptarea lui Moş Crăciun

Ce copil nu îl aşteaptă pe Moş Crăciun cu braţele deschise? Ce copil nu are o listă de dorinţe şi speră că Moşul o va citi? Ce copil nu se sperie atunci când aude că Moşul nu mai vine dacă e neascultător? Cei 100 de copii de la şcoala din Pietriş ne-au aşteptat cu braţele deschise, ne-au zâmbit larg şi s-au emoţionat când ne-au văzut, pentru că ei ştiau un singur lucru: noi suntem mesagerii lui Moş Crăciun, şi cu ajutorul nostru visele lor vor deveni realitate.

Şi ce listă lungă de cadouri ar avea Moş Crăciun, dacă s-ar opri şi prin Pietriş, unde sunt copii atât de sinceri şi de buni… Biciclete, păpuşi, maşinuţe, seturi de bucătărie, mingi, animăluţe, lego şi şah, acestea sunt doar o parte din darurile pe care ni le-au mărturisit cu ochii plini de speranţă. Stăteau în banca lor şi tremurau de emoţie când ne povesteau ce îşi doresc şi ce vor să devină când vor fi mari. Pare că satul Pietriş va da ţării mulţi poliţişti, pentru că aproape în fiecare clasă erau măcar 2-3 copilaşi care visau la această profesie.

Lipsa actelor pe casă i-a lăsat fără ajutoare de stat, dar şi fără curent

În ciuda nevoilor, în satul Pietriş sunt oameni buni cum în puţine locuri ne-a fost dat să vedem. Chiar dacă puţini dintre părinţii copiilor din satul Pietriş au câştiguri stabile, iar sursa de venit principală este activitatea agricolă, alocaţiile copiilor sau ajutoarele de la Primărie, oamenii nu uită să-i ajute pe cei din jur. În unele cazuri, nici ajutoarele de la Primărie unele familii nu le pot primi, neavând acte pe casele unde locuiesc. Acesta este motivul pentru care sunt copii care nu au nici energie electrică acasă, neputând fi încheiate contracte cu firmele de utilităţi.

Oamenii de aici ar munci, dar în satul Pietriş, fiind departe de municipiul Iaşi sau orice alt oraş, locurile de muncă se găsesc cu greu. Unde mai pui că asfaltul a ajuns abia recent până în marginea satului, aşa că puţini au putut pleca să înveţe mai mult de opt clase. Oamenii din sat muncesc cu ziua la cei mai înstăriţi (cu o sursă de venit stabilă, cum sunt pensiile) sau ca sezonieri la fermele din zonă sau din alte judeţe. Şi muncesc, din zori şi până în noapte, dar cămara nu pare să vrea să li se umple, aşa că trăiesc de pe o zi pe alta. „Cum o da Dumnezeu”, este răspunsul oamenilor atunci când îi întrebi cum vor trece iarna doar cu o căruţă de lemne sau doar cu câteva borcane cu murături în cămară.

Materiale didactice şi jucării, cumpărate din banii profesorilor

Dincolo de nevoile copiilor şi a familiilor lor, şcoala duce lipsă de materiale didactice elementare. Profesorii şi învăţătorii cumpără caiete şi pixuri din banii lor pentru elevii din clasele la care predau, iar la grădiniţă, atunci când am vizitat sala de curs, copiii se jucau cu un telefon vechi scos din uz, cu câteva păpuşi rupte sau câteva cuburi din lemn. Copiii de aici au însă puterea de a zâmbi, de a râde cu aşteptare în priviri gândind la Moş Crăciun şi de a visa la jucării.

În una din clasele primare am întâlnit o fetiţă încălţată în pantofiori, decupaţi în partea de sus, ca aceea purtaţi de părinţii noştri la uniformele şcolare în zilele călduroase. Iar asta chiar dacă afară venise de mult vremea ghetelor de iarnă. Alţi elevi din clasă îşi ascundeau picioarele încălţate în tenişi sau adidaşi ponosiţi atunci când i-am întrebat dacă au ghete pentru iarnă. „Eu nu am încă, dar o să merg cu mama la oraş şi o să îmi iau ghete roz. Cu steluţe”, îi spune o fetiţă din clasa a II-a colegei de bancă cu aşa o convingere, încât le descrie cu atât de multe detalii de parcă le-ar purta deja în picioare, şi nu le vedea doar în imaginaţie.

Sunt 43 de copii la grădiniţă, între care există două perechi de gemeni în aceeaşi grupă, doi băieţei şi două fetiţe. Toţi îşi doresc cât mai multe jucării pentru clasă şi diverse rechizite. Dacă la grădiniţele din oraş fiecare copil are propria lui cutie în care ţine cărţi de colorat, caiete, creioane colorate, carioci şi plastilină, în Pietriş există o singură cutie pentru toată grupa…şi nici măcar aceea nu este completă.

Cei 57 de elevi din ciclul primar (17 – clasa pregătitoare, 12 – clasa I, 13 – clasa a II-a, 15 – clasa a III-a) au nevoie de materiale didactice pentru a-şi putea desfăşura orele la un nivel optim. Pe lângă lipsa caietelor şi cărţilor, care ar trebui suplinită, aceştia au nevoie şi de mijloace electronice pentru organizarea unor ore la standarde comparabile cu cele din oraş. Şi-ar dori să aibă şi ei videoproiector, panou de proiectare, televizor, sistem audio, laptop sau tablă inteligentă.

Familii pentru care Crăciunul este doar o grijă în plus

Pentru a reliefa mai clar situaţia locuitorilor, am rugat directorul Şcolii Pietriş să ne ducă la trei familii care, în ciuda lipsurilor, au grijă să îşi trimită copiii la şcoală, îi îngrijesc cum pot mai bine şi nu au căzut în vreo patimă. Aşa am ajuns la trei familii care nu au acte pe casele în care locuiesc. Au case micuţe, cu doar una sau două camere, deşi se strâng sub acoperiş şase sau şapte persoane. Cele trei familii nu au contract cu vreo firmă de curent electric, pentru că nu au acte pe case. Două dintre ele au câte un cablu tras de la vecini, luându-şi angajamentul că plătesc ei toată factura. Cea de-a treia a rămas însă fără lumină când nu a mai putut plăti, iar vecinul i-a deconectat cablul.

Nici lemne de foc nu au cele trei familii pentru întreaga iarnă, şi ridică din umeri, a neputinţă, atunci când sunt întrebaţi cum se vor descurca. Ajutorul pentru încălzire de la Primărie nu va veni niciodată pentru că, din nou, nu au acte pe casă, iar cercul vicios pare că devine tot mai mare. Familia Brânduşă, una dintre cele trei vizitate, are trei copii. Locuiesc într-o casă în care au amenjat o singură cameră pe care o ţin într-o curăţenie exemplară. Încearcă să îşi mai mobileze una şi să facă şi acolo o sobă, dar banii nu sunt niciodată destui. Măcar au un bec, un televizor şi un frigider, iar pentru toate trei au plătit peste 450 de lei la ultima factură, cea a vecinei (o femeie în vârstă, fără posibilităţi materiale) de la care au tras un cablu.

Fără drept la ajutor, dar cu obligaţia la taxe

La familia Măcinoi situaţia este similară. La ei, deşi au montate câteva becuri în casă, acestea s-au stins definitiv când nu au mai putut plăti factura la curent a vecinului care i-a ajutat cu o conexiune la electricitate. Acum stau la lumânare sau la focul care arde în sobă, cu vreascuri şi crengi adunate cine ştie de pe unde, pentru că nu au suficiente lemne pentru iarnă. Singura sursă de venit este alocaţia copiilor, la care se adaugă ce câştigă, ocazional, cu ziua, sau veniturile pe care le iau atunci când sunt chemaţi ca sezonieri. De la Primărie nu primesc niciun ajutor, pentru că şi aici este problema actelor pe casă. Aşa că îndură lipsurile, fără lacrimi însă, căci li s-au uscat în toţi anii în care nu au primit vreun sprijin.

Familia Stescu, care locuieşte, de asemenea, într-o casă pe care nu are acte, a încercat să pornească ceva pe cont propriu. Plăteşte şi factura vecinilor de la care au tras un cablu, deşi au doar un televizor vechi şi câteva becuri, frigiderul fiind stricat. Au încercat să înceapă o afacere făcând din beton cruci şi diferite alte obiecte pentru cimitire, dar au reuşit să se descurce doar atât timp cât au primit sprijin în cadrul unui proiect. Noianul de acte, birocraţia şi nevoia de a face zeci de drumuri către autorităţi le-au arătat că, indiferent cât ar munci, dosarele cu şină şi zecile de semnături de pe fiecare act sunt mai importante. „Cei de la Primărie spun că nu au cum să ne dea ajutor, că am avut afacere, că suntem patroni. Nu au cum să ne dea ajutor de încălzire pentru că nu avem nici acte pe casă, dar pentru plătit impozitul avem cum”, spune femeia cu năduf.

Cum putem să îi ajutăm

Cei care doresc să sprijine această campanie, cu orice sumă de bani, fie ea mai mică sau mai mare, sunt aşteptaţi la sediul redacţiei, bd. Nicolae Iorga nr. 35 (vizavi de Gara Internaţională).

Mai multe detalii, la telefon 0232/271 271. La acelaşi număr, firmele pot obţine detalii despre contracte de sponsorizare, care sunt necesare în aceste situaţii şi care pot fi transmise, la cerere, şi prin fax sau email. Totodată, şcoala coordonatoare a deschis un cont bancar special pentru această campanie. Titularul este „Şcoala Gimnazială Dolheşti”, cod fiscal 17150231, cont RO02BRDE240SV65862922400, deschis la BRD, agenţia ANASTASIE PANU IAŞI.