Studente premiante la înălţime

vineri, 11 mai 2018, 01:43
1 MIN
 Studente premiante la înălţime

 

Echipa UAIC, pe podiumul campionatului naţional

Echipa de baschet feminin a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a terminat pe locul al III-lea Campionatul Naţional Universitar de baschet feminin care s-a desfăşurat la Piteşti între 4 şi 6 mai. La eveniment au participat şase echipe de la mai multe instituţii de învăţământ superior din ţară – cea din Piteşti, cea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, cea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Politehnica din Bucureşti. Pe locul I a ieşit Universitatea din Piteşti, care astfel a câştigat dreptul de a reprezenta România la European Universities Games 2018, care se va desfăşura în Coimbra, Portugalia, în timp ce locul al doilea a fost adjudecat de Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. Echipa universităţii ieşene a fost pregătită de lect.dr. Ionuţ Onose şi componenţa ei a fost următoarea: Andreea Aursulesei, Ramona Danalache, Roxana Butnariu, Iulia Dănilă, Bianca Mihuţ, Gabriela Buciumanu, Ancuţa Huşoschi şi Ştefana Voicu. Aceasta din urmă este singura studentă a lotului care nu este de la Facultatea de Educaţiei Fizică şi Sport, ea urmând în prezent Dreptul

Comentarii