De Business

Punem punctul pe știi

Un ieşean vrea să cumpere Oltchim

luni, 29 august 2016, 01:50
2 MIN
 Un ieşean vrea să cumpere Oltchim

Patronul "Iaşitex", Ştefan Vuza, a anunţat că va participa la licitaţia privind vânzarea combinatului chimic.

Chimcomplex, membră a grupului SCR deţinut de omul de afaceri Ştefan Vuza, va depune o ofertă pentru a participa la licitaţia privind vânzarea combinatului chimic Oltchim. Omul de afaceri originar din Iaşi a declarat pentru News.ro că oferta sa depăşeşte 100 de milioane de euro, însă este interesat doar de ce deţine Oltchim la Râmnicu Vâlcea, fără platforma petrochimică Bradu din cadrul Arpechim Piteşti. Acesta pregăteşte totodată investiţii cumulate la Oltchim de circa 450 milioane de euro pentru următorii ani, în cazul în care va fi declarat câştigător. Proprietarul Chimcomplex spune că îşi doreşte un Oltchim funcţional, nu îl vrea "tăiat la fier vechi, cum poate intenţionează alţi investitori". "După părerea noastră, este greu şi neproductiv să împarţi Oltchimul în nouă pachete. În două-trei pachete se poate împărţi. Dacă e vorba de tot ce are Oltchim la Vâlcea, oferta noastră depăşeşte 100 de milioane de euro. Dar trebuie să vedem întâi care sunt pachetele scoase la vânzare", a spus Vuza. El nu a precizat însă detalii despre oferta pe care o va face, pentru că "este în joc" o licitaţie deschisă la care vor participa şi alţi investitori. Dacă ar câştiga licitaţia, Vuza intenţionează să investească circa 450 milioane euro la Oltchim, din care 150 milioane de euro în primii doi ani.

Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro. Compania a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013, după privatizarea eşuată cu Dan Diaconescu din 2012.
Statul, care deţine 54,8% din acţiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără succes. La 30 iunie 2016, Oltchim SA înregistra datorii totale în valoare de 1,35 miliarde lei. Combinatul are în prezent circa 2.000 de salariaţi.

 

Comentarii