De Business

Punem punctul pe știi

A plouat cu bani

Datorită faptului că anul acesta condiţiile meteo au fost favorabile fermierii au obţinut şi producţii duble faţă de anul 2012.

marți, 22 octombrie 2013, 01:50
3 MIN
 A plouat cu bani

Peste fermierii ieşeni au căzut din cer câteva sute de milioane de euro în acest an. Precipitaţiile abundente din acest an au fost mană cerească pentru agricultorii ieşeni care şi-au crescut considerabil producţiile şi acum au motive să spere că îşi vor recupera şi banii investiţi.

 Anul agricol 2013 încă nu s-a încheiat, astfel că nu poate fi obţinută o valoare a producţiei agricole, însă comparativ cu anul trecut se estimează o producţie medie dublă. Potrivit şefului Direcţiei Judeţene de Agricultură, producţia agricolă medie din acest an s-a dublat pe toate pallierele faţă de anul trecut când, pe fondul secetei, fermierii au avut recolte foarte sărace. „Din cauza secetei, anul trecut a fost o producţie slabă. Dacă ne referim la producţiile medii obţinute, valorile erau de circa 1.300 – 1.800 kg/ha, după caz. Spre comparaţie, acest an agricol a fost mult mai bun, producţiile medii pe mai toate culturile dublându-se. Ca exemple, la floarea soarelui a crescut până la 2.700 kg/ha grâu a crescut până la 3.600 kg/ha, la porumb boabe până la 3.800 kg/ha sau. Evident că sunt marile ferme din judeţ unde s-au obţinut producţii mult peste medie, dar acolo vorbim şi despre culturi pe care se aplică tehnologii complete. Dar în general, anul agricol bun este datorat lipsei îngheţului târziu şi precipitaţiilor la media anilor din urmă”, a explicat Neculai Olariu, directorul DADR Iaşi. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Iaşi, anul trecut, producţia agricolă totală obţinută de fermierii ieşeni a avut o valoarea totală de puţin peste 1,8 miliarde lei (peste 400 milioane euro). Prin analogie, am putea estima că în acest an ploile au adus fermierilor ieşeni câteva sute de milioane de euro. Datorită producţiei mari, preţurile au scăzut şi prin urmare nu se poate vorbi despre încasări duble.

 
Bani din buzunar
 
Patronul firmei Agricola Ţigănaşi, inginerul Aurel Placinschi, care anul trecut a derulat afaceri de 13,2 milioane lei, spune că preţurile au scăzut proporţional cu creşterea producţiei. „Ca producţie medie, s-a dublat, dar diferenţele semnificative sunt doar la unele produse. De exemplu, la porumb comercial, dacă anul trecut am scos până în 2000 kg/ha, în acest an avem între 8 şi 10 tone/ha. Pe de altă parte, la porumbul pentru sămânţă, anul trecut am avut producţie aproape 0, dar acum vorbim de 3-4 tone/ha. Şi la grâu avem o creştere, de la 4000 la 6000 de kilograme. Nu trebuie să ne hazardăm, însă, pentru că preţurile scad când producţia e mare, aşa că nu ne recuperăm pierderile. În plus, în acest an a trebuit să investim din buzunarul nostru, în loc să ne folosim din profitul pentru producţia de anul trecut”, a detaliat Aurel Placinschi. Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi Vasile Lungu (FOTO), care administrează mai multe firme de profil în zona Luncii Prutului. „E adevărat, producţia medie din acest an s-a dublat faţă de anul trecut, când a fost o secetă puternică, dar eu aş face altfel calculele. În cazul meu, faţă de o medie multianuală, pe ultimii 10 ani să zicem, în acest an am produs cu 20-25% mai mult. Mă refer doar la porumb, pentru că aceasta este cultura prioritară şi în cantităţile cele mai mari. În cifre exacte, dacă anul trecut obţineam în Lunca Prutului, unde a fost o secetă cumplită, 150 kg/ha, anul acesta avem şi 10 tone la hectar. Chiar şi în această situaţie, recuperăm parţial pierderile, pentru că preţurile au scăzut cu 50% în acest an”, a explicat Vasile Lungu.

 

 

Comentarii