Caută 
Regizorul canadian explica de ce vine "GOLEM" la Iasi
Alexander Hausvater: Publicul ieşean e de departe superior celui canadian
8 MIN
Reputatul regizor, stabilit în Canada, pune în scenă un spectacol la Iaşi, după aproape 10 ani de la ultima sa montare la Teatrul Naţional. De ce piesa „GOLEM” va fi la Iaşi, de ce nu crede în premii sau ce şanse are oraşul să devină capitală culturală citiţi într-un amplu interviu acordat „Ziarului de Iaşi”.
Reputatul regizor Alexander Hausvater, stabilit în Canada din 1971, a revenit la Teatrul Naţional din Iaşi, după aproape 10 ani de la ultima sa montare pe scena acestuia, din opera dramaturgului japonez Yukio Mishima. Inventivul regizor, ce obişnuieşte să propună publicului „experimente”, dar mai cu seamă experienţe teatrale, pregăteşte, şi de această dată, un spectacol măreţ. După 15 ani de la punerea în scenă a spectacolului „Teibele şi demonul ei”, nominalizat în 1999 pentru un premiu UNITER, Alexander Hausvater aduce în atenţia publicului tot un univers dominat de mituri şi de gândirea magică. Din spusele regizorului, „GOLEM” va putea fi urmărit în avanpremieră la sfârşitul lunii iunie, lansarea propriu-zisă având loc în viitoarea stagiune. „Acum mai mulţi ani, voiam să-l fac la Teatrul Naţional din Praga, la cimitirul evreiesc din Praga, care datează din secolul al XVII-lea. Mormintele fiind unul peste altul, întrucât evreii nu aveau atunci drept de înhumare, cimitirul este un monument vertical absolut extraordinar. S-au schimbat primarii şi nu ne-au mai dat voie să facem spectacolul acolo, şi atunci m-am gândit că ar trebui să-l fac unde a fost iniţiată producţia «Teibele şi demonul ei». «GOLEM» şi «Teibele» fac parte din aceeaşi gândire cabalistică, plus că, ce alt oraş din ţară are o istorie evreiască aşa extraordinară ca Iaşul? În «Golem», totul e îmbibat cu atmosfera spectacolului «Teibele», ca şi cum vreau să spun: ia uitaţi-vă la aceste două coperţi! E o poveste minunată despre un mic orăşel în care rabinul e total furios din cauza pogromurilor împotriva evreilor şi creează acest monstru, numit Golem, ca să-i apere”, a povestit regizorul.
„Eu caut partea umană”
Maestrul a dezvăluit că spectacolul este modern şi „viu”, iar cei care vor veni să-l vadă vor descoperi, prin intermediul actorilor-performeri, o lume a posibilităţilor infinite. „Eu caut partea umană, emotivă a poveştii. Noi utilizăm un stil de mişcare, de muzică, de imagine, de sugestie, de umbre, de proiecţii care spun că, în fiecare din noi, este şi o lume pe care nu o vedem, şi o lume a visului, a posibilităţilor infinite pe care trebuie să le utilizăm. În lumea noastră, fiecare se specializează într-un domeniu foarte mic – unul în nara stângă, unul în nara dreaptă – şi uităm de faptul că suntem capabili de a face mult mai mult. Şi, exact ca Golemul, putem să vindecăm oameni, să construim case, să facem mult mai mult, pentru că specializarea n-are limită. Aşa că, prin prisma personajului ăsta, putem să aspirăm la mai mult”, a subliniat Alexander Hausvater. În urma montărilor precedente la Teatrul Naţional („Teibele şi demonul ei”, „Livada cu vişini”, „Roberto Zucco” sau „Cinci poveşti de dragoste”), marele regizor a rămas cu o impresie foarte bună despre publicul ieşean. „Un alt lucru de care îmi amintesc cu drag e publicul ieşean, pe care îl consideram cel mai bun, cel mai important public din ţara asta, de departe şi absolut superior unui public canadian. Spectatorii ieşeni reacţionau la noutate, la experiment, la explorare, intrau în joc, erau absolut deschişi şi, câteodată, aplauzele de la final erau monumentale.Vreau să spun că era un public avizat, era un public care se pregătea pentru teatru, care mergea cu noutatea. Acuma nu ştiu, vorbesc de ce era”, a afirmat artistul.
Nu crede în premii
El îşi doreşte ca în sală să fie prezenţi la premieră şi tineri de peste 15 ani, considerând că scopul unui nou spectacol este de a atrage şi un public nou. Creează fiecare spectacol gândindu-se la public, şi nu la premiile pe care acesta le-ar putea lua. De altfel, nici nu crede în premii, chiar dacă cele oferite anual de Uniunea Teatrală din România (UNITER) sunt considerate implicit o recunoaştere a valorii producţiilor, respectiv a artiştilor implicaţi în realizarea acestora. „Nu cred în chestia cu premii. Nimeni în societatea noastră nu crede în realitate că premiile sunt ceva serios. Premiile nu contează; ce contează este cum reacţionează publicul. E idioată, e tâmpită, e iritantă concepţia că, dacă nu ai un premiu UNITER, nu eşti valoros. Nimeni pe stradă nu ştie ce actori sau spectacole au luat premiul UNITER în urmă cu mai multe zile, la Iaşi. Contează ce vezi pe scenă, ce se întâmplă acolo, nu mânării care nu duc la nimic. Trebuie discutat doar ce să facem ca teatrul să meargă mai departe, să atingă mai mulţi oameni. Trebuie să simţi ce are nevoie o societate şi să îi dai. Societatea asta are nevoie să creadă în sine, să nu-l mai aştepte pe Mesia, să nu-i mai aştepte pe alţii să facă pentru ea, să facă fiecare în zona lui, fiecare în familia lui, fiecare în jobul lui o SCHIMBARE. Dacă schimbările astea se întâmplă, oamenii trăiesc altfel, curat şi dinamic. Vei vedea «explozii» peste tot”, a punctat apreciatul regizor.
Actorii ieşeni sunt nedreptăţiţi faţă de cei din Bucureşti, în privinţa promovării
Nici de la public nu se aşteaptă să eticheteze un spectacol ca fiind bun sau rău, ci să înţeleagă că în sala de spectacol a trăit, de fapt, o experienţă care-şi va spune ulterior cuvântul. „Omul care la sfârşitul unui spectacol vine şi-mi spune că e bun sau rău cred că n-am ce să discut cu el. Bun sau rău la McDonald’s! Fenomenul teatral intră în tine şi-l duci cu tine. Ai fost într-o experienţă, habar nu ai ce-ţi va face experienţa asta. Îţi trebuie x ore, x zile să-ţi dai seama”, consideră Alexander Hausvater. Nonconformistului regizor îi face plăcere să monteze la Teatrul „Vasile Alecsandri”, pe care îl consideră de o importanţă radicală, şi să colaboreze cu actorii de aici, mult mai disponibili şi dedicaţi în comparaţie cu cei din Capitală. „Găsesc că, în majoritatea situaţiilor, la Bucureşti actorul face mult prea multe lucruri: e la televizor, şi la radio, şi la film şi pe undeva teatrul este o parte secundară a gândirii lui. Iar teatrul nu este o parte secundară, e capitală. Eu nu pot să lucrez fără totalitatea unui ansamblu, în fiecare zi, în fiecare moment. E o necesitate scenică. Aici, actorii sunt la disponibilitatea universului pe care îl creez, sunt deschişi, explorează, experimentează, încearcă, în loc să facem totul rapid, ca şi cum este o meserie birocratică”, a explicat Alexander Hausvater. Pe de altă parte, consideră că actorii foarte buni de la Iaşi, cu experienţă, precum Emil Coşeru, Sergiu Tudose sau Petrică Ciubotaru, sunt nedreptăţiţi faţă de cei din Bucureşti, în privinţa promovării. „Eu nu înteleg de ce un anumit actor de o anumită vârstă de la Bucureşti e ca un semi-Dumnezeu şi Sergiu Tudose, Petrică Ciubotaru, Emil Coşeru nu. De ce? Cum vine asta? Aceste inegalităţi sper că nu există în Iaşi şi publicul ştie cine sunt actorii lui, ştie că ei creează ceva special şi merită să le ceară autografe”, arată reputatul regizor.
Majoritatea actorilor americani sunt ospătari sau şoferi de taxi
Faţă de actorii din Canada sau SUA, cei ieşeni ar trebui să se simtă însă privilegiaţi, întrucât au şansa să joace. „Un actor canadian sau american şi-ar da viata, şi-ar da mâna dreaptă să poată să joace toate spectacolele pe care actorii Teatrului Naţional din Iaşi le joacă. Ei joacă o dată la fiecare 6 luni, o dată pe an, o dată la 2 ani. 99% din actorii americani şi canadieni nu lucrează. Majoritatea sunt şoferi de taxi sau ospătari şi, când eşti în metrou, câteodată înnebuneşti, pentru că fiecare citeşte un text de teatru, un scenariu, o piesă. Dacă există şi actori în Teatrul Naţional din Iaşi care nu-şi dau seama de ce paradis li se dă posibilitatea e din cauză că salariile sunt cum sunt”, a menţionat Alexander Hausvater. Celebrul regizor va reveni de fiecare dată cu drag în mijlocul actorilor Naţionalului, chiar dacă îi şi ceartă în timpul repetiţiilor, dar şi la Iaşi.
„N-aţi facut nimic, nu meritaţi nimic!”
Şi-ar dori ca oraşul nostru să devină Capitală Culturală Europeană în 2021, dar apreciază că acest lucru va depinde de ce au făcut până acum şi de ce vor face în următorii ani fiecare ieşean şi autorităţile responsabile ca acest lucru să se întâmple. „Dacă eu aş fi cel care decide, nu că aţi avea şanse, decizia ar fi pozitivă imediat. Dacă există un loc care poate să ofere totul, este Iaşul. Întrebarea mea este ce-ai făcut tu, ce-a făcut el, ce-a făcut celălalt, ce-a făcut primarul, ce-a făcut fiecare din voi ca să obţineţi asta. N-aţi făcut nimic, nu meritaţi nimic! Ca potenţial, nu a fost un oraş care să fie la nivelul ăsta, fără nicio discuţie. Trebuie luptat cu corupţia politică, trebuie să lupte fiecare până ce e un cutremur pe Pământ şi românii, iar apoi europenii, vor vedea realitatea: un oraş cultural prin istorie, prin rădăcini, prin (inspiră adânc – n.r.), prin natura lui”, a conchis regizorul Alexander Hausvater.
