Arbitrii schimbă antrenorii la FC Braşov

marți, 20 august 2013, 01:50
2 MIN
 Arbitrii schimbă antrenorii la FC Braşov

Cel puţin aşa spune directorul grupării de sub Tâmpa, Constantin Zota, care a înlocuit cuplul Szabo – Naghi, cu Aurel Ţicleanu şi Robert Ilyes

Tehnicienii Aurel Ţicleanu şi Robert Ilyeş s-au înţeles cu oficialii clubului FC Braşov şi au fost prezentaţi ieri ca fiind noii antrenori ai echipei. Cei doi îi vor înlocui pe banca tehnică pe Adrian Szabo şi Ioan Naghi. Oficialii FC Braşov au mai purtat discuţii în aceste zile şi cu Cornel Ţălnar. Ţicleanu şi Ilyeş au semnat contracte până la finalul sezonului cu FC Braşov. "Am fost bucuros că mi s-a propus această funcţie, pe care am acceptat-o cu sufletul deschis. Îmi doresc foarte tare ca împreună cu Robert Ilyeş să redresăm echipa. Consider că FC Braşov a avut parte şi de ghinion până acum, dar am mare încredere că o vom putea redresa. Din punctul meu de vedere, la băieţi este vorba de un blocaj mental, pentru că lucrurile nu au început aşa cum şi-au dorit ei. În acest moment, principalul obiectiv este să le ridicăm moralul, pentru că, în doar trei zile, până la meciul cu Timişioara, ce am putea face? Trebuie să găsim întrerupătorul şi să apăsăm pe el", a declarat Ţicleanu.
Directorul general al clubului FC Braşov, Constantin Zota, a "dezvăluit" cine sunt vinovaţi de demiterea lui Szabo şi Naghi: arbitrii (!): "Am adus la echipă doi oameni în care credem foarte mult, dar vreau să spun înainte de a vorbi despre ei, că domnii Cristian Balaj şi Adrian Cojocaru sunt răspunzători că Adrian Szabo şi Ioan Naghi au rămas fără loc de muncă. Sper să aibă ceva mustrări de conştiinţă şi să sufere puţin din cauza acestui lucru. Din cauza acestor oameni am fost nevoiţi să schimbăm ceva la echipă. Îmi doresc foarte tare ca cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor să lase certurile şi să facă bine să asigure nişte arbitraje corecte, pentru că aşa ceva nu este posibil. şi-au bătut joc de munca unor oameni", a spus Zotta. După disputarea a cinci etape, FC Braşov ocupă locul 15 în clasamentul Ligii I, cu două puncte.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii