Cât mai tânjim după clasa de mijloc?

Dacă ne referim la viaţa economică actuală şi categorii de populaţie, în primul rând aş lua în discuţie clasa de mijloc. După mai bine de un sfert de secol de trâmbiţată politică de sprijin a clasei de mijloc, iată că aceasta a ajuns astăzi poate cea mai puţin luată în seamă categorie de populaţie din România. Adică oamenii care nu apar la proteste şi demonstraţii, oamenii care nu se plimbă sau nu au concedii pentru că nu au timp liber.

Clasa de mijloc a unei ţări este baza societăţii, motorul economiei şi al bunăstării. Atunci când oamenii cu venituri medii o duc bine, economia o duce bine. Corporaţiile sunt importante, dar fără o clasă de mijloc puternică, nimeni, nici măcar marile companii nu o duc grozav.

Se spune că România nu a avut o clasă de mijloc înainte de 1990, dar în realitate exista. Sistemul de atunci avea o clasă săracă ş una bogată foarte puţin numeroase. Marea majoritate o reprezenta clasa de mijloc. După ‘90 mulţi au început să sărăcească, intrând în clasa săracă, ori s-au îmbogăţit (peste noapte), intrând în clasa bogată. Abia după 2000 începu-se să se contureze o reală clasă de mijloc bazată pe alte principii.

Acest proces de configurare a economiei de piaţă a continuat să fie pe un trend ascendent până în 2008, când a venit criza şi a spulberat visele de dezvoltare a clasei de mijloc. A fost lovită mai rău decât pătura săracă a societăţii pentru că aceştia nu au mai putut să ia credite pentru continuarea activităţii economice.

Aşa că s-a instalat şi continuă şi astăzi procesul de erodare a acestei categorii sociale din cauza lipsei de creditare şi a creşterii fiscalităţii (şi în general a creşterii costurilor de producţie), pe de o parte, cumulate cu neputinţa guvernanţilor de a lua decizii pro clasa de mijloc, pe de altă parte. Astfel că cele două cauze cumulate au lovit şi continuă să lovească în economie, au condus la înmulţirea numărului de insolvenţe şi falimente, inevitabil şi la scăderea numărului locurilor de muncă.

Membrii clasei de mijloc şi-au redus semnificativ bugetele, iar unii au şi ieşit din această categorie. Ori, o economie de piaţă adevărată, competitivă, nu poate exista fără IMM-uri. Exemplul edificator în acest sens este chiar cea mai puternică economie a Europei, Germania. Dar în Germania, pe lângă oamenii care muncesc cu simţ de răspundere, mai există şi specialiştii cu viziune, al căror punct de vedere nu este trecut cu vederea.

Cum la noi nu se prea vede intervenţia specialiştilor, ne punem întrebarea, cum de am ajuns noi românii, la această penurie de oameni cu viziune? Răspunsul este cât se poate de simplu! Oamenii valoroşi au plecat să lucreze “pe bani buni” înafara ţării, iar dacă privim la generaţiile tinere prin prisma educaţiei şi a nivelului de şcolarizare “record”, cel puţin şi în anul acesta când multe licee au promovabilitate zero la examenul maturităţii, am putea trage concluzia că viitorul ni se înfăţişează destul de sumbru. Şi totuşi ce trebuie făcut? Consider că instituţiile credibile ale statului: biserica, armata, academia româna, etc. au datoria (cel puţin morală) să-şi canalizeze efortul şi pentru eradicarea crizei morale prin care trece societatea românească. Plecând de la moralitate şi elementele ei fundamentale – credinţa, patriotismul şi familia – vom reuşi într-un viitor, dorit cât mai apropiat, şi realizarea în plan material. Altfel visăm frumos, fie şi la clasa de mijloc!

 Ing.dr.ec Traian Dobre