Cauza tragediei aeriene de la Scânteia rămâne un mister. Procurorii au intrat pe fir

marți, 18 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 Cauza tragediei aeriene de la Scânteia rămâne un mister. Procurorii au intrat pe fir

Ancheta în cauză a fost preluată ieri de procurori, care urmează să stabilească de ce s-a prăbuşit planorul condus de Cristian Botezatu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au deschis, ieri, o anchetă în urma tragediei aeriene petrecute duminică seara pe raza comunei Scânteia. Aceştia urmează să stabilească dacă motodeltaplanul condus de Cristian Botezatu, de 32 de ani, s-a prăbuşit din cauza unei erori umane sau a unei defecţiuni tehnice. Anchetatorii spun că, până în acest moment, nu au stabilit o încadrare juridică în acest caz. Procurorul Adina Bocai, de la Curtea de Apel Iaşi, a declarat, ieri, că cercetările urmează a fi efectuate în colaborare cu reprezentanţi ai Poliţiei Transporturi – Biroul Judeţean, dar şi cu specialişti din comisia de investigare a incidentelor aviatice din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile. „Până la acest moment, nu se cunosc cauzele producerii accidentului, acestea urmând a fi stabilite pe cale de anchetă. Proprietarul motodeltaplanului avea autorizaţie de zbor şi de traseu“, a spus Adina Bocai.

Trei copii au rămas fără tată

Cei doi tineri de 32 de ani care au decedat duminică seara în urma prăbuşirii motodeltaplanului erau prieteni de mai multă vreme şi nu se aflau la primul zbor. Aparatul era condus în aer de Cristian Botezatu, care era şi proprietat al motodeltaplanului. El avea autorizaţie de zbor pentru acea cursă între orele 18.30 şi 21.00. Botezatu era absolvent al Facultăţii de Construcţii şi Arhitectură de la Universitatea „Gheorghe Asachi“ şi era tată a doi copii mici. Un copil mic avea acasă şi partenerul său de zbor, Andrei Mihăilă, care este fiul preotului din Scânteia, Vasile Mihăilă.

Tragicul accident de la Scânteia a fost anunţat la 112 în jurul orei 20.40, la doar câteva momente după producere. La faţa locului au ajuns poliţişti, pompieri, jandarmi dar şi reprezentanţi ai SMURD. Timp de mai multe zeci de minute, medicii au încercat să-i resusciteze pe cei doi tineri, însă fără sorţi de izbândă. „Am auzit cum motodeltaplanul s-a izbit de pământ. Am mers acolo, şi unul mai mişca, dar celălalt nu. I-am scos din aparat şi am încercat să-l resuscitez pe cel care mai respira. A respirat cam cinci minute, după care a murit. Am sunat la 112 şi le-am spus că unul dintre ei are puls, iar celălalt nu“, a povestit tânărul care a ajuns primul la faţa locului.

Se presupune că motodeltaplanul ar fi căzut de la o înălţime de aproximativ 60 de metri.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii