Cel mai bun tânăr actor din ţară este un ieşean de la Teatrul Luceafărul

luni, 09 septembrie 2013, 01:50
2 MIN
 Cel mai bun tânăr actor din ţară este un ieşean de la Teatrul Luceafărul

Dumitru Georgescu a obţinut premiul I la secţiunea individual, cu un incitant monolog despre violenţa în familie.

Dumitru Georgescu a câştigat premiul pentru cel mai bun actor la secţiunea individual în cadrul Galei HOP, organizată de UNITER la Costineşti. Tânărul actor din trupa Teatrului „Luceafărul“ s-a făcut remarcat cu rolul din propria sa compoziţie, „Gabriel“, precum şi pentru întruchiparea lui Elvis Presley. „Nu mă aşteptam să iau premiul, însă îmi doream, la fel ca toţi concurenţii“, a spus artistul după festivitatea de premiere. Monologul scris de el, pe o temă socială extrem de sensibilă, violenţa în familie, i-a impresionat pe juraţi, dar şi pe spectatori. „Suntem foarte mândri de această nouă reuşită a lui Dumi care, într-o proporţie de 10%, este şi a noastră, a instituţiei, a colegilor. Noi speram şi aveam încredere în el, dar, ca la orice concurs… până nu vezi lista finală, nu ai nicio certitudine. Am citit textul lui, mi l-a adus înainte de a participa la preselecţii. Şi textul, şi ceea ce ştiam despre el – pentru că îl cunosc din copilăria lui artistică, mi-a fost student – m-au convins că va face o impresie bună“, a subliniat Oltiţa Cîntec, director artistic al Teatrului „Luceafărul“. Dumitru Georgescu este caracterizat de specialiştii din teatru drept un actor complet, care întregeşte talentul nativ cu munca asiduă. „Întruchipează foarte bine actorul de animaţie din ziua de astăzi. Ştie să spună un text, are şi expresivitate corporală, şi disciplină profesională. Ştie să mânuiască şi păpuşa, iar pentru el orice nou proiect este o provocare“, a mai menţionat Oltiţa Cîntec. Dumitru Georgescu se află pentru a doua oară în postura de câştigător la HOP. În 2010, alături de câteva colege, a debutat în concurs la secţiunea „Grup“ cu un spectacol realizat de ei înşişi, după ce au absolvit secţia de păpuşi a Facultăţii de Teatru din Iaşi. Gala anuală HOP îşi propune să promoveze şi să lanseze tinerii absolvenţi din învăţământul superior artistic. Începând cu ediţia de anul acesta, a XVI-a la număr, preşedintele evenimentului este apreciatul regizor Radu Afrim. Din juriu au făcut parte Oana Pellea, Radu Macrinici, Marius Manole, Ada Milea şi Ion Rizea.

Comentarii