Cine reformează partidele

Miracolul de duminică nu e tocmai un miracol. Venise timpul ca la 25 de ani de la Revoluţie, România să treacă examenul de maturitate. Mai cu seamă în mediul urban, societatea a demonstrat că şi-a dezvoltat anticorpi la minciună, corupţie şi intoleranţă. A fost suficientă pedala apăsată de diaspora pentru ca România normală să înţeleagă importanţa momentului şi să aleagă, covârşitor, bunul simţ. Păcat că acest ultim termen s-a demonetizat folosit ca lozincă pe vremea defunctului USL. Pentru că, în defintiv, la asta se reduce semnificaţia votului de duminică: bunul simţ a învins nesimţirea. Nu e de mirare că politicienii, nu doar cei din PSD, sunt în stare de şoc şi vorbesc despre miracole. Când a mai câştigat bunul simţ alegerile în România? Ca preşedinte, Traian Băsescu a luat suficiente măsuri de bun simţ, dar a câştigat două rânduri de alegeri şi două referendumuri de demitere prin şmecherii marinăreşti. Emil Constantinescu a demonstrat marţi, când a refuzat să-l felicite public pe Klaus Iohannis, că a fost învins de un sistem la fel de nesimţit ca el. Iar Ion Iliescu a creat sistemul. 

Pe moment, încă nedezmeticiţi, politicienii par să desluşească ceva din mesajul votului de duminică. Marţi, parlamentarii au votat la foc continuu respingerea legii amnistiei şi graţierii şi trimiterea pe mâna justiţiei a cinci colegi penali. Proiecte de un bun simţ elementar, dar care au stat ascunse luni întregi prin sertarele comisiilor. Să nu ne facem iluzii că partidele vor continua pe acest drum. Clasa politică are nevoie de o reformă profundă pentru ca “marţea albă” să devină un modus vivendi în Parlament. Or, momentan, nu există în cele două mari partide care îşi vor împărţi puterea în următorii ani (PSD şi noul PNL) figuri proaspete şi inatacabile. Responsabilitea pentru “revoluţia bunului simţ” le va reveni tot actualilor lideri. Iar PSD se află în situaţia cea mai critică. Singurul care pare să fi înţeles ce s-a întâmplat duminică e, culmea, chiar Victor Ponta. Pentru a schimba mentalitatea fesenistă a colegilor, premierul mai are o singură carte. Să-şi valideze mandatul de preşedinte al partidului cu o moţiune intitulată simplu: “Puie Monta!”. Nu văd un alt lider PSD capabil să înţeleagă subtilitatea, revolta şi bunul simţ care se ascund în spatele lozincii. Dacă Ponta va găsi susţinători care să-l înjure pe Monta, atunci PSD mai are o şansă. Sigur, ar mai fi varianta Vasile Dâncu. Numai că directorul IRES nu s-a arătat niciodată dispus să preia şefia PSD, iar acum, când baronii au pus tirurile pe “grupul de la Cluj”, e cu atât mai puţin probabil s-o facă. Alţi lideri PSD apţi pentru bun simţ eu nu cunosc.

La PNL opţiunile par ceva mai variate, dar suficient de criticabile. Cel mai probabil, liberali vor merge pe mâna lui Cătălin Predoiu. Fostul ministru al Justiţiei are imaginea unui politician mânat de bune intenţii, dar destul de moale şi dispus la compromis. Mihai Răzvan Ungureanu sau Ludovic Orban sunt variante decente, însă nici unul nu pare suficient de puternic să-i ţină la respect pe Vasile Blaga sau Puiu Haşotti. Personal, aş prefera-o pe Adriana Săftoiu, un politician care şi-a demonstrat profesionalismul şi intransigenţa când a lucrat cu Traian Băsescu şi care, se spune, l-a ajutat pe Iohannis să-şi facă temele înainte de a doua dezbatere televizată.

Dacă nu vă regăsiţi în niciuna dintre opţiunile menţionate, mai aveţi puţintică răbdare. Monica Macovei a promis că înfiinţează un nou partid.