Circ perpetuu la CSM Poli

sâmbătă, 17 iunie 2017, 01:43
4 MIN
 Circ perpetuu la CSM Poli

 Antrenorul Eugen Neagoe, care iniţial acceptase rezilierea contractului, s-a răzgândit aseară, nemulţumit de garanţiile oferite staff-ului său. Echipa ieşeană, cu pretenţii de cupe europene, nu a fost în stare să achite 37 000 de euro pentru a încheia socotelile cu Neagoe, care a anunţat că vine la reunirea de astăzi! Flavius Stoican, care e dorit antrenor, este de ieri în Iaşi, a discutat şi cu primarul Chirica, însă nu poate prelua echipa. Cel mai valoros fotbalist crescut vreodată în Copou, Daniel Pancu, a tras un semnal de alarmă. În Iaşi au ajuns patru jucători străini, unul din liga a treia portugheză. Mihalache şi Cristea sunt gata să renunţe la bani frumoşi pentru a rămâne la CSM

 
 
Amatorismul ce domneşte la CSM Politehnica se confirmă în continuare. Echipa care anunţă sus şi tare că ţinteşte un loc în Europa nu a reuşit nici ieri să încheie conturile cu antrenorul Eugen Neagoe. Tehnicianul care a condus echipa spre seria de 15 meciuri consecutive fără înfrângere din finalul sezonului trecut nu a mai acceptat rezilierea pe cale amiabilă a contractului. “Chiar dacă am fost tratat nedemn de clubul la care am muncit cu mult suflet şi la care cred că am obţinut rezultate bune, iniţial am fost de acord să-mi încasez drepturile financiare restante odată cu încasarea primei rate din drepturile TV. Am cerut însă garanţii şi pentru secunzii mei şi nu le-am primit. Drept urmare, sâmbătă voi fi prezent la reunirea echipei, îmi respect contractul, care expiră pe 30 iunie. Precizez că domnul Ambrosie nu mi-a dat niciun telefon în această perioadă”.
Drept urmare, CSM poate scăpa de Neagoe doar dacă acesta încasează toţi banii la care are dreptul, 168 000 de lei, sumă reprezentând salarii restante, prime restante şi bonusuri sau îl demite. În ultimul caz, clubul mai trebuie să-i plătească tehnicianului încă 8 000 de euro. În aceste condiţii, instalarea lui Flavius Stoican în funcţia de antrenor a fost din nou amânată. Tehnicianul care a condus în sezonul trecut formaţia Pandurii Târgu Jiu a sosit ieri în Iaşi, după ce a primit asigurări că locul de pe banca tehnică este liber. Stoican s-a întâlnit cu primarul Iaşului, Mihai Chirica şi cu şefii clubului, făcând planuri pentru reunirea de astăzi. Cum acestea nu pot fi puse în practică, Stoican a temporizat aseară: “Am venit la Iaşi la invitaţia persoanelor care vor să pună în practică un nou proiect la CSM Politehnica. Mi s-au prezentat câteva date, le voi analiza şi voi lua o decizie în privinţa unei eventuale colaborări în momentul în care se va limpezi situaţia la club”.
Tot ieri au fost la stadionul “Emil Alexandrescu” patru dintre jucătorii despre care s-a anunţat fie că au fost achiziţionaţi, fie că au semnat un precontract cu firma Fotbal Hebdo, care trasează strategia sportivă a clubului fără să se implice financiar. Aceştia vin din liga a treia portugheză, mijlocaşul Pedro Mendes (23 ani, Pinhanovense), din campionatul Emiratelor Arabe Unite, mijlocaşul Luis Soares “Platini” (31 de ani, Dibba Al Hisn), originar din Capul Verde sau de la echipe codaşe sau medii din prima ligă portugheză: Andre Marques (29 ani, Moreirense, fundaş stânga) şi Bernardo Tengarrinha (28 ani, Boavista Porto, mijlocaş).
Faptul că de campania de transferări a Iaşului s-a ocupat în special Octavian Moraru, fiul lui Valerii Moraru, acţionarul majoritar al Rapidului în momentul în care giuleştenii au intrat în faliment, l-au făcut pe fostul mare internaţional Daniel Pancu să tragă un semnal de alarmă: “Cu asemenea conducere, Iaşul intră direct în Liga Campionilor!” a spus, ironic, cel care a ajutat în repetate rânduri fotbalul ieşean, unde s-a format.
Altfel, oficiali ai CSM au anunţat că sunt aproape de a parafa înţelegeri cu Ovidiu Mihalache, Andrei Cristea şi Cosmin Frăsinescu. Chemat abia ieri la negocieri, Mihalache, care a fost ofertat de FC Botoşani, a acceptat chiar şi reducerea salariului la care avea dreptul, cu 500 de euro lunar, numai pentru a rămâne la Iaşi! Pierderi financiare consistente va avea şi Cristea, care va încasa în doi ani cu circa 30 000 de euro mai puţin decât i s-a promis de către CS Universitatea Craiova dacă va continua cu Iaşul, aşa cum era tentat aseară.
În schimb, Alexandru Ţigănaşu a rupt ieri colaborarea cu Iaşul. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani pentru care CSM a plătit Astrei Giurgiu 40 000 de euro a devenit liber de contract după ce a renunţat la încasarea salariului pe luna iunie, 4 000 de euro. Ţigănaşu putea continua lejer la echipa ieşeană, pe acelaşi salariu, gruparea din Copou având dreptul de a-i prelungi unilateral înţelegerea. CSM nu a apelat însă la această variantă. Reamintim, jucători experimentaţi sub contract cu Iaşul mai sunt doar Milan Mitic, Alexandru Ciucur şi Bojan Golubovic, fotbalişti cărora şefii clubului intenţionează să le micşoreze retribuţiile.
Aseară Consiliul Director al clubului s-a reunit pentru a analiza situaţia generată de prezenţa anunţată a  antrenorului Eugen Neagoe la reunirea echipei. 
 
 
Cireşica de pe tort: Vine şi Prunea la reunire!
Florin Prunea a anunţat aseară că şi el va fi prezent sâmbătă la reunirea echipei! “Nu numai antrenorul Eugen Neagoe va veni la reunire, ci şi eu. Sâmbătă dimineaţă voi pleca împreună cu antrenorul spre Iaşi. Eu nu am primit nicio hârtie prin care sunt demis, Eugen este sub contract” a spus cel care a condus clubul în sezonul trecut.
 
 
 
 
 

Comentarii